Prima impresie: Inis

Reguli forum
Va rugam sa postati in aceasta sectiune doar articole tip review sau articole cu impresiile voastre despre un anumit joc (articole ce pot fi apoi bineinteles discutate in cadrul topicurilor respective).

Pentru discutiile generale necentrate pe ideea de "review" va invitam in forumul Discutii generale.

Prima impresie: Inis

Mesajde adelindumitru » 18 Ian 2017, 15:58

După ce l-am așteptat cu nerăbdare câteva luni, Inis a ajuns într-un sfârșit și în România. Se mișcă foarte bine furnizorii magazinelor de la noi, dat fiind faptul că în Marea Britanie nu e încă disponibil, de exemplu! Eu l-am luat de la Regat (unde văd că deja s-a epuizat stocul! Edit: e înapoi în stoc), dar e disponibil și la Lex.

Ca dimensiuni, cutia e identică cu cea de la Kemet sau Cyclades. Jocul face de altfel parte din colecția XL a celor de la Matagot, care cuprinde și jocurile anterior menționate (și Giants, care spre finalul anului - începutul anului viitor va fi reprinted). Se joacă în 2-4 jucători, și, conform majorității review-urilor, se adaptează foarte bine în funcție de numărul de jucători (cu toate că încă de la început îți dai seama că va fi foarte diferit în 2 sau în 4 jucători; poate cel mai important element e faptul că, dacă ești Brenn, e suficient să îndeplinești 1 victory condition în jocul de 2 - Brennul are întâietate în cazul unei egalități, astfel încât chiar dacă celălalt jucător a îndeplinit un victory condition, vei câștiga).

Componentele sunt de cea mai bună calitate - miniaturile vin în forme diferite (nu influențează gameplayul), în culori foarte drăguțe (noi am jucat cu portocaliu și verde, niște culori foarte plăcute de altfel), cartonul de la tile-uri e gros, cărțile sunt bine făcute, de dimensiunea celor de Dixit, și sunt făcute de Jim Fitzpatrick, ceea ce înseamnă că te induc foarte mult în atmosfera celtică. Cred că ai putea petrece o zi întreagă uitându-te la artwork-ul de pe cărți și nu te-ai plictisi. Cum spun englezii, e foarte immersive, ceea ce contează foarte mult în cazul unui astfel de joc, în ceea ce mă privește.

Jocul se învață rapid - manualul are 12 pagini, cu multe exemple, cu descrieri detaliate ale legendelor celtice pe care se bazează cărțile de Epic Tales (singurele cărți care se distribuie random). Toate acțiunile sunt dependente de cărțile de acțiune, care se aleg prin drafting la începutul fiecărei runde. Sunt doar 17 cărți de acțiuni, dintre care 4 nu se folosesc în jocurile de 2 și 3 jucători. Inițial mi s-a părut deconcertant numărul mic de cărți, dar faptul că sunt atât de puține înseamnă că vei ști ce cărți au oponenții tăi și îți vei plănui mai bine mișcările (cu elementul de incertitudine indus de cărțile Epic Tales).

Jocul a fost destul de rapid - 40-45 de minute, și cred că va merge și mai repede pe măsură ce ne vom familiariza cu cărțile. Rejucabilitatea e foarte mare din cauza faptului că tile-urile se pun aleatoriu și niciodată nu vei avea aceleași cărți de Epic Tales. E un joc foarte interactiv și trebuie să fii foarte atent la tot ceea ce face oponentul, din cauza faptului că oricând poate să facă o mutare câștigătoare pe măsură ce progresează jocul. Dacă nu ești atent, poți, prin acțiunile tale, chiar să-i facilitezi victoria! Una din condițiile de victorie, de exemplu, se leagă de numărul de sanctuare (trebuie să fii prezent în teritorii care să aibă 6 sanctuare în total). Plasezi sanctuarele prin una din cărțile de acțiune, ceea ce înseamnă că dacă le aglomerezi într-un teritoriu și pierzi respectivul teritoriu oponentul va beneficia de toate sanctuarele pe care tu le-ai plasat!

