Departe de canicula, la o canicula mai mica.

Forum rules
Va rugam sa postati in aceasta sectiune doar articole tip jurnale de sesiune (session reports) ale jocurilor jucate de voi, ce bineinteles pot fi comentate in cadrul topic-urilor respective de toti utilizatorii forumului.

Pentru discutiile generale necentrate pe session reports va invitam in forumul Discutii generale.
Post Reply
acidutzu

Departe de canicula, la o canicula mai mica.

Post: # 28019Post acidutzu
26 Jul 2012, 21:57

„Departe de canicula, la o canicula mai mica” va este oferita de inegalabilul, uluitorul, mirificul eu, cel care a oferit omenirii best-sellerul international de mare succes „Boardgames pe litoral se intoarce! S-a intors!” si sfasietoarea autobiografie in versuri, publicata doar pe usa frigiderului, „M-am dus cu baietii, sa ne impuscam in cap la un Call of Duty. Ma intorc atunci cand m-or ustura ochii”.

Opera de fata contine drama, romantism, urmariri palpitante, soc si groaza, dar si mult dans si voie buna.
Da, da, voi abera pe zece pagini despre cum am privit un nor, am dat cu un zar si am baut o bere. Cam atat!

Si acum sa trecem la partea lunga, plicticoasa, dar bogata in poze...

...A fost odata ca niciodata, intr-un taram indepartat, vaduvit de civilizatie, un mic burg, numit Bucuresti. Acolo ploua si era racoare, dar iubita eroului era nemultumita, pentru ca nu putea sa-si etaleze noile sandale. Intr-una din zile, o vrajitoare batrana si ursuza i-a sarit in cale si i-a promis ca-i va readuce soarele pe cer daca ii va jura supunere. Punand in balanta eternitatea alaturi de vrajitoare cu inca o saptamana fara sandale, a decis sa se inchine necuratului (pai, de ce a mai cumparat setul de 15 oje?). Sluta creatura se dadu de trei ori peste cap...
from http://www.boardgamegeek.com/image/1376963

...de fapt, a reusit doar o jumatate de tumba...

...norii au disparut si soarele parjolitor a acoperit tinutul...

Si s-au facut 39 de grade. La umbra! Casa este un cuptor. Sambata de 12 ore de joc s-a comprimat la niste amarate 4 ore. Pai, de mult timp pentru 4 ore nici macar nu mai scot jocurile din raft. Trebuia sa facem ceva. Trebuia sa evadam!

Am decis sa fugim un weekend la munte, la racoare. In ce lume trista traim daca racoarea a ajuns sa insemne „hai ca sunt doar 35 de grade!”. Cum jocurile merg mai bine in patru, i-am invitat si pe parintii Oanei. Locul unde mergeam de obicei era ocupat, asa ca am inceput sa caut alte vile disponibile.
Am luat trei criterii in considerare:
- primul: sa existe o curte si, in curte, una/mai multe mese. Neaparat din lemn, doar nu mergem la padure sa stam pe plastic!
- al doilea: sa nu se ajunga prea greu pana acolo. Pentru a intelege mai bine motivul trebuie sa fac o mica descriere a tatalui Oanei. Sa zicem ca obezitatea morbida se uita la el si zice „uauuu, dar anorexica mai sunt!”.
- al treilea: sa fie baie in camera. Aici a fost presiune politica, fara baie, fetele nu veneau. Nici nu inteleg de ce, doar aveam raul la 200 de metri. :D
Dupa cinci ore de cercetari, board gamerul din mine a invins si am inchiriat camere intr-o casa de la poalele muntelui. Nu asta inseamna sa fii board gamer adevarat? Cand este mai important sa ai conditii optime de joc decat faptul ca socrul tau va face infarct pana acolo?

