Febletea mea - Arboretum

Forum rules
Va rugam sa postati in aceasta sectiune doar articole tip review sau articole cu impresiile voastre despre un anumit joc (articole ce pot fi apoi bineinteles discutate in cadrul topicurilor respective).

Pentru discutiile generale necentrate pe ideea de "review" va invitam in forumul Discutii generale.
Post Reply
User avatar
rabesandratana
King Meeple
King Meeple
Posts: 1304
Joined: 29 Jun 2017, 13:05
Location: Bucuresti

Febletea mea - Arboretum

Post: # 82888Post rabesandratana
17 Oct 2017, 13:51

Stii jocul ala pe care il cumperi dupa ce vezi un review sau un gameplay complet si esti atat de entuziasmat si nerabdator sa il joci pentru prima oara si ti se pare ca o sa fie "best game ever"? Ehh, eu am avut momente din astea. Si am trait acest moment alaturi de jocul de carti Arboretum.. Problema mai mare, apare atunci cand tu iubesti acel joc dar toti ceilalti din grupul tau nu dau niciun semn ca sunt dati pe spate de noutatea cu care ai venit tu si inevitabil apare de undeva de la masa, afirmatia: "Hai sa jucam altceva!" Il iei frumos, il bagi cu mare atentie dar si cu mare parere de rau in cutie si parca iti vine sa ii spui: "Lasa, ca o sa vada ei ce joc bun esti tu si o sa te aprecieze!" Dar cum e de asteptat, jocul o sa ramana frumos asezat pe raft luni de zile, poate chiar un an - doi si nimeni nu o sa isi mai aduca aminte de existenta sa. Doar tu din cand in cand, aruncand o privire la raftul tau de jocuri, o sa ii faci cu ochiul febletii tale si o sa ii spui: "Hai ca poate in seara asta te scot la masa!" La masa de joc, evident. Si nici nu aduci bine vorba de jocul respectiv, in cazul meu Arboretum, ca cei prezenti iti taie macaroana, spundand ca "lasa, il jucam altadata pe ala!"

Sunt convins ca si voi aveti acolo intr-un colt, ratacit pe undeva, un joc ce va place in mod deosebit dar pe care nimeni nu il vrea. E "ciudatul clasei", "neintelesul" (si nu ma refer la reguli) cel cu mare potential dar care nu are curajul sa faca un pas in fata si sa-si strige prezenta pe masa de joc. Si chiar daca jocul ala nu prinde masa, stii bine ca nu te lasa inima sa renunti la el. Il pastrezi pentru sufletul tau, pentru ca e febletea ta.

Dupa asa o introducere lunga, sa vedem componentele si de ce Arboretum este jocul ala special care mi-a intrat mie la suflet.

Componente:

Cutia arata elegant. Nu e insa de cea mai buna calitate. Materialul folosit pentru cutie e un carton ok, acoperit parca de o hartie cu care impachetezi iarna cadourile de sub brad. Nu pare foarte ferm lipita de carton si se poate rupe usor daca nu ai grija la depozitare.
coperta.jpg
Insertul este din plastic si perfect funtional. Spatele cartilor te duc mai mult cu gandul la un pachet de carti de joc clasic. Dar nu un pachet ieftin de carti ci unul de mare calitate, cu tus de mare calitate si ornamente parca embosate.
insert.jpg
Cartile de joc sunt de cea mai buna calitate. Cred ca nu gresesc daca spun, cele mai reusite si bine facute carti de joc pe care le-am avut vreodata. Sunt facute sa reziste, vorba reclamei de la termopane. Iar grafica de pe ele, este WOW. Pozele nu ii fac insa cinste. Arata mult mai bine in realitate. I-as da premiul de cel mai frumos realizat joc de carti.
pomi.jpg
Hai sa vedem mai indeaproape minunatele carti de joc
carti.jpg
carti2.jpg
Exemplu de desfasurare a unei partide de Arboretum
IMG_2064.jpg

Cum se joaca:

Arboretum este simplu dar totodata complex. E un joc ce te face sa vezi o multime de posibilitati, posibilitati ce se dovedesc pe parcurs a fi des imposibil de realizat. Este mai mult un puzzle cu carti, mai precis cu pomi. Trebuie sa "plantezi" cai in ordine crescatoare dar nu obligatoriu incepand cu cifra 1. Poti etala o cale care sa fie de genul acesta : 2-3-5-7-8. Nici macar nu trebuie sa respecti regula cifrelor consecutive. E indeajuns sa fie asezate crescator. Mai mult de atat, ele nu trebuie neaparat puse in linie dreapta. Te poti duce cu etalarea in forma de L de Z daca doresti sau cum te mai taie pe tine capul. Totul e sa nu o iei pe diagonala. Jocul asta iti da libertatea de a alege si de a vedea in perspectiva cat mai multe cai de a face scor. Singura regula pe care trebuie sa o respecti, este ca o cale etalata sa inceapa cu un soi de pom (sa zicem liliac) iar extremitatea opusa a caii create, sa se incheie tot intr-un pom liliac. Acest lucru iti va garanta scorul. Ceea ce se afla in sandvisul caii liliac, este nesemnificativ, atata timp cat ele sunt in ordine crescatoare. Mai mult, daca ai inceput o etalare cu cifra 1 liliac si ai incheiat-o cu cifra 8 liliac, o sa primesti 2 puncte bonus.

Mecanismul de joc este simplu, fiecare avand cate un discard pile propriu dar totodata comun, pentru ca fiecare poate sa traga carti ori din pachet ori din oricare discard pile iar alt lucru obligatoriu este ca trebuie mereu sa etalezi cate o carte
de joc in "gradina" ta cu pomi. Jocul devine interesant, tocmai pentru ca ai voie sa asezi caile create dupa bunul plac si poti folosi aceleasi carti "sandvis" pentru a face scor pentru 2 sau chiar 3 extremitati. Pornesti o cale pe verticala, una pe orizontala iar poate a treia in forma de Z. Jocul asta iti ofera multe posibilitati, totul e doar sa le vezi si sa ai timp sa le pui in aplicare.

Partea rautacioasa a jocului, pentru ca are si o astfel de latura, apare la final. Dupa ce toti au "muncit" din greu la plantarea copacilor dupa bunul plac, vor arata cele 7 carti de joc cu care au ramas in mana si va avea voie sa calculeze punctajul unei cai, doar jucatorul care a pastrat in mana pana la final, cartea dintr-un soi cu cea mai mare valoare. Exemplu: eu si adversarul X am lucrat la etalarea unor cai cu extremitati din soiul Liliac. Eu am pastrat cartea liliac cu numarul 6 dar adversarul a pastrat cartea liliac cu numarul 7. Asta inseamna ca scorul meu la liliac este anulat complet si DOAR el va calcula scorul pentru calea liliac. Daca se dovedeste ca si la alte soiuri de pomi pe care le-ai mai etalat, ai pierdut suprematia ultimei carti pastrate in mana, o sa te trezesti ca munca ta este egala cu scorul ZERO. Exact: ZERO. Si da, stiu! Nimanui nu ii suna bine asta. Cum adica sa joc 45-60 minute un joc in care sa ma straduiesc sa gasesc tot felul de asezari interesante prin care sa pot castiga detasat jocul iar la final doar pentru ca un adversar a avut grija sa pastreze in mana, cartea mai puternica din soiul la care eu am mizat, sa imi anuleze absolut tot. Pentru multi acest aspect al jocului, este unul negativ si imediat isi vor pune masca de "suparacios".

Pentru mine insa nu a fost asa, pentru ca inteleg natura unei astfel de reguli si faptul ca poti avea parte de o tactica/ strategie mai palpitanta. O sa te gandesti des pe parcursul partidei, daca sa pastrezi 8-ul de liliac in mana sa fii sigur ca faci scor, sau sa il pui jos si sa iei un bonus pentru asta. Si stai un pic! Ca daca ai 8 de liiliac tot nu esti sigur ca faci scor. Ca ar fi prea usor asa! Pastrez mereu cea mai mare cifra din joc si m-am asigurat. Dar cei care au facut regulamenrul jocului, s-au gandit la tot, astfel incat, cifra 8 este mereu "batuta" doar de cifra 1 din soiul sau. Asa ca aici apare o mare dilema: sa pastrez in mana pentru final, cifra 7 care are sanse sa combata 90% din cartile unui soi de pomi sau pastrez 8-ul dar care bate tot mai putin amaratul de 1. Dar na, asa e in Arboretum. Cel mai "amarat" pom cu 2 crengi si alea uscate, "darama" la final ditamaia baobabul. Si de asta e frumos si palpitant acest joc.

Concluzii:

Pentru mine acest joc este FENOMENAL. De departe cel mai bun joc de carti pe care l-am jucat sau de care am auzit. Singura problema e ca lumea nu prea il iubeste. Si pot sa inteleg si de ce nu e chiar "iubibil". Deciziile sunt mereu greu de luat, runda de runda trebuie sa iti storci creierii, ce si cum sa asezi, ce sa decartezi, daca il ajuti pe altul, daca sa pastrezi pentru final o anumita carte sau nu. Atmosfera de la masa este una destul de incordata, nimeni nu vorbeste, toata lumea gandeste. O sa auzi oftaturi, maini trecute prin par...un joc ce te macina si iti stoarce energia si nu cred ca am zarit vreun zambet schitat pe parcursul partidei. Problema insa, cred ca e la mine. Imi place genul asta de joc. In care sa te macine deciziile, sa ai multe posibilitati dar totodata putin timp la dispozitie din a realiza tot ce planuiesti si la final, sa ii dai in cap adversarului/lor si toti laurii victoriei sa vina la tine. Poate de asta Arena Roma 2 a devenit jocul meu preferat la ora actuala. Tocmai pentru ca si acela e un joc extrem de rautacios in care din prima secunda poti sa iti ataci adversarul si sa ii distrugi tot ce a construit.

Eu ii acord nota 9. De ce nu 10? Cred ca pentru ca jocul iti ofera libera alegere cand vine vorba de cum etalezi si astfel poti sa iti faci un plan cu forme intortocheate dar care de multe ori nu va ajunge la final, poate pentru ca ai voie sa etalezi doar o carte per tur sau poate pentru ca jocul vine cu un pachet prea mic, mai ales cand il joci in 4 persoane.
Jocul Arboretum nu este pentru oricine. Nu e pentru cei slabi de ingeri, nu e pentru "plangaciosi" (aici nu ma reger la copii). E pentru cei care accepta confruntarea si pentru cei care pot accepta ca la final pot primi un "sut in fund" si un scor egal cu zero. E pentru cei care nu iau prea personal un joc si cauta ca in partida viitoare sa gaseasca o strategie mai buna pentru a iesi castigatori.

Pentru un joc de carti, are o nota foarte buna pe BGG, 7.4 si este si printre jocurile de carti favorite ale celor de la Shut up and Sit Down sau The Game Boy Geek. Singurul meu regret, e ca il joc prea rar si cred ca am la activ doar vreo 3-4 partide de un an de cand l-am luat dar ramane felbletea mea. Pentru eventualii doritori, nu cred ca mai e disponibil la magazinele noastre.

User avatar
Corwin
King Meeple
King Meeple
Posts: 2115
Joined: 23 Nov 2012, 15:04
Custom Rank: Terraformer
Location: Cluj-Napoca

Re: Febletea mea - Arboretum

Post: # 82891Post Corwin
17 Oct 2017, 14:11

Am vazut poze cu jocul asta, chiar arata superb. As vrea sa-l joc cel putin o data... Nu ma streseaza scoruri de zero la el, pentru ca mi se pare un joc la care te intereseaza mai mult daca ai castigat sau nu, si nu cu cat ai castigat. In cati jucatori ti se pare ca merge mai bine jocul?
BGG: Colectie | Jucate | Vreau sa incerc | Wishlist
Joc online pe Yucata și Board Game Arena.