Chiar dacă poate să sune anost, modul în care se rezolvă bătăliile e de fapt foarte interesant. Mai mult, Inis e un joc unic în rândul celor de tip area control, deoarece poți coexista pașnic cu unul sau mai mulți oponenți pe același teritoriu, în caz că vă înțelegeți asupra acestui lucru. Cum se desfășoară lucrurile? Pe scurt, ai unele cărți care fie declanșează clash-uri în teritoriul în care te afli (și în care se află și trupele altcuiva) fie îți permit să muți trupe în teritoriul altcuiva, ceea ce din nou declanșează clash-uri. Jucătorul care face acest lucru este instigatorul. Jucătorul atacat are opțiunea să își mute un clan (Adică o figurină) în citadelă, dacă aceasta există, fiind astfel protejată pe parcursul jocului. Lupta propriu-zisă se desfășoară de abia apoi (în orice moment există opțiunea de a te înțelege cu oponentul pentru a pune capăt bătăliei). Ai la dispoziție mai multe "manevre" (așa se numesc în Inis): îți retragi o figurină, faci discard la una din prețioasele cărți de acțiuni, sau te retragi cu una sau mai multe trupe într-un teritoriu adiacent pe care îl controlezi (adică ai majoritatea trupelor). Lupta se încheie când unul din jucători rămâne fără figurine (exceptându-le pe cele din citadele), fie se înțelege cu celălalt pentru a se opri.

Interesant e faptul că, în Inis, majoritatea condițiilor de victorie nu depind de controlul efectiv al unei regiuni - bineînțeles, ai avantaje, precum acela de a fi Brenn (ești primul jucător, câștigi în cazul unei egalități a condițiilor de victorie, etc) sau de a obține cartea corespunzătoare de teritoriu în runda următoare (au tot felul de efecte interesante și utile). Faptul că poți coexista cu inamicul pe același teritoriu induce un element de diplomație și negociere care nu apare în prea multe alte jocuri de tipul area control. Mai mult, faptul că trupele pot fi protejate în citadele înseamnă că, dacă declanșezi un clash, e foarte greu să scapi efectiv de un inamic de pe un teritoriu. E mult mai avantajos să ataci acolo unde nu există citadele, chiar dacă acest lucru te poate costa mai multe figurine.

În unele momente, jocul paote fi destul de random, deși odată ce joci mai multe te înveți cu cărțile și vei reuși să anticipezi astfel de mișcări. Să explic. Reușisem să îi elimin figurinele prietenei mele de pe un teritoriu cu 4 sanctuare, iar ea nu mai avea la dispoziție nici o carte de acțiune. Îmi plănuisem mișcările astfel încât să ajung în punctul acela, pentru a putea lua tokenul de Pretender și ea să nu mai aibă ce să facă pentru a mă opri. Îndeplineam o condiție de victorie pentru că mai eram într-un teritoriu cu 2 sanctuare și aveam și un token Deed (Care adaugă +1 la orice condiție de victorie) și runda viitoare aș fi câștigat, dar ea a jucat o carte de tipul Epic tale (nu știam că o mai are sau ce face) care i-a permis să ajungă cu 1 trupă în teritoriul cu 4 sanctuare fără să declanșeze 1 clash. Și ea avea 6 sanctuare și era și Brenn, astfel că tura viitoare a câștigat.

Per total mi s-a părut un super joc (nu e mai bun decât Kemet, as far as I am concerned, dar de fapt comparația nu e prea corectă, pentru că sunt fooooarte diferite; mă rog, au elementul comun că sunt area control/dudes on a map games). O să revin și cu alte impresii și poate și cu poze pe viitor.
Ultima oară modificat de adelindumitru pe 21 Ian 2017, 22:22, modificat 1 dată în total.
Avatar utilizator
adelindumitru
King Meeple
King Meeple
 
Mesaje: 585
Membru din: 11 Sep 2016, 01:25
Total VP-uri primite: 88


Re: Prima impresie: Inis

Mesajde Plu » 18 Ian 2017, 20:11

Bravo pt review/session report! Cateva poze ar fi mers la marele fix..

