14 jocuri noi jucate in octombrie:
Aladdin`s Dragons the card game (3 partide in 3 jucatori) : Pentru ca jocul de baza e out of print, am luat card game-ul, si pare ca reuseste sa introduca intr-o cutiuta, cam toata esenta board game-ului. Un worker placement imbinat cu putin bluffing, in care asezi un worker de nivel 4 sa spunem, asezat pe spate, iar alt jucator pune un woker de nivel 3. La final de plasare, se dezvaluie ce a pus fiecare in toate locurile si cel cu cifra mai mare va castiga bunurile: comori, relicve (cele care iti aduc victoria dar iti dau si o abilitate de unica folosinta) sau vraji (cele care te lasa sa te abati de la reguli).
Ce nu mi-a placut: Poate aspectul cartilor cu comori putea sa fie mai bine realizat, frumos desenate, dar au ales sa pastreze acel design de joc de carti clasic. Nu ma leg de cartile cu vraji, pentru ca e un joc din 2009 si nu am pretentii legate de grafica parca realizata in Word.
Concluzie: Per total, un joc fun, rapid, pe care o sa il joc destul de des, datorita naturii sale, de worker placement cu aspect de filler.
Nota 8,6
Atelier: the painter`s studio (2 partide in 3 jucatori) : Un dice game in care pictezi tablouri. Actiunile le iei in functie de cifrele de pe zaruri: 1-2 plasezi un worker, 3 muti un woker, 4 colectezi culori din toate zonele unde ai superioritate, cu 5 pictezi daca ai culorile necesare si 6 e un Joker ce iti acorda orice culoare fara macar sa ai vreun worker plasat.
Ce nu mi-a placut: Faptul ca nu a venit cu o plansa unde sa iti plasezi muncitorii, pentru a colecta culorile, astfel incat trebuie sa plasezi mipalsii intre gramezile de butoiase, ceea ce cu timpul va crea un mare haos si un curcubeu de culori greu de urmarit. Asa ca mi-am creat eu propriul board de worker placement si jocul a curs mult mai usor. (Daca are cineva jocul si doreste acel board, vi-l pot trimite). Cutia e prea mare si plina cu aer. Se justifica aceasta cutie daca venea macar cu o plansa.
Concluzie: Un joc simplu de tip dice game – area control, in care pare ca norocul joaca un rol foarte important, dar in care exista destule moduri de a dejuca nesansa zarurilor, incepand cu niste tile-uri gen Joker si terminand cu textul aflat pe fiecare pictura pe care o s-o pictezi. Acolo se regasesc abilitati unice sau de lunga durata, astfel incat nu trebuie sa urmaresti sa pictezi doar tablourile cu multe puncte ci uneori pe cele cu abilitati ce te ajuta pe lunga durata.
Nota 7,9
Broom Service (o partida in 3 jucatori) : Un pick up and deliver putin atipic, in care actiunile le iei cu ajutorul unor carti, 4 la numar, selectate dintr-un total de 10. Apoi urmeaza faza de dezvaluire a unei carti de catre primul jucator, si decizia de a fi curajos sau fricos. Cand alegi sa fii fricos, iti asiguri o parte mai slaba din actiune, dar daca vrei sa fii curajos, iei toata actiunea in splendoarea ei, cu conditia ca ceilalti care urmeaza sa nu fi ales si ei acea carte intre cele 4 pastrate. Mecanism similar cu cel din Glass Road. Ideea e sa muti pe diferite forme de relief si sa livrezi in turnuri, potiunile din culoarea ceruta.
Ce nu mi-a placut: In ciuda faptului ca e un joc simplu, are o curba de invatare destul de greoaie, pana ce se prinde toata lumea exact ce fac toate acele 10 carti, ce ar fi mai bine sa pastreze atunci cand incepe o noua runda si trebuie sa aleaga doar 4. Plus daca intorci plansa si joci pe partea B, mai intervin niste tokens care fac jocul mai complex si mai interesant dar si mai dificil in a planui ce faci in runda urmatoare. Tematica e "Meh", nu ma omor dupa vrajitoare gen FanCurier. Tare mi-ar fi placut sa fie ceva cu un simt al umorului mai ridicat, in care de exemplu sa livrezi bere betivilor din sat iar punctele sa fie de fapt bani si unii sa iti lase bacsis (acestea fiind punctele bonus). Da, nu ar mai fi fost family friendly, dar oricum nu mi se pare ca se incadreaza in acel gen de Ticket to Ride category ci mai degraba e ceva mult mai complex. Cred ca au gresit audienta si un gamer o sa spuna pas cand o sa vada acea tema si cat de colorat e, iar pentru o familie e posibil sa fie cam complex.
Concluzie: Nu am avut succes cu el prima data cand l-am incercat cu cei din familie si dupa vreo 2 ture l-am strans si pus in cutie, apoi am incercat o varianta solo de pe BGG care m-a facut sa vad jocul cu alti ochi (va recomand sa o incercati) si apoi incercat cu alte persoane, a mers destul de bine si momentan ramane in colectie.
Nota 7,6
Glasgow (2 partide in 3 jucatori) : DAAA, stiu 3 jucatori la un joc pentru doar 2 jucatori. Oroare! Sariti lumeee! Cum noi jucam cