War of the Ring

Forum rules
Va rugam sa postati in aceasta sectiune doar articole tip jurnale de sesiune (session reports) ale jocurilor jucate de voi, ce bineinteles pot fi comentate in cadrul topic-urilor respective de toti utilizatorii forumului.

Pentru discutiile generale necentrate pe session reports va invitam in forumul Discutii generale.
Post Reply
User avatar
danielM
King Meeple
King Meeple
Posts: 1622
Joined: 13 Jun 2012, 15:23
Custom Rank: general de sufragerie

War of the Ring

Post: # 130982Post danielM
27 Jun 2022, 02:04

Nori negri se aduna in Tinutul Mijlociu. Hoardele de orci ale lui Sauron incep sa isi ingroase randurile in vederea unui razboi promis de stapanul lor. Aliatii Lordului Intunericului isi aduna si ei ostile, in vreme ce Vrajitorul Alb cauta sa uneasca fortele inzecit mai putine ale oamenilor, elfilor si dwarfilor si sa alcatuiasca un grup care sa primeasca adevarata misiune menita a salva lumea de la intuneric: distrugerea Inelului.

Prima tinta a lui Sauron este Rohan, regatul aflat la granita cu Orthanc, tinutul vrajitorului Saruman. Asa cum i-a cerut stapanul Sauron, Saruman a inceput a strange ostile orcilor si a invada Rohan. O prima confruntare avut loc in Vadul Isen, unde un grup de cavaleri Rohan au fost suprinsi de numeroasa armata a lui Saruman si de salbaticia atacurilor conduse de orcii calare pe lupi uriasi si nazgulii care ii manau in lupta. Tavalugul intunericului a trecut peste putinii ostasi ai Rohanului si a asediat fortareata de la Helm's Deep, care nu a rezistat prea mult in fata fiorosului dusman.
Image

Intre timp, purtatorii Inelului impreuna cu ajutoarele lor au pornit din Rivendell. La putin timp, Gandalf si enigmaticul Strider au lasat Fratia in urma si au pornit spre Rohan, in speranta salvarii regatului invadat de Saruman. La marginea Gondorului, armatele lui Sauron au inceput marsul dinspre Morannon si Minas Morgul. Ramas insa singur in Orthanc, Saruman s-a trezit cu entii din Fangorn, treziti din somnul adanc pentru a prapadi tinutul vrajitorului cel rau. Saruman a pierit.

Image

Image

Image

In ciuda mortii stapanului, armatele din Isengard nu au fost oprite. Mai intai Westemnet, apoi orasul Edoras au fost cucerite iar Rohan a mai ramas cu asezare si o armata la fel de mica. O unitate de orci a fost lasata in Helm's Deep pentru a rezista in cazul unei putin probabile incercari de recucerire a fortaretei. Goarnele din Gondor au rasunat si oastea a fost chemata la arme, hotarati sa castige mult mai mult timp decat au reusit luptatorii Rohanului.

Image

Image

La putin timp a fost cucerit si Folde, ultima asezare din Rohan. Totodata, Osgiliath din Gondor a fost invadat de hoardele de trolli, orci si nazguli conduse de Regele Vrajitor al lui Sauron, vizibili de pe meterezele legendarei fortarete Minas Tirith, unde au ajuns si Gandalf si Aragorn spre a conduce la lupta oastea din Gondor.

Image

Contrar asteptarilor, armata lui Sauron nu s-a indreptat inspre Minas Tirith, ci inspre Pelargir, care a fost cucerit numaidecat. Gondor mai exista prin cele doua fortarete: Dol Amroth si Minas Tirith.

Image

In drumul spre Dol Amroth, armata Regelui Vrajitor a pus sub stapanire si Lamedon, dupa care a asediat Dol Amroth. Razboiul fulger dus de ostirile intunericului a cunoscut prima poticnire: la portile Dol Amroth, armata lui Sauron a fost oprita si redusa la doar cateva sute de orci, insa cu liderii si Regele Vrajitor in picioare. In conditiile astea, atacul a fost oprit, insa fara a ridica asediul, in asteptarea unor intariri care sa captureze fortareata Dol Amroth. In interiorul acesteia, apararea a fost redusa la o mana de bravi luptatori. Aparatorii fortaretei Minas Tirith vazura in departare un nor negru care venea tot mai aproape. Forfota puternica, sunete de goarne nemaiauzite, nori de praf si pamantul cutremurandu-se fura semnele care facura ca inimile din piepturile aparatorilor Minas Tirith sa inceapa sa bata tot mai puternic si alert. Dupa o vreme, din norii gri incepura sa se iveasca siluete uriase ale unor animale gigant pe a caror spinare pareau a fi pozitionate mici turnulete in interiorul carora se aflau arcasi. Armata aceasta se intindea cat cuprindeai cu ochii iar flamurile purtate de luptatori, oameni si nu orci, erau cele ale Haradrim, din Sudul si Estul indepartate.

Image

Un vultur se opri pe bratul Vrajitorului Alb si ii dadu de veste cu privire la pozitia hobbitilor Frodo si Sam..

Image

Lovitura data dusmanilor la portile Dol Amroth a fost fructificata prin recucerirea, de catre o mica forta a Gondorului, a orasului fortificat Pelargir. In tinutul lui Sauron, fara ca acesta sa realizeze, ocupat cu focul luptelor, Frodo, Sam si Pipin se strecurau printre patrulele de orci din fortareata Merannon..