S-a facut vineri seara. Pregatind rucsacul, mi-am dat seama cum ne-au schimbat jocurile. Acum mult, mult timp, in liceu ne chinuiam sa inghesuim in rucsac cate patru PET-uri de bere de elev clasa si un pachet de carti, iar acum nu stiu cum sa mai fortez patru kilograme de cuburi, tokenuri, carti si meeples in acelasi spatiu si sa mai gasesc loc si pentru putina bere (cumparata de aici, pentru a stimula economia orasului nostru, ca doar nu puteam sta pe uscat pe tren, sa ma deshidratez; cu sanatatea nu este de joaca).
Jocurile trebuiau sa fie protejate, in ciuda comentariilor Oanei cum ca-i stric hanoracul. Un femur se mai sudeaza in timp, dar o cutie nu se mai repara in veci.
from http://www.boardgamegeek.com/image/1376964

Nu putea sa plece trenul fara sa intru in contact cu turmele de prosti.
Stateam si eu cuminte pe scaun, intrebandu-ma chestii filozofice - sunt sau nu betiv daca deschid berea inainte de a pleca trenul? :? -, cand ne deranjeaza cineva:
– Stati pe locurile noastre!!
– Cum pe ale voastre? Sunt ale noastre, zic eu.
– Uite biletul!
Ma uit pe bilet si-mi vine sa plang. Nu inteleg de ce nu se face odata segregatia pe baza de intelect (poate pentru ce ei sunt multi si voteaza? De ce nu reusesc sa-mi finalizez Raza Mortii?). Ii vorbesc cat pot de rar:
– Ai la vagonul numarul trei. T-R-E-I! Asta este al treilea vagon. Sa repetam. Trei. Al treilea. Observam diferente?
Sa mai zica Oana ca nu reusesc sa-mi fac usor prieteni.
– Pai sunt prosti astia de la CFR ca nu scriu!
– Ba scriu. La fiecare vagon. Langa usa. In dreptul ochilor.
– Da, da.
Si asta s-a repetat de trei-patru ori in vagonul nostru. Ce sa facem daca Zavoranca nu ii invata sa gandeste.

Trenul porneste si reusesc sa ma relaxez. Intindem pe masa eternul Mijnlieff, nelipsit spatiilor inguste. Depasind o suta de partide, ajungem sa-l variem cat putem de mult pentru a nu ne plictisi.
from http://www.boardgamegeek.com/image/1376965

Pe tot drumul pana la gara, Oana ma batuse la cap sa nu-mi fac sperante. Sa castige ea la jocuri weekendul asta este o „sine qua non” a jocului in sine. A fost nevoie de sase partide de Mijnlieff ca sa se activeze expresia (sine qua non cu incalzire :lol: ). Sau a fost vina mea ca nu stiam traducerea?
Nu s-a mai intamplat nimic important. Am deschis berea dupa o ora si jumatate, pentru a pastra aparentele. Lasa ca recuperam noi.

Sosim intr-un tarziu. Mmmm, o bere rece si gustoasa mai tarziu. In gara, un val de oameni ne ia cu ei. Sau sa zic mai bine un val de slapi? Rezista, Adi, rezista! Lipsa asfaltului e kryptonita lor! Nu-i vei mai intalni! Cat de mult m-am inselat!

Pe bulevard trecem pe langa infamul restaurant, cel care mi-a scos peri albi anul trecut. De nu am fi intrat atunci in el... Infam pentru ca ofera...
– Papanasi! Papanasi! Aici am mancat papanasi anul trecut, spun la unison tatal si fiica.
– Lua-i-ar dracu', spun in gand.
– Sunt atat de buni!
– Nu sunt buni.
– Ba sunt foarte buni.
– Ba sunt foarte rai. Daca vreti, cand ne intoarcem in Bucuresti, cumpar o seringa si un kilogram de untura si v-o injectez direct in peretii inimii. O sa fie mai amuzant.
– Coboram sa mancam aici.
– Dar nici nu am urcat!

