Twilight Struggle - inceputuri
Posted: 08 Sep 2012, 21:35
O mica expunere dupa trei partide de Twilight Struggle.
Ca de obicei, traiesc periculos. In fiecare zi caut noi si noi modalitati de a testa rezistenta relatiei noastre.
Meniul zilei: Twilight Struggle
Un joc de control al lumii, jucat cu o persoana obsedata de control, in cea mai lipsita de control perioada a ei.
Flacoane cu trinitroglicerina? Normal ca vreau sa jonglez cu ele! Zece sunt prea putine, dubleaza cantitatea! Evident ca voi sta intr-un picior!
Prima partida
Incerc sa-i explic regulile. Cand ajung la „OP pot sa fie folosite pentru...” firul se rupe, se incrunta toata, imi zice ca ea oricum nu va intelege nimic si refuza sa mai asculte. Aude ce spun, dar nu asculta.
Jucam oricum. Ea fara sa se foloseasca de realinieri sau lovituri de stat deoarece „nu le inteleg”. Incerc din nou sa i le explic, dar cortina de fier deja cazuse intre noi.
Tura a doua si jocul devine „ materie rezultată din digestie, care se elimină din corpul oamenilor sau al animalelor prin anus” (sa o fac si eu sa para mai doamna
). „Cum sa fie asa?” o intreb. „Poate nu e cel mai bun, dar totusi nu este un bat cu care scormonesti in noroi.”
In tura a sasea fac 20 VP si ii curm suferinta.
Concluzie: „Cel mai prost joc din toate timpurile, in care nu poti sa faci nimic, americanii au toate cartile bune si nu-l voi mai juca niciodata!”.
Nu indraznesc sa-i zic ca l-am cumparat, din motive de viata, si-i zic ca l-am imprumutat sa vedem daca ne place.
Cum sa descriu cel mai bine cum a decurs prima partida? Geniul rece al americanilor vs. Forta bruta a sentimentelor rusilor?
..............................................................................
Trei ore mai tarziu vine la mine si-mi zice ca-l va juca din nou, deoarece nu accepta sa piarda.
A doua partida
Ii reexplic regulile. De data aceasta este mai cooperanta.
Totul merge bine pana in tura a patra, cand pufaiturile reincep. Dragonul vine! Incerc sa-i explic ca e necesar sa se modeleze in functie de ce carti are in mana si de ce miscari face adversarul. Din parti! Incearca sa faca realinieri in Anglia (in timp ce eu controlam tarile din jur) sau sa dea lovituri de stat in tari cu rezistenta 4.
Deznodamantul nu se lasa mult asteptat. In tura a sasea, jocul devine din nou „ca mai sus”. In tura a opta joaca Wargames, desi este in dezavantaj, pentru ca nu mai suporta sa ma vada cum fac puncte.
Daca privirea ei ar arunca pumnale, acum mi-ati citi necrologul.
..............................................................................
A doua zi incerc sa-i citesc niste strategii. Nimic! Jocul e o tampenie si cel care l-a facut trebuie lobotomizat.
..............................................................................
Seara ma intreaba cand il mai jucam.
Imi voi cumpara o masina a timpului, ma voi intoarce in timp si voi impinge in cea mai adanca crevasa creatura careia i-au aparut pentru prima data fluctuatiile hormonale. Uneori, evolutia chiar trebuie ghidata.
A treia partida
Totul merge mai bine. Mult mai bine. Chiar prea bine. Dar nu pentru mine.
Pana in tura a doua am reusit sa ma mentin. Totusi, apele au ramas calme. OanaCon-ul se mentinea stabil la „clar nu este un joc pentru mine”.
Dupa tura a doua, toata harta s-a umplut de rosu. Excesiv de mult rosu.
Prin tura a sasea nu mai aveam dominanta decat in Orient.
In tura a saptea ma impacasem cu soarta...
... iar ea era toata un zambet.
In tura a opta nici nu imi mai pasa. Eu voiam doar sa controlez Coreea de Sud. Atat mai speram de la joc. Nici macar placerea asta nu mi-a oferit-o. „MA OMORI! LASA-MI COREEA!”. „De ce? Daca ai o carte de scoring?” „Controlezi zece tari si eu trei. La ce sa fac scor? Vreau doar Coreea!”
Tura a zecea vine odata cu speranta mea ca un meteorit ratacit sa-mi sfarame craniul.
Incerc sa negociez cu ea. Sa se multumeasca cu toata lumea, si asa va face 50 VP, numai sa ma lase sa detin controlul in Europa. Singura mea dorinta. Ce mare lucru? Din partea mea de harta, la control scrie doar „uiM”. Daca tot nu valoreaza nimic, de ce sa nu-mi lase zona drept cadou?
Folosesc Cernobil pe Europa pentru a ma asigura ca nu trezeste niciun interes.
Si cand colo, ce sa vezi? Iar incheie jocul cu Wargames.
Strigate de bucurie, cantece si voie buna.
„Am castigat?”
„Da, ai castigat!”
Iar chiraituri, iar dans, iar tumbe.
„Trebuie sa-i faci o poza. Trebuie sa inramam harta!”
..............................................................................
In timp ce scriu, tot vine pe la mine, cu lacrimi in ochi, sa-mi spuna ca este cea mai frumoasa zi din viata ei (Nino! Nino! Politia Exagerarii este chemata de urgenta!