User avatar
rabesandratana
King Meeple
King Meeple
Posts: 1304
Joined: 29 Jun 2017, 13:05
Location: Bucuresti

Re: Febletea mea - Arboretum

Post: # 82893Post rabesandratana
17 Oct 2017, 14:29

Corwin wrote:Am vazut poze cu jocul asta, chiar arata superb. As vrea sa-l joc cel putin o data... Nu ma streseaza scoruri de zero la el, pentru ca mi se pare un joc la care te intereseaza mai mult daca ai castigat sau nu, si nu cu cat ai castigat. In cati jucatori ti se pare ca merge mai bine jocul?
Am jucat in 2 o partida si merge bine. E mai rapid asa si ai mai multe sanse sa iti etalezi caile de pomi dupa cum ai planuit in prealabil. Dar in 4 e mai palpitant. Trebuie sa fii mereu atent ce face fiecare, ce carte a tras din discard pile, ca alea fiind pe fata, poti sa memorezi ca unu a luat un "6 de salcie" si il pastreaza in mana pentru final si astfel nu mai etalezi tu 7 sau 8 de salcie in caz ca le ai si mergi la combinatia respectiva. Dar in 4 reusesti sa etalezi prea putine carti. Sunt 80 de carti in joc si daca fiecare va termina cu cate 7 in mana obligatoriu, exludem deja 28 de carti, o sa mai fie 4 discard pile, asa ca nu ramai cu foarte multe carti de etalat in plantatia ta. Si pe mine asta ma enerveaza teribil. Asa ca eu spun ca cel mai bine ar merge in 3 persoane. O sa il testez in 3 cu prima ocazie si iti spun daca e asa cum cred.

User avatar
Corwin
King Meeple
King Meeple
Posts: 2115
Joined: 23 Nov 2012, 15:04
Custom Rank: Terraformer
Location: Cluj-Napoca

Re: Febletea mea - Arboretum

Post: # 82895Post Corwin
17 Oct 2017, 15:08

Suna bine. Din fericire doua persoane din trupa de la Cluj au jocul, asa ca poate-l vom juca intr-o seara dupa ceva mai meaty.

Cum ti se pare jocul fata de alte card games, de exemplu Jaipur, Lost Cities, etc? Din cate inteleg e mai "stresant" ca alea, dar daca si satisfactia e mai mare la sfarsitul jocului poate merita stresul.
BGG: Colectie | Jucate | Vreau sa incerc | Wishlist
Joc online pe Yucata și Board Game Arena.

User avatar
rabesandratana
King Meeple
King Meeple
Posts: 1304
Joined: 29 Jun 2017, 13:05
Location: Bucuresti

Re: Febletea mea - Arboretum

Post: # 82899Post rabesandratana
17 Oct 2017, 15:55

Corwin wrote:Suna bine. Din fericire doua persoane din trupa de la Cluj au jocul, asa ca poate-l vom juca intr-o seara dupa ceva mai meaty.

Cum ti se pare jocul fata de alte card games, de exemplu Jaipur, Lost Cities, etc? Din cate inteleg e mai "stresant" ca alea, dar daca si satisfactia e mai mare la sfarsitul jocului poate merita stresul.
Jaipur e light si nu s-a stresat nimeni din grupul meu cand l-am jucat. Noi am gasit o varianta sa il jucam si in 4 pe Jaipur. Lost Cities este stresant/enervant pentru prietena mea asa ca doar cu fratele meu il pot juca dar mi se pare mult mai relaxant si mult mai rapid in comparatie cu Arboretum. La Lost Cities daca ai peste 10 meciuri in picioare, imediat stii ce decizie sa iei si merge in 10 minute. Arboretum merge mult mai incet, chiar si in 2 tine vreo 30 minute. Si chiar trebuie sa te gandesti mult in runda ta, ce decartezi, ce etalezi si de unde alegi sa tragi o carte. Daca e sa fac o paralela, e un joc de sah al jocurilor de carti.

User avatar
Corwin
King Meeple
King Meeple
Posts: 2115
Joined: 23 Nov 2012, 15:04
Custom Rank: Terraformer
Location: Cluj-Napoca

Re: Febletea mea - Arboretum

Post: # 82900Post Corwin
17 Oct 2017, 16:01

Inteles. Suna bine, sunt fan de sah. :)
BGG: Colectie | Jucate | Vreau sa incerc | Wishlist
Joc online pe Yucata și Board Game Arena.

User avatar
VZQ
King Meeple
King Meeple
Posts: 467
Joined: 07 Oct 2017, 22:20

Re: Febletea mea - Arboretum

Post: # 82932Post VZQ
18 Oct 2017, 08:10

Felicitari pentru review. Mi-a atras si mie atentia, dupa ce am vazut acu' ceva vreme niste reviews pe YouTube.

Post Reply

Return to “Review-uri si impresii”