Ce sa fac? Este vina mea ca nu am fost atent la toate micile detalii de la inceputul relatiei noastre. Daca singurul lucru pe care l-am retinut si pentru care am decis sa fiu unicul ei pinguin a fost „Sex in trei? Mi se pare interesant, putem incerca!”...
spoiler pentru cei necasatoriti:
la trei ani dupa ce am zis DA am si inteles ceea ce zisese: „Sex in trei cu alti doi barbati? Mi se pare interesant, putem incerca!”.
Insa nu este totul atat de negru in viata.
In timp ce in alte cupluri de la al zecelea joc „Deja intreci masura! Le vinzi tu sau ti le arunc eu?”, pentru noi inca functioneaza „Hai pune-l si pe ala in cos. Mi-ai vorbit atata despre el”.
Echilibru cosmic!


Cu greu reusesc sa-i urnesc si ajungem in dreptul strazii noastre. In celalalt capat se afla oaza noastra de verdeata. Pe harta drumul nu parea atat de inclinat. Pentru majoritatea nu era o problema, doar pentru un membru al echipajului, cel a carui forta gravitationala curbeaza lumina in juru-i.
La cinci metri de bulevard deja nadusea.
La un sfert din drum gafaia ca pisica noastra cand o tundem si se intreba de ce il uram.
La jumatatea drumului era rosu tot si se intreba de ce acceptase ca Oana sa se casatoreasca cu mine.
La doi metri de vila ii ieseau ochii din cap, era tot verde si se intreba de ce nu purtase prezervativ atunci cand trebuia. Varsta unei doamne batrane nu se dezvaluie.
Atingem varful. Pot sa sterg linistit 112 de pe ecranul telefonului.
– Ei? Mai vrei papanasi?
– De asta am venit la munte.
Soc si groaza. Soc si groaza. Nu am raspuns pentru asta.

Ne cazam si iesim sa facem o plimbare scurta. Nu inainte de a mai bea o bere. Doar supravietuiseram pana acolo si daca ne manca ursul in padure nu era pacat de bere sa se strice?
Ai batrani vor pana la cascada, ca este simplu de mers. Ma uit la el si imi spun ca-i va fi la fel de simplu ca mie sa escaladez Everestul.
Trecem pe langa telecabina, unde rumega linistit un card de oameni, a carui coada se invartea de doua ori in jurul complexului. De ce ar merge cineva la munte pentru a sta patru ore (doar la dus!) la o coada este dincolo de intelegerea mea. Nu pot face asta si in oras, cand se dau ferastraie electrice la promotie?

Intram in padure...
from http://www.boardgamegeek.com/image/1376972

...in sfarsit, racoare.

from http://www.boardgamegeek.com/image/1376977

Ma intreb daca Oana chiar fotografia cateii sau ghiozdanele rosii?
La fiecare trei minute trebuia sa ne oprim sa-i asteptam.
Inspira!
Expira!
– Mai rezisti?
- ...
– Coboram?
- ...
Repetare.
Timpul pierdut ii permitea Oanei sa vaneze fluturasi.
from http://www.boardgamegeek.com/image/1376979

Mi-am rapit iubita si am luat-o pe celalalt traseu, incercand sa-i arat Banca Reginei, despre care citisem.
Image
Am mers cale lunga sa ne ajunga, dar tot nu am reusit sa dam de ea, asa ca am decis sa ne intoarcem la turma. (Din cauza unor intamplari cu cainii ciobanilor nu mai imi place sa merg singur pe munte.)
Daca aparea vreo vietate din desisuri?
from http://www.boardgamegeek.com/image/1105024

Sau, mai rau, daca o apucau poftele pe Oana? Eu cum ma mai aparam? Cine imi mai auzea strigatele desarte de disperare? :lol:
Reintalnim turma si rasuflam usurati. Este si ea buna de ceva.
In cele din urma am ajuns la cascada.
Stropii racorosi zburdau in jurul nostru.
from http://www.boardgamegeek.com/image/1376982

Nu va uitati prea mult la ea pentru ca nu e machiata si deja m-a acuzat ca-i stric imaginea.

Am vazut atatea poze cu fete singure langa cascada. Se pare ca in realitate nu sunt la fel de senzuale. Sau camera mea este de vina ca nu stie sa comunice cu fotomodelul?
Intoarcerea a fost mult mai scurta, gravitatia spunandu-si cuvantul, dar tot am avut timp pentru o halba de bere pana ne-au ajuns parintii Oanei din urma.
A, da! Vorbeam despre intelectualii nostri ca brazii, care nu se aventureaza mai departe de telecabina. Ce mi-a fost dat sa vad la intoarcere? Vina le apartine in totalitate celor care au facut traseele si nu s-au gandit la faptul ca taranul are filtrul mintii ruginit.
Scrie, tata, ca e accesibil oricui? Pai, daca scrie, atunci sa mergem!
La intoarcere, in spatele meu era un cuplu cu un copil in carucior. Exact! In carucior. De nu i-au zdruncinat creierii bietului copil in toti bolovanii, ca s-au facut omleta pana jos! Si se va intreba Adi din generatia viitoare de ce este atat de batut in cap celalalt pasager de incurca vagoanele navetei spatiale, de parca ar fi fost rostogolit pe pietre de rau!

Si ne-am dus la acel restaurant, doar nu era sa lesinam de inanitie, dupa atata mers. Credeti ca unii dintre noi au priceput ceva din semnalele trimise de corp si au luat o salata? Din parti! Tochitura cea mai grasa si arsa cu putinta! Si cica era portia prea mica! Eu i-am zis Oanei sa se obisnuiasca sa poarte negru, iar ea mi-a zambit stramb.
Si, evident, unii au trebuit sa isi ia si desert. Oare ce? Oanei ii facusem instructajul de pe drumul de intoarcere: papanas = divort, asa ca a abuzat de scaparile din lege si a comandat Banana Split.
– Nu prea vreau, dar o iau ca sa o impartim.
– Ce sa impartim? Desertul meu este berea asta rece. Nu vreau inghetata.
– Bine, atunci comand.
– De ce te chinuiesti sa ma mai intrebi daca raspunsul meu este facultativ?
– Ca sa comunicam.
Zambet.

Pornim pe drumul anevoios spre vila. Cuiva ii iese papanasul pe nas. Catinel, catinel! Asta este ocazia noastra, ii spun Oanei. Calculand distanta, inclinatia drumului, greutatea corpului C, timpul parcurs la primul urcus si efectul tochiturii asupra corpului C, imi reiese ca, mergand lejer, ajungem cu o jumatate de ora inaintea lor.
– Hai, iubi, sa ne grabim!
– Stai mai incet, sa-i asteptam. Nu vezi cum ii ies ochii din cap?
– Nu eu am cerut portie dubla. Iadul ni-l facem singuri.
– De ce sa ne grabim?
– Sa ajungem in camera. Sa ne iubim amarnic!
– Nu putem sa plecam asa.
– Ba putem. Asta e sansa noastra pentru intimitate. Vrei sa ne pastram puri pana acasa? Uiti cum se holbeaza Jenny ca un moroi la noi in acele momente? A trecut vremea cand era draguta, acum imi da un sentiment de groaza.

Hopa-top, hopa-top, sus in camera.
Diverse activitati care, in cele din urma, produc somnolenta.
Image
The spirit is willing, but the flesh is spongy and bruised.

Somn! Normal ca somn! Nu mai sunt atat de tanar incat sa rezist doua minute cap-coada. :roll:
O ora mai tarziu m-am trezit cu o durere masiva de cap, care m-a insotit pana-n miez de noapte.
Ahhhh, nu o sa mai beau alcool nicioda nu o sa mai stau prin soare atat de mult niciodata! Asa este mai bine. Fara promisiuni desarte.

In cele din urma am reusit sa ne strangem in curte la un joc. Doar nu le carasem degeaba! Si asa am vrut sa aduc mai multe si mai complexe, dar mi-a bagat Oana mintile in cap, ca doar nu putem juca Puerto Rico cu ei din prima. De parca le cara ea? Pai, si noi doi ce sa facem noaptea? Sa dormim?

Am inceput cu un Coloretto. Cu prietenii nostri nu jucam la fel de agresiv nici macar cele mai dure jocuri. Cu parintii ei, orice family game devine war game. Se luptau cu atata pasiune pe culori!
In loc sa se relaxeze si ei, sa bea o bere. Iar bere? Alina durerea.
from http://www.boardgamegeek.com/image/1376984

Dupa partide nenumarate, din care nu mai puteam sa-i scot (mai ales ca sindromul Oanei – pai sa jucam ce stim, de ce sa trebuiasca sa invatam reguli noi? Ca sa nu ramanem la tabinet, de aia! – se manifesta acum de trei ori mai puternic), am reusit sa schimb cutia.
Si am trecut la Hei, that's my fish!. Explicat reguli, insirat componente. Prima partida a fost jucata prost, pentru ca ramasesem cu mintea la regulile in doi si toti umpluseram ghetarul cu pinguini.
from http://www.boardgamegeek.com/image/1376986

Mai reusim sa ducem doua partide la sfarsit pana sa se anunte ca...
from http://www.boardgamegeek.com/image/1376987

Regret claritatea pozei, dar cizma mea nu poate mai bine de atat pe intuneric.

...arde muntele, oameni buni!

Oana era toata numai lacrimi.
– Sa facem ceva, mor animalutele!
– Nu, nu, iubi. Animalutele devin crocante. Este o diferenta.
– Sa sunam la salvamont.
– Arde jumatate de versant. Crezi ca ei nu s-au prins pana acum?
– Dar animalutele?
– Niciodata nu mi-a placut Bambi.

Atunci am aflat adevarul adevarat despre focul de pe munte.

Trebuie facuta o mica pauza pentru a descrie personajul.

Socrul meu accepta orice nebunie din lumea asta, de la proiectii astrale prin tavan la extraterestri care strabat mii de ani ca sa ne agreseze oile, de la pietrele piramidelor mutate prin meditatie la turnurile gemene care au fost daramate cu flexul pentru ca americanii sa-si faca baza la noi, de la serpi vanzatori de mere la apa cu zahar care vindeca orice+1, de la gaini care cotcodacesc numarul de stele din univers la savanti nebuni care ne baga radiatii in ciorba. Orice, orice, orice!
Daca maine un nebun zice ca Luna este o gaura neagra, prin care sauropozii bej vin sa ne fure pietrele din Dunare pentru a inalta un baraj pe Narnia, weekendul viitor socrul meu va incerca sa ma convinga de acest fapt.
Cu cat e mai lipsit de logica si mai greu de verificat, cu atat va crede mai tare in el.
Si argumentele se lovesc de el ca de un zid.


You Can Prove Anything With Facts. :lol:

Il aud:
– Uite, ma, ca au dat foc la munte!
– Cum au dat? Nu vezi ca este vertical peretele? Cine se urca acolo sa dea foc?
– Pai au dat prin satelit!
– Prin ce? :o
– Prin satelit!! Nu ai auzit ca tot prin satelit au facut cutremurul din Japonia?
– Si asta e satelit bulgaresc de distruge doar zece copaci? De ce nu putem merge pe varianta simpla vegetatie uscata + soare = love?
– Daca ar fi asa, de ce nu il sting?
– Pentru ca muntele e drept acolo!! Vrei sa faca alpinism cu galeata de apa in spate?
– Dar ce, elicoptere nu avem?
– Ce elicopter merge pe intuneric?
Moment in care un vecin ne spune ca arde si in Ceahlau.
– Ti-am zis eu ca totul este orchestrat? Cand o sa ma crezi?
– Ca sa ce?
– Ca sa ne ia tot!!!
Trebuie sa o iubesc mult pe pisica mea ca sa nu-mi iau campii.

Pentru ca aici intervine partea a doua a problemei.

Se pare ca eu, ignorant al realitatilor ascunse si indiferent la perfectiunea poporului roman, nu-mi dau seama de un lucru foarte simplu.
Toata planeta aceasta este un desert toxic, cu exceptia micutului petic de verdeata, numit Romania. Toate popoarele se uita cu jind la noi, de la cele mai mici triburi care nu au auzit nici macar de Europa la cele mai dezvoltate natiuni, si nu stiu cum sa ne ia cat mai repede pamantul si Miorita.
Nu conteaza ca ei trimit misiuni spre Marte, in timp ce noi nu suntem in stare sa terminam o autostrada.
Nu conteaza ca ei se dau peste cap sa descopere bosonul Higgs, in timp ce noi ne dam in fiecare an cu borcanele in cap pentru un litru de apa de la robinetul bisericii.
Nu conteaza ca ei realizeaza minuni cu celulele stem, in timp ce pentru noi pasta de dinti este un animal rar care nu trebuie deranjat decat atunci cand iti vin finii in vizita.



Cum de nu realizasem ca masoneria iudeo-atlantido-felinica imi vrea patria? Cat de orb am fost! Am inceput imediat sa caut spioni. Peste tot! Cand am ajuns la frigider, surpriza!
– Ahaaaa! Tu esti o spioana germana!! Ce cauti in tara mea? La interogatoriu cu tine! Ai acte pentru hameiul asta, papusa?! :twisted:

Lucrurile s-au mai calmat. Am urcat in balcon la un Dixit. Fiind primul lor joc, a trebuit sa-mi pastrez tehnica mea ultrasecreta, „razboi termonuclear”, pentru orice carte. Jocul le-a placut, doar vorbim de dixache, desi lui tot nu i se parea corect sa piarda daca ii descopereau toti cartea.
from http://www.boardgamegeek.com/image/1376988


Am jucat fara pinii din plastic, ghicind toti deodata, pentru ca masa pe marginea prapastiei, intunericul bezna si unele degetele ca niste caltabosi nu faceau casa buna.

In zare, dragonul continua sa ne ameninte. Rafalele de vant imprastiau peste oras mirosul de lemn ars si, asa cum ii reaminteau Oanei, mici inimioare carbonizate de fluturasi.
from http://www.boardgamegeek.com/image/1376989


Se face ora 12:00.
Vecina de camera ne atrage atentia ca au venit ursii la containere. Noi, fiind in capatul orasului, aveam ursii dincolo de gard. Cat de greu i-a fost sa inteleaga ca nu ne intereseaza (probabil, daca nu eram eu acolo, socrii ar fi alergat „sa se traga in poza”). Cum adica nu vrem sa-i vedem? Doar este o ursoaica cu pui! Cand va veni ea in Bucuresti o voi lua sa vada cum se hranesc cainii din tomberoane, ne vom tine de mana, vom canta si ne vom face codite.
Inca o partida de Dixit si ne-am culcat.

Duminica m-am trezit la 6, ca de obicei, si m-am felicitat ca nu am luat nimic solo. Asa ca am stat si am urmarit pufaitul vulcanului.
from http://www.boardgamegeek.com/image/1376990

Inainte de a preda camerele am reusit sa-mi implic pisica intr-o partida de Core Worlds.
Mai bine zis, in 95% de CW pentru ca in runda a noua o pala de vant a imprastiat toate cartile prin gradina si atunci sa ne fi vazut cum alergam dupa ele ca potarnichile. Ce sa mai facem, ca nu mai stiam cine ce a avut! Le-am numarat si am plecat bosumflati. Uneori, natura nu e amuzanta. :cry:
Imperiul nu mai contraataca.
from http://www.boardgamegeek.com/image/1376992

Fotograful a uitat sa schimbe setarile de la poza cu vulcanul. A fost destituit din functie.

Ce mai puteam face pana venea trenul? Daca e duminica, atunci sa mergem la Manastirea Caraiman, mi se zice.
– De ce?
– Pentru ca asa se face.
Am bombanit cat am bombanit, pana ce m-a convins iubi, promitandu-mi compensatii amagitoare. De parca ea ar fi izbucnit in flacari atunci cand ar fi pasit pe pamant sfant!

Dupa sapte mari si sapte tari ne-am trezit intr-un morman de oameni piosi care mai mancau o mura, luata de la intrare, mai faceau o cruce.
Oana a fotografiat ce i s-a parut ei mai interesant.
from http://www.boardgamegeek.com/image/1376993

from http://www.boardgamegeek.com/image/1376994

Eu am fotografiat ce mi s-a parut mie mai interesant.
Desi murim cu credinta de gat, ca suntem cei mai cei dintre europeni, ca Dumnezeu a creat mai intai Romania si abia apoi Pamantul in jurul ei, ca daca nu ne ridicam mausoleul ala kitsch in mijlocul capitalei se va rupe universul in doua, tot superstitia si animismul sunt preceptele noastre.
from http://www.boardgamegeek.com/image/1376996

Va garantez ca in timpul petrecut acolo au fost mai multi care s-au rugat pestisorului de aur decat cei care stateau sa asculte slujba. Atat de primitivi suntem. Facem incantatii in fata unei balti pentru a primi mai repede mostenirea de la bunica. A, da, si sa moara vecinul de la 3 ca si-a luat masina mai tare decat a mea! Sigur a furat, ca, uite, eu ma uit la Ogica, muica, in fiecare seara si tot nu castig la Loto!
Singura mea bucurie este ca macar am invatat regulile de piata. Nu mai vrem totul de-a gata. Acum platim pestisorul pentru a ne indeplini dorintele (50 bani dorinta mica; 1 leu dorinta mare).
Si daca tot traim in Romanica, de ce sa nu aratam cat de kitsch suntem?
from http://www.boardgamegeek.com/image/1376997

Am inventat rata din plastic facatoare de minuni. Nu stiu ce boli vindeca, dar se vede ca-i depasea la castiguri pe bietii pestisori.

Rola se deruleaza pana ajungem in gara.

Aici, ochiul de jucator veteran descopera ca viata chiar seamana cu board game-urile.
from http://www.boardgamegeek.com/image/1377048

vs.
from http://www.boardgamegeek.com/image/175850

Nu seamana cu prima locomotiva?

Pe drum am mai desfasurat cateva partide de Coloretto travel, singura intamplare notabila fiind ca am castigat o partida.
from http://www.boardgamegeek.com/image/1376999


Orasul prafuit ne primeste la pieptul sau.

– Bun venit, Adi!
– Bine te-am regasit, canicula!

Tschak! a facut doar o plimbare.

In aceasta poveste, niciun om nu a avut de suferit din cauza pisicilor.

User avatar
CostyBGB
Special Meeple
Special Meeple
Posts: 601
Joined: 18 Jan 2010, 17:13
Location: Bucuresti
Contact:

Re: Departe de canicula, la o canicula mai mica.

Post: # 28020Post CostyBGB
26 Jul 2012, 22:51

acidutzu, superba povestirea! Au fost unele pasajele la care mi-au dat lacrimile de atata ras! Un lucru este cert: n-ai toate tiglele pe casa! Sincere felicitari!!! :lol:
Costy de la BoardGames BLOG (primul blog de boardgames din Romania)
Colectia de jocuri BGB

User avatar
deeug
King Meeple
King Meeple
Posts: 850
Joined: 18 Jan 2011, 23:12
Custom Rank: Game Explorer
Location: Bucuresti

Re: Departe de canicula, la o canicula mai mica.

Post: # 28024Post deeug
27 Jul 2012, 00:17

Foarte tare acidutzu! Laser frate! M-am amuzat copios! parerea mea e ca ai toate tiglele...dar nu mai ai casa! :D

acidutzu

Re: Departe de canicula, la o canicula mai mica.

