Anul lansării: 2004
Designer: Michael Tummelhofer
Număr de jucători: 2 – 4
Timp de joc: 45 de minute
Mecanici: Colecţionare de cărţi
Cutie:
Conţinutul cutiei:
* 1 tablă de joc:
* 382 de ruble:
* 31 de muncitori:
* 28 de clădiri:
* 27 de aristocraţi:
* 30 de cărţi de schimb (upgrade-uri)
* 4 cărţi de început:
* 4 figurine pentru început
* 8 figurine, câte 2 pentru fiecare culoare.
Balul:
“Ce vreme neaşteptat de placută pentru această perioadă a anului. Nici că putea fi mai bine organizat balul decât într-o seară ca aceasta.”
Ivan privea stele de pe cer dintr-unul din balcoanele palatului. Contempla la cele întamplate în ultimele zile, la balul la care lua parte, dar se gândea şi la problemele pe care le avea în afacerile sale. Ca întotdeauna, avea la el o sticlă din cea mai bună votcă, singura parteneră pe care a avut-o la baluri în ultimii zece, doisprezece ani…
“Alexei, minunat mai cântă orchestra, nu-i aşa?”
“ Oh! Bunul meu prieten Ivan, ce bine îmi pare să te văd! Aşteaptă-mă un minut şi am să te însoţesc.”
“ Nu te grabii, amice. Oricum, nu plec nicăieri de aici…”
Alexei Maşucov era unul dintre cei mai tineri participanţi la petrecere. Fiul unui aristocrat de pe lângă curtea ţarului, Alexei era un veritabil Casanova pentru domniţele din Sankt Petersburg. Deşi nu avea prea multe primăveri, era un boier destoinic, foarte priceput în a face cât mai mulţi bani. În plus, era şi un bun partener de discuţii.
“Scuză-mă pentru întârziere”, zise Alexei chiar când apăru pe balcon.
“ Nu-i nici un bai. Nu puteai să refuzi dansul, mai ales când ai fost invitat de Svetlana Ţopanova, cea mai frumoasă femeie din oraş.”
“ Ai multă dreptate, Vania. Dar, totuşi, scuză-mă pentru a te fi lăsat să aştepţi…”
“ Las-o baltă. Mi-aş fi dorit să fiu şi eu acum tânăr ca tine, să mă caute doamnele pentru un dans. Dar iată-mă aici pe balcon, privind ringul şi cei ce dansează pe el.”
“ Of, Vania! Încă nu te-a cernit viaţa, dar tu deja te plângi de bătrâneţe…”
“ Ei, lasă astea! Spune-mi, cum îţi mai merg afacerile?” întrebă Ivan, încercând să ajungă la ceea ce il interesa cel mai mult.
“ Minunat, Vania. Minunat!”
“ Se vede că trăim într-un oraş ce tocmai se dezvoltă. Şi unde mai pui, că sunt atâtea de făcut în toate domeniile, încât nici nu ştii de ce anume să te ocupi mai întai.”
Alexei tocmai ce-şi golii paharul. Văzând sticla de votcă din mâna lui Ivan, întinse spre acesta paharul:
“ Toarnă-mi şi mie unul, Vania. Să ciocnim pentru seara aceasta!”
“ Ia d-aici, flăcăule! Şi să nu te ruşinezi să-mi ceri şi mai apoi, de ţi-o fi sete…”
Ivan turnă votcă în pahar, iar apoi cei doi au ciocnit pentru sănătate şi success.
“ Că bine ziceai, Vania, chiar că trăim într-un oraş frumos, cu multe posibilităţi şi multă treabă de făcut.”
“ Aşa este… Trebuie să ne îngrijim de muncitori, de clădirile ce vor să fie ridicate în oraş, de bunăstarea aristocraţilor, dar şi de rublele din buzunare, căci fără astea nu faci nimica aici.”
“ Că bine zici, amice, că bine zici.” întării Alexei vorbele lui Ivan.
“ Chiar înainte să apari mă gândeam la ce o să fac săptămâna care vine. Luni trebuie să mă duc să verific piaţa de muncitori, să văd ce şi cine a mai apărut pe acolo. Iar la sfârşitul zilei trebuie să mă interesez de veniturile obţinute de muncitorii pe care deja i-am angajat să muncească pentru mine.”
“ Of! Nu-mi mai amintii de asta! Mă supără atât de mult ideea asta de a avea lunea piaţa muncitorilor şi a produselor lor. Întotdeauna mă trezesc greu lunea, iar când ajung acolo, deja o parte din muncitori sunt luaţi de altcineva.”
“ Ei, aşa se întâmplă când petreci până târziu în fiecare duminică”, zise Ivan zâmbind.