Ar fi interesant sa povesti si o partida(doua) in 4-5 jucatori. In general jocurile gen "dilăi pe o harta" :lol: nu stralucesc in 2 - sunt facute pt cafteala in principal.
Board Games Enthusiast

Keepers Collection
Avatar utilizator
Plu
Mind Reader
King Meeple
 
Mesaje: 639
Membru din: 17 Feb 2012, 18:20
Total VP-uri primite: 79


Re: Prima impresie: Inis

Mesajde adelindumitru » 20 Ian 2017, 02:01

Mersi! Revin cu poze. Din păcate nu știu când voi apuca să îl joc și în 4 jucători. La acest al doilea joc a fost însă suficientă cafteală cât pentru un joc de 4!

După cum se vede și în poză, am ajuns la nu mai puțin de 8 teritorii plasate. Iar am pierdut (am jucat cu portocaliul), dar tot jocul a fost foarte strâns. Până în ulima rundă amândoi controlam câte 4 teritorii (eu aveam și 1 deed), dar prietena mea m-a învins cu nu mai puțin de 2 victory conditions: controla la finalul jocului 6 sanctuare și avea trupele prezente în 6 teritorii.

Inis oferă foarte multe: poți blufa, poți recupera cărți din discard pile în ultimul moment, poți să folosești cărțile Epic Tales pentru niște mișcări neprevăzute, poți să îți surprinzi oponentul în orice mișcare. Primul joc nu ne-a dat șansa să vedem tot ce oferă, dar acum a fost wow! Devine unul din jocurile noastre favorite, și partea bună e că sunt convins că mai avem multe de descoperit. Mai sunt o grămadă de Epic tales, o grămadă de teritorii pe care nu le-am văzut încă.

http://i.imgur.com/2GnfpZJ.jpg
Avatar utilizator
adelindumitru
King Meeple
King Meeple
 
Mesaje: 585
Membru din: 11 Sep 2016, 01:25
Total VP-uri primite: 88


Re: Prima impresie: Inis

Mesajde MandrulDuce » 20 Ian 2017, 16:17

Sunt curios dacă o să faci un follow-up. Am citit și eu despre el, inclusiv regulamentul. Pare genul de joc în care ești clueless la început și ”joci în blind”, dar pe bază ce vede masa mai des ajungi să cunoști cărțile de acțiune foarte bine și să înveți parte bună și din acele cărți epice. Concern-ul meu legat de acest joc este ce se întâmplă în acel moment. Dacă jocul nu devine ”imbecil” prin design. În sensul că tipul de combat (care te pune să decartezi cărți de acțiune) este foarte foarte prost gândit. Damage-ul pe care îl suferi ca să îți aperi un teritoriu sau ca să invadezi alt teritoriu este mult prea mare (renunți la acțiuni pe tura respectivă). Nici nu vreau să mă gândesc ce se întâmplă când joci în mai mult de doi și un jucător decide să facă o manevră mai mult decât proastă contra altui jucător și ești și tu cu o figurină acolo, fiind tras în combat alături de ei.
Mai mult decât atât,, am văzut în rulebook că la început de joc se alege first player aleator și el decide unde este capitala. Iar ca să devii Brenn trebuie să fii majoritar în zona respectivă. Dacă are noroc la tile-urile de pornire și isi face reinforce acolo, va avea tot jocul avantajele de Brenn.
Probabil la jocul în 2 efectul primului paragraf este mai puțin brutal, fiindcă ai 6 cărți nu 4, știind 4 din cele 6 cărți ale adversarului.
Mă bucur că vă place jocul și sper să mai faci session reports/ update la acest topic după un număr de partide (primele 10, următoarele 10...etc) să vedem cum evoluează părerea voastră despre joc.

P.S. Am jucat Kemet, la Inis am citit doar regulamentul și am văzut un review video. Deși nu pot să mă pronunț categoric ce joc este mai bun, principiul din Kemet (fă armată ca să o trimiți să moară ca să iei puncte ca să începi din nou ciclul) plus tematica mi se par mai atrăgătoare. Îmi aduce aminte ( într-o formă abstrctizată și ca feeling) de strategiile de rush de la Starcraft (jocul PC).