Post: # 28025Post acidutzu
27 Jul 2012, 07:47

Image

Ha ha ha ha ha ha!!! Sunt indestructibil!!!

Image

Am si toate tiglele. :P

User avatar
MandrulDuce
King Meeple
King Meeple
Posts: 1013
Joined: 26 May 2010, 23:01
Custom Rank: Dungeon Master

Re: Departe de canicula, la o canicula mai mica.

Post: # 28026Post MandrulDuce
27 Jul 2012, 08:37

Am ras de m-am prăpădit citind aceste rânduri. După care am realizaz ce sadic este. Râdem aici pe seama dramelor pe care le trăieşti tu. Anyway, you have one f**d up imagination :lol:

Never play cat and mouse games if you're a mouse.
Life, like all games, becomes fun when one realizes it's just a game!

criss

Re: Departe de canicula, la o canicula mai mica.

Post: # 28035Post criss
27 Jul 2012, 17:40

Anul acesta va fi episod de la mare?

acidutzu

Re: Departe de canicula, la o canicula mai mica.

Post: # 28036Post acidutzu
27 Jul 2012, 18:06

Sunt presiuni din partea Oanei sa megem, dar pe mine nu ma incanta sa facem asta pentru un weekend pentru ca unul dintre noi va trebui sa car prosop de plaja, prosop de corp, protectie solara, alta protectie solara (daca se pierde/fura prima :? ), papuci, sandale de zi, sandale de noapte, 10 tricouri, multe alte nimicuri. Si asta doar pentru ea. Totul pentru o noapte. Macar la munte am plecat cu doua hanorace.
Jocurile si berile unde le mai pun?

Acum Oana incearca sa ma pacaleasca sa mergem ca sa am ce sa scriu. :lol:

A da... si trusa de machiaj profesional ca sa nu mai fie fotografiata nepregatita.

m4r1us

Re: Departe de canicula, la o canicula mai mica.

Post: # 28038Post m4r1us
27 Jul 2012, 21:53

Eu am încredere in puterea de convingere a Oanei ;-)

Sent from my LG-P500 Using ForumTouch for Android

sidryane

Re: Departe de canicula, la o canicula mai mica.

Post: # 28230Post sidryane
12 Aug 2012, 20:10

La manastirea Caraiman n-am mai apucat sa ajungem, lui Mono i-am pus capac cu Jepii Mici:))
Multumesc de poze! Pentru restul... ce rost are sa fie viata linistita, daca nu ai ce scrie din ea?:))

acidutzu

Re: Departe de canicula, la o canicula mai mica.

Post: # 28234Post acidutzu
12 Aug 2012, 21:18

Mai bine.
Pe poteca spre manastire sunt niste trepte foarte alunecoase, inclinate la 60 de grade pe unde doar cu echipament de alpinism poti trece.
De ce le lasa asa?
a) doar cei alesi pot ajunge acolo, raiul este deja plin si mai trebuie sa triem candidatii;
b) drumul trebuie sa fie foarte dificil pentru a te bucura cand ajungi in varf pentru ca, in final, sa ramai cu amintirea "afara este suferinta, alaturi de noi este fericire" (poate de aceea primesti fragi si mure la finish :lol: );
c) creste religiozitatea pentru ca la coborare daca il ai pe socru-miu in spate si aluneca iti vei dori o viata de dupa moarte;
d) nu poti fugi cu rata facatoare de minuni pe treptele alea.

Eu credeam ca am relatat doar lucurile banale din viata mea. :lol:
Lucrurile mele extraordinare ar face femeile sa avorteze spontan, copiii sa dea in strabism si barbatii sa...nu-mi vine nicio idee, completati voi...

Ma bucur ca oamenii au inceput sa faca pelerinaje pe urmele marelui bard international acidutzu cel modest.

Post Reply

Return to “Sesiuni de joc”