“ Ai dreptate aicea, Vania. Măcar că miercurea sunt mai vioi dis de dimineaţă.”
“ Da, miercurea, atunci când trebuie să mergem să contractăm noi clădiri de construit în oraş. Este şi aceea o zi lungă…”
“ Lungă, lungă, Vania, dar foarte recompensatoare. Doar şi ţie îţi place să auzi miercuri seara toată lumea vorbind despre ce noi clădiri vrei să ridici şi cum o să ajute acestea oraşul.”
“ Mda, e plăcut să fi lăudat şi să iţi crească reputaţia în oraş, dar târguielile pentru preţuri sunt uneori interminabile…”
“ Sunt, sunt, n-am ce spune. Totuşi, nu se compară cu ziua de vineri, atunci când trebuie să alergi după toţi aristocraţii veniţi de la Moscova pentru a îi invita la petreceri.”
“ Ai dreptate, Alexei! Şi vinerea este o zi păcătoasă” răspunse Ivan cu multă oboseală în glas, după care mai sorbii un gât de licoare din sticlă.
“ Noroc cu reputaţia, sprijinul şi vorbele de bine pe care ţi le acordă toţi ăştia, căci altfel nu merită să te îngrijeşti de toţi mofturoşii…”
“ Mofturoşi, Alexei, dar şti bine că au un cuvânt greu de spus, mai ales la Moscova. Ca şi tatăl tău, jupânul Boris.”
“ Da, da” exclamă Alexei. “ Au şi ei rolul lor în oraşul ăsta. O să ajute mai ales la sfârşit, când s-o dezvolta totul pe aici şi o să vină şi ţarul în vizită. Atunci o să vedem cât de mult ne-or ajuta toate petrecerile astea.”
“ Că bine zici, flăcăule! Ia, ţine paharul drept să-ţi mai torn nişte votcă…”, zise Ivan văzând că paharul amicului său este aproape gol.
“ Dar ştii la ce mai sunt bune balurile cum este şi ăsta” intrebă Ivan.
“ În afară de un mod de a mai scăpa de grijile zilnice, de a mai sta la o vorbă cu buni tovaraşi şi de a dansa domniţele oraşului, nu prea ştiu la ce tre referi, Vania…”
“ Flăcăule, tot la fuste ţi-e capul”, exclamă Ivan după care râse cu putere.
Alexei nu părea deranjat de spusele amicului său. Ba chiar în momentul acela contempla la domnişoara Svetlana, cea cu care tocmai dansase. Era tare încantat că aceasta făcuse primul pas acum. Însemna că era loc de ceva între ei…
“ Alexei, la ce-ţi stă gândul”, întrebă Ivan văzând că amicul său este cu mintea într-altă parte.
“ La nimic, Vania, la nimic! Mă gândeam la domniţa Ţopanova. Mare dreptate aveai când ai spus că este o partidă ce nu poate fi refuzată. Dar să o lăsăm de-o parte pe Svetlana şi să revenim la ale noastre. Spuneai că există un avantaj de pe urma acestor baluri în afara îmbunării aristocraţilor. Care e acela?”
“ Păi, simplu dragul meu: ştirile de la Moscova. Pe lângă faptul că mai aflăm ce se petrece în capitală, mai ne survin şi zvonuri despre ce noi tipuri de muncitori sunt şcoliţi în atelierele de acolo, muncitori pe care am putea apoi să-i aducem şi noi aici. Sau noile clădiri care sunt construite acolo, pe care am putea să le construim şi în Sankt Petersburg. Şi unde mai pui, că aflăm şi despre ce alte somităţi ale lumii bune din Moscova vor vizita oraşul. Aşa putem să ştim pe cine să invităm la cină sau prânz şi cum să-l impresionăm pe acela pentru a avea o reputaţie bună la curtea ţarului.”
“ Oh! Nu ştiu cum de reuşesc eu să fiu un boier aşa prosper când există unii ca tine în oraş, Vania!? Nu m-as fi gândit nici o dată să profit astfel de balurile organizate”, zise Alexei minunat de gândirea amicului său.
“ Oi fi şi tu bun la ceva, dragule, de reuşeşti să câştigi la fel de multe ruble ca şi mine.”
“ Sper să ai dreptate aici, Vania. Apropo, cum ţi se pare ideea de a acorda prioritate câte unui boier la a cumpăra muncitori sau a construi clădiri în oraş?”
“ E şi asta o treabă”, zise Ivan fără a fi prea încântat de această decizie. “Uneori te ajută, alteori te-ncurcă, dar nu pot să zic că este ceva dăunător.”