Never play cat and mouse games if you're a mouse.
Life, like all games, becomes fun when one realizes it's just a game!
Avatar utilizator
MandrulDuce
Dungeon Master
King Meeple
 
Mesaje: 1012
Membru din: 26 Mai 2010, 23:01
Total VP-uri primite: 185


Re: Prima impresie: Inis

Mesajde adelindumitru » 20 Ian 2017, 17:11

eu am pierdut al doilea joc fiind Brenn :lol: .

sistemul de luptă nu e chiar atât de naşpa precum pare. în primul rând, faptul că e împărțit în două faze duce la situații f interesante în care mai bine faci pace decât să continui lupta, pentru că oricum nu poți scăpa de trupele oponentului cât timp e cel puțin o citadelă în regiunea respectivă.

Ai de asemeenea mereu posibilitatea de a te retrage intr-un teritoriu adiacent in care esti chieftain. asta inseamna ca, daca nu vrei sa pierzi actiunile/clanurile, vei opta sa cedezi teritoriul. e un trade-off fascinant in unele momente - stii ca vei regreta orice ai face, dar incerci sa minimizezi regretul. faptul ca poti sa te retragi doar in regiuni in care detii majoritate numerica previne unele situatii paradoxale ca in alte jocuri tip area control precum Game of Thrones, unde de multe ori e mult mai avantajos sa fii batut si sa pleci in teritoriul adiacent unde e un castel.

si inca ceva: dat fiind nr limitat de figurine, sistemul de lupta prin atritie e chiar benefic uneori, pentru ca iti poti elimina astfel unele figurine pentru a le plasa ulterior in alta parte.
Avatar utilizator
adelindumitru
King Meeple
King Meeple
 
Mesaje: 585
Membru din: 11 Sep 2016, 01:25
Total VP-uri primite: 88


Re: Prima impresie: Inis

Mesajde adelindumitru » 22 Ian 2017, 00:16

Pentru cine e interesat/a, am scris si un review in engleza:

https://www.reddit.com/r/boardgames/com ... s_on_inis/
Avatar utilizator
adelindumitru
King Meeple
King Meeple
 
Mesaje: 585
Membru din: 11 Sep 2016, 01:25
Total VP-uri primite: 88


Re: Prima impresie: Inis

Mesajde adelindumitru » 01 Mai 2017, 22:02

Am jucat si primul joc in 4 - ma asteptam sa fie mult mai diferit decat jocul in 2, dar nu a fost chiar asa. 3 diferente mari: 4 carti noi de actiune / mai putine actiuni disponibile pe ture / conflicte mai dificile. 2 diferente mai mici: stabilirea ordinii de joc prin rotirea unui token de directie si posibilitatea de a exista egalitate in indeplinirea conditiilor de victorie fara a se termina automat jocul pentru ca cineva e Brenn. Mi-a placut, dar parca ai mai mult control in jocul de 2. Asa e mai greu de urmarit exact cine ce carti a folosit si ce actiuni va mai avea la dispozitie, mai ales ca pana ajung cartile primului jucator la al 4-lea la partea de drafting deja sunt 4 carti (cu cea care ramane) necunoscute, in sensul in care nu stii daca una din ele e nefolosita in joc, si asta doar dupa ce inveti destul de bine cartile. Dar tot e un 9 solid din partea mea la jocul in 4 (i-as da 9,5 jocului in 2).
Avatar utilizator
adelindumitru
King Meeple
King Meeple
 
Mesaje: 585
Membru din: 11 Sep 2016, 01:25
Total VP-uri primite: 88


Re: Prima impresie: Inis

Mesajde Plu » 01 Mai 2017, 22:12

Am apucat sa-l joc si eu saptamana trecuta - joc in 4.
Pe scurt ii dau nota 7. Nu e rau, dar nu simt nevoia sa-l joc prea curand (am sa incerc sa explic mai mult cu alta ocazie).. sunt alte jocuri pe linia asta care sunt mult mai bune
Board Games Enthusiast