Image

Dupa intarirea fortelor care asediau Dol Amroth, fortareata Gondorului cazu, si ea, prada Intunericului. In Mordor, hobbitii continuau sa avanseze si sa se apropie de flacarile muntelui care putea distruge Inelul. In acelasi timp, natiunile oamenilor erau pe punctul de a fi infrante militar de hoardele de monstri ai lui Sauron.

Image

Sauron realiza ca singura lui scapare este sa forteze victoria militara, astfel ca ordona asediul asupra Minas Tirith. In mod cu totul neasteptat, in ciuda apararii indarjite, faimoasa cetate a Gondorului fu cucerita de catre fortele intunericului in cateva ceasuri. Toata oastea oamenilor fu nimicita, Gandalf si Aragorn pierind, si ei, in macelul de la Minas Tirith. Mai ramanea Pelargir de recucerit si, de castigat ceva timp, pentru ca armatele din Nord sa atace o fortareata sau un oras pentru a insfaca victoria si a stapani Pamantul Mijlociu.

Image

Incercarile disperate ale lui Sauron de a gasi pe hobbiti si a-i nimici fura sortite esecului, caci mantia elfilor ii apara de uneltirile Stapanului Umbrei iar Purtatorii Inelului se aflau, acum, la un pas de gura de foc care putea inghiti Inelul odata pentru totdeauna. Insa Sauron inca mai spera, caci numai cucerirea inca unei fortarete ii mai statea in calea victoriei absolute.

Image

Image

Curajosii hobbiti reusira, insa, inainte ca hoardele Intunericului sa mai prapadeasca o cetate, sa arunce Inelul in flacarile Mordorului si sa il infranga pe Sauron iar odata cu el, pacea se asternu peste Tinutul Mijlociu..

Image
Last edited by danielM on 27 Jun 2022, 10:29, edited 1 time in total.

Imago
Administrator
Administrator
Posts: 1515
Joined: 13 May 2014, 23:05
Location: Bucuresti

Re: War of the Ring

Post: # 130984Post Imago
27 Jun 2022, 08:21

Fantastic review. Cred ca a fost gresit din partea lui Sauron sa intarzie atat de mult cucerirea Dol Amroth-ului si sa-l piarda pe Saruman. Data urmatoare pentru Dol Amroth incearca Corsairs of Umbar, si daca Minas Tirith este foarte bine aparat - uita-te in nord spre Woodland Realm, Erebor si Dale.

User avatar
danielM
King Meeple
King Meeple
Posts: 1622
Joined: 13 Jun 2012, 15:23
Custom Rank: general de sufragerie

Re: War of the Ring

Post: # 130989Post danielM
27 Jun 2022, 10:22

Mersi! Problema cu Dol Amroth a fost ca am ramas cu o singura unitate si am fost nevoit sa astept intariri; trebuia insa sa atac si in nord dar nu am mai avut cand. Chestia e si ca hobbitii au prins o zi norocoasa si au tras multe hunt tiles cu putin damage, coruptia a fost jos. Rohan si Gondor au fost cucerite aproape “la pas” insa. Oricum, o partida foarte faina!

crazyfroggg
King Meeple
King Meeple
Posts: 521
Joined: 21 Jan 2017, 08:52
Location: Cluj-Napoca

Re: War of the Ring

Post: # 130999Post crazyfroggg
27 Jun 2022, 21:56

Mulțumim pt review Daniel, foarte frumos ai expus partida. Mi-aș dori și eu să joc mai des jocul, e foarte tematic!

User avatar
danielM
King Meeple
King Meeple
Posts: 1622
Joined: 13 Jun 2012, 15:23
Custom Rank: general de sufragerie

Re: War of the Ring

Post: # 131001Post danielM
27 Jun 2022, 22:53

Multumesc! Daa, clar unul din cele mai tematice jocuri. Miercuri mai jucam o partida, de data asta in 4 (stiu, nu e numarul cel mai bun de jucatori, dar sunt curios cum o sa fie).

crazyfroggg
King Meeple
King Meeple
Posts: 521
Joined: 21 Jan 2017, 08:52
Location: Cluj-Napoca

Re: War of the Ring

Post: # 131014Post crazyfroggg
28 Jun 2022, 19:50

Eu l-am jucat doar o data, in 4. Mi-a plăcut, cred că diferența majoră e in faptul că nu mai ai toată informația tu, deci va fi interesant procesul de luare a deciziilor (mai ales pt forțele binelui).

User avatar
danielM
King Meeple
King Meeple
Posts: 1622
Joined: 13 Jun 2012, 15:23
Custom Rank: general de sufragerie

Re: War of the Ring

Post: # 131038Post danielM
29 Jun 2022, 20:59

Sa stii ca si noua ne-a placut jocul in 4; desi nu ma asteptam, implicarea a fost ridicata si nu au fost situatii de alpha player.

Prima victorie a Umbrei, militara si prin coruptie. In 4, a fostcprima data cand elfii au fost atacati (Rivendell si Lorien au fost cucerite), respectiv nordicii (The Dale a fost si el cucerit). Cel putin din perspectiva jucatorilor care au jucat cu Umbra, experienta a fost foarte faina. Poate dincolo e putin diferit, astept sa il joc si cu Fellowship in 4, daca mai apucam

Image

Post Reply

Return to “Sesiuni de joc”