).
Acum pot sa-i spun ca l-am cumparat.
Ca de obicei, traiesc periculos. In fiecare zi caut noi si noi modalitati de a testa rezistenta relatiei noastre.
Meniul zilei: Twilight Struggle
Un joc de control al lumii, jucat cu o persoana obsedata de control, in cea mai lipsita de control perioada a ei.
Flacoane cu trinitroglicerina? Normal ca vreau sa jonglez cu ele! Zece sunt prea putine, dubleaza cantitatea! Evident ca voi sta intr-un picior!
Prima partida
Incerc sa-i explic regulile. Cand ajung la „OP pot sa fie folosite pentru...” firul se rupe, se incrunta toata, imi zice ca ea oricum nu va intelege nimic si refuza sa mai asculte. Aude ce spun, dar nu asculta.
Jucam oricum. Ea fara sa se foloseasca de realinieri sau lovituri de stat deoarece „nu le inteleg”. Incerc din nou sa i le explic, dar cortina de fier deja cazuse intre noi.
Tura a doua si jocul devine „ materie rezultată din digestie, care se elimină din corpul oamenilor sau al animalelor prin anus” (sa o fac si eu sa para mai doamna
). „Cum sa fie asa?” o intreb. „Poate nu e cel mai bun, dar totusi nu este un bat cu care scormonesti in noroi.” In tura a sasea fac 20 VP si ii curm suferinta.
Concluzie: „Cel mai prost joc din toate timpurile, in care nu poti sa faci nimic, americanii au toate cartile bune si nu-l voi mai juca niciodata!”.
Nu indraznesc sa-i zic ca l-am cumparat, din motive de viata, si-i zic ca l-am imprumutat sa vedem daca ne place.
Cum sa descriu cel mai bine cum a decurs prima partida? Geniul rece al americanilor vs. Forta bruta a sentimentelor rusilor?
..............................................................................
Trei ore mai tarziu vine la mine si-mi zice ca-l va juca din nou, deoarece nu accepta sa piarda.
A doua partida
Ii reexplic regulile. De data aceasta este mai cooperanta.
Totul merge bine pana in tura a patra, cand pufaiturile reincep. Dragonul vine! Incerc sa-i explic ca e necesar sa se modeleze in functie de ce carti are in mana si de ce miscari face adversarul. Din parti! Incearca sa faca realinieri in Anglia (in timp ce eu controlam tarile din jur) sau sa dea lovituri de stat in tari cu rezistenta 4.
Deznodamantul nu se lasa mult asteptat. In tura a sasea, jocul devine din nou „ca mai sus”. In tura a opta joaca Wargames, desi este in dezavantaj, pentru ca nu mai suporta sa ma vada cum fac puncte.
Daca privirea ei ar arunca pumnale, acum mi-ati citi necrologul.
..............................................................................
A doua zi incerc sa-i citesc niste strategii. Nimic! Jocul e o tampenie si cel care l-a facut trebuie lobotomizat.
..............................................................................
Seara ma intreaba cand il mai jucam.
Imi voi cumpara o masina a timpului, ma voi intoarce in timp si voi impinge in cea mai adanca crevasa creatura careia i-au aparut pentru prima data fluctuatiile hormonale. Uneori, evolutia chiar trebuie ghidata.
A treia partida
Totul merge mai bine. Mult mai bine. Chiar prea bine. Dar nu pentru mine.
Pana in tura a doua am reusit sa ma mentin. Totusi, apele au ramas calme. OanaCon-ul se mentinea stabil la „clar nu este un joc pentru mine”.
Dupa tura a doua, toata harta s-a umplut de rosu. Excesiv de mult rosu.
Prin tura a sasea nu mai aveam dominanta decat in Orient.
In tura a saptea ma impacasem cu soarta...
... iar ea era toata un zambet.
In tura a opta nici nu imi mai pasa. Eu voiam doar sa controlez Coreea de Sud. Atat mai speram de la joc. Nici macar placerea asta nu mi-a oferit-o. „MA OMORI! LASA-MI COREEA!”. „De ce? Daca ai o carte de scoring?” „Controlezi zece tari si eu trei. La ce sa fac scor? Vreau doar Coreea!”
Tura a zecea vine odata cu speranta mea ca un meteorit ratacit sa-mi sfarame craniul.
Incerc sa negociez cu ea. Sa se multumeasca cu toata lumea, si asa va face 50 VP, numai sa ma lase sa detin controlul in Europa. Singura mea dorinta. Ce mare lucru? Din partea mea de harta, la control scrie doar „uiM”. Daca tot nu valoreaza nimic, de ce sa nu-mi lase zona drept cadou?
Folosesc Cernobil pe Europa pentru a ma asigura ca nu trezeste niciun interes.
Si cand colo, ce sa vezi? Iar incheie jocul cu Wargames.
Strigate de bucurie, cantece si voie buna.
„Am castigat?”
„Da, ai castigat!”
Iar chiraituri, iar dans, iar tumbe.
„Trebuie sa-i faci o poza. Trebuie sa inramam harta!”
..............................................................................
In timp ce scriu, tot vine pe la mine, cu lacrimi in ochi, sa-mi spuna ca este cea mai frumoasa zi din viata ei (Nino! Nino! Politia Exagerarii este chemata de urgenta!
).Acum pot sa-i spun ca l-am cumparat.
we take that as a YES? 