Keepers Collection
Avatar utilizator
Plu
Mind Reader
King Meeple
 
Mesaje: 639
Membru din: 17 Feb 2012, 18:20
Total VP-uri primite: 79


Re: Prima impresie: Inis

Mesajde adelindumitru » 01 Mai 2017, 22:32

Da, sincer sa fiu nici eu daca as fi jucat in 4 primul joc nu i-as fi dat mai mult de 8... e un joc care poate fi foarte divisive... si unul din jocurile in care am vazut cel mai des spus "mai da-i o sansa sau mai multe", ceea ce nu e neaparat excelent
Avatar utilizator
adelindumitru
King Meeple
King Meeple
 
Mesaje: 585
Membru din: 11 Sep 2016, 01:25
Total VP-uri primite: 88


Re: Prima impresie: Inis

Mesajde Lustmord » 24 Aug 2017, 14:29

Ohai!

Dupa ceva vreme, am pus si eu mana pe o copie de Inis.

Cum spuneati si voi, e o diferenta foarte mare intre jocul de 2 si jocul de 4. In grupul meu, observat ca sesiunea cu 4 jucatori a durat mult mai putin decat cea in 2; am estimat aproximativ 5 runde. Mi-a placut deosebit de mult tematica (a se observa avatarul, lol) si draftingul inovativ.

Un lucru spus foarte des prin reviews pe care trebuie sa il reiterez: learning curve. Desi cartile sunt simple de inteles/utilizat, pentru un joc echilibrat este musai ca fiecare jucator trebuie sa stie exact ce carti exista in pachetul verde; probabil la fel de important este si pachetul galben (territory advantages), cu ajutorul caruia se pot face niste mutari excelente.

10/10 would play anytime :D
Avatar utilizator
Lustmord
Wizard Meeple
Wizard Meeple
 
Mesaje: 200
Membru din: 27 Dec 2011, 03:39
Localitate: Bucuresti
Total VP-uri primite: 8


Re: Prima impresie: Inis

Mesajde alexddumitru » 06 Oct 2017, 16:34

Revin si eu dupa a doua partida de Inis, ambele in 2 jucatori. Trebuie sa mentionez ca dupa prima, a trebuit sa ma rog de nevasta o luna ca sa il mai punem o data pe masa, asa ca asta trebuie sa va spuna cate ceva despre ce urmeaza.

TOTUSI :) Spre deosebire de prima partida, in care ne-am si miscat cam greu si nici nu am bagat in seama Deeds deloc, a doua a durat aprox 80 minute (cu amendamentul ca se putea termina si dupa 50, daca nu ne tot blocam). Verdictul sotiei dupa a doua partida: jocul are niste merite, dar mi-e greu sa imi imaginez cu ce rugaminti o mai prind sa il joace :)

Ce mi-a placut:
- Evidenta: componentele si grafica sunt excelente. Imi placea sa trag Epic Tale Cards mai mult ca sa vad ce naiba nebunie psihedelica a mai desenat artistul. Cartile cam zbiara dupa sleeves, ca le tot freci de la unul la altul.
- Drafting: in 2 merge altfel decat in 3 sau 4, dar tot e un mecanism care ma atrage foarte tare. Faptul ca poti sa te "razgandesti", adica sa dai carti pe care le-ai oprit anterior face fiecare decizie foarte interesanta.
- Situatiile surprinzatoare: anumite combo-uri de carti (cu cartile de teritorii si mai ales cu Epic Tale Cards) sunt foarte spectaculoase si te pot scoate din situatii aparent imposibile.