“ Sunt de acord cu tine aicea. Bine că regula se compensează cu reducerile oferite atunci când angajezi mai mulţi muncitori pentru aceiaşi slujbă sau când angajezi muncitorii rămaşi de cu o săptămână în urmă. Şi ce e mai minunat este că aceleaşi avantaje le avem şi la clădiri. Adică este mult mai ieftin să construieşti o clădire când ai mai construit una anterior.”
“ Da, da. Asta este chiar bine. Măcar atâta avantaj să avem şi noi”, zise Ivan bucuros de existenţa unei astfel de reguli.
“ Corect! Şi mai este bine şi că ni se permite să blocăm câte-un muncitor sau câte-o clădire din când în când atunci când nu avem destule ruble la noi.”
“ Că bine zici, flăcăule! Noroc că regula asta merge şi cu aristocraţii. Adică ar fi neplăcut ca de fiecare dată când apare în oraş câte un aristocrat pe ultima sută de metrii şi pe care nu mai poţi să-l inviţi la baluri, acela să se supere şi să nu accepte invitaţia pentru săptămâna viitoare.”
“ Cum spuneam şi mai devreme: mofturoşi. Măcar atât să înteleagă şi ei”, spuse Alexei zâmbind. “Vania, mai toarnă-mi un pahar, că tare mi se făcu sete…”
“ Cum să nu, flăcăule!? E plăcerea mea să am cu cine să stau la un pahar de votcă şi la unul de vorbă. Hai, ţine-l drept”, zise Ivan în timp ce se pregătea să toarne.
“ Apropo, tatăl tău ce mai face” il întrebă Ivan pe Alexei după ce amândoi sorbiră din pahare.
“ Tata e bine, cu treburile sale pe la Moscova. Şi cu viaţa mai puţin agitată de om apropiat curţii ţarului.”
“ Nu l-am mai văzut de vreme îndelungată pe jupânul Boris. Cum mai stă cu sănătatea?”
“ E tare ca un urs, precum îl ştii. N-a mai trecut pe aici pentru că nu i-ar plăcea să vadă un oraş încă neconstruit, dar cred că şi-a găsit pe cineva prin capitală căreia să nu-i placă aici la noi”, spuse Alexei zâmbind larg.
“ Eh! Ce să facă un om singur la vârsta lui şi după o viaţă de trudă. Măcar acum să se simtă şi el bine… Apropo de doamnele din viaţa noastră, iată că soseşte domnişoara Ţopanova.”
Svetlana se apropia de balconul în care şedeau la vorbă cei doi. Rochia sa, de un albastru ca cerul, era imaculată şi fără de reproş, cum stătea bine unei domniţe bine din Sankt Petersburg. Mersul ei, deşi îngreunat de pantofi, era încântător.
“ Seara bună, domnule Kotliarov!”
“ Seara bună şi dumneavoastră, domniţă Ţopanova. Arătaţi minunat la această ocazie, iar dansul dumneavoastră încântă cu atât mai mult.”
“ Oh! Vă mulţumesc pentru aceste cuvinte! Aş vrea, dacă nu vă deranjează, să-l iau pentru un dans pe domnul Maşucov. Umblă vorba cum că acesta ar fi dansul să favorit şi nu aş vrea să regret că nu am dansat cu dânsul…”
“ Nu mă deranjează absolute deloc, domniţă”, răspunse Ivan zâmbind către Svetlana. “Hai, Alexei, nu mai ezita. Doar nu ai de gând s-o refuzi pe domniţa Ţopanova.”
“ Nici de cum, Vania. Revin imediat după aceea să ne continuăm discuţia…”
“ Vă mulţumesc pentru înţelegere, domnule Kotliarov. Dar vă invit şi pe dumneavoastră înăuntru. As vrea să vi-o prezint pe vara mea, Irina Podruzkova, deoarece ar vrea tare mult să vă cunoască.”
“ Mulţumesc de invitaţie, domniţă! Am să intru de îndată ce termin acest pahar ca să o cunosc pe vara dumneavoastră”, răspunse Ivan.
Dar în timp ce Alexei şi Svetlana se îndreptau spre ringul de dans, Ivan dădu peste cap conţinutul paharului şi îşi turnă imediat unul nou, plin ochi.
“ Of, of, of… Ce ţi-e şi cu interesul ăsta subit din partea doamnelor!? Ce motiv bun pentru a mă ţine de vorbă în timp ce ei doi pot dansa şi pot discuta până la sfârşitul serii.”
Trivia: Ca fapt divers, numele autorului jocului, Michael Tummelhoffer este un pseudonim format din numele a trei creatori: Michael Bruinsma, Jay Tummelson şi Bernard Brunhoffer. Dintre aceştia, Bernard Brunhoffer este cel ce a muncit cel mai mult la dezvoltarea jocului.