Ce nu mi-a placut:
- Luptele: Sunt mai degraba meh decat chiar naspa, pentru ca poti sa creezi situatii spectaculoase cu anumite carti care permit manevre. Altfel, da, ai de decis (de comun acord) cand sa opresti lupta, daca te retragi, daca ataci, daca decartezi sau scoti de pe harta un clan, dar in definitiv am gasit greu de iesit din contextul "care pe care".
- Finalul: jocul creeaza multa incordare pe final si, coroborat cu combo-urile absolut explozive, pot duce la un sfarsit de joc mai degraba frustrant. Adica ne stoarcem creierii ce sa mai facem ca sa incheiem jocul si, dintr-o data, reusim unul dintre noi sa tragem o mega carte care (in combinatie cu altele) incheie jocul definitiv. E ca si cum la sah ai avea o piesa care, din cand in cand, poate sa se mute oriunde vrea pe tabla.
- Finalul (in jocul de 2): e ca la "tug of war", ca tragem unul hais, altul cea, in incercarea de a castiga. Cred ca asta e principalul motiv pentru care s-a frustrat sotia mea atat de tare. Finalul in jocul de 2 tinde sa se lungeasca mult, ca o zi de post, daca ambii jucatori joaca similar (si nu prinde unul vreo combinatie de care am amintit).

Momentan, atat, o sa fac tot posibil sa il mai pun pe masa in mai multi (o sa vin la sotie cu un buchet de trandafiri si o cutie de bomboane in prealabil) inainte sa il dau. Inis este in categoria "mama, ce mi-ar fi placut sa prinda jocul asta".
Avatar utilizator
alexddumitru
Blogger@„Ce Jucăm?”
King Meeple
 
Mesaje: 403
Membru din: 21 Iun 2010, 13:47
Localitate: Bucuresti
Total VP-uri primite: 92


Re: Prima impresie: Inis

Mesajde adelindumitru » 16 Oct 2017, 12:43

Îmi pare rău că nu i-a plăcut, dar dacă apuci să îl joci din când în când, tot e bine. Și mie sistemul de lupte mi se pare cam cel mai slab joc aspect al jocului acum. Nu e rea ideea, nu e neapărat plictisitor, dar e destul de contraintuitiv și mereu mă lasă cu semne de întrebare dacă am procedat corect sau nu.
Avatar utilizator
adelindumitru
King Meeple
King Meeple
 
Mesaje: 585
Membru din: 11 Sep 2016, 01:25
Total VP-uri primite: 88


Re: Prima impresie: Inis

Mesajde alexddumitru » 16 Oct 2017, 15:23

Da, de la comentariul de deasupra pana azi, jocul a ajuns in posesia altui forumist, am cedat :) Cred ca scriind ce am scris, am realizat inevitabilul: am deja prea multe jocuri pe care sa le joc doar din cand in cand, si cum sotia este mai mereu pe lista de jucatori, asta a devenit showstopper pentru Inis.

Imi pare rau, dar cand ma gandesc ca am Kemet (doar ca un exemplu) de 1 an si nu l-am pus pe masa, nu imi mai pare asa rau, am ce face, macar de as avea atata timp :)
Avatar utilizator
alexddumitru
Blogger@„Ce Jucăm?”
King Meeple
 
Mesaje: 403
Membru din: 21 Iun 2010, 13:47
Localitate: Bucuresti
Total VP-uri primite: 92


Re: Prima impresie: Inis

Mesajde alexddumitru » 02 Noi 2017, 09:52

Au revenit si SU & SD (promotorii cei mai aprigi ai Inis, al caror entuziasm m-a convins si pe mine) cu un mic update in noul lor podcast:

https://soundcloud.com/susd/podcast-66-the-post-shux-yingisode - de pe la minutul 7

Pe scurt, desi tonul este similar cu cel din reviewul initial, am retinut 3 lucruri pe care nu le-au mentionat in review-ul in care au ridicat jocul in slavi:
- sunt dese situatiile in care un jucator se poate baricada intr-o zona
- se intampla (foarte?) des ca jocul sa se termine ca urmare a unei decizii de kingmaking, pur si simplu pentru ca ceilalti jucatori se satura de acel du-te - vino de la finalul jocului
- termenii din joc care nu prea au sens (seasons?) sunt de fapt bucati de mecanisme care sunt introduse in nou anuntata extensie
Avatar utilizator
alexddumitru
Blogger@„Ce Jucăm?”
King Meeple
 
Mesaje: 403
Membru din: 21 Iun 2010, 13:47
Localitate: Bucuresti
Total VP-uri primite: 92



Înapoi la Review-uri si impresii

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 1 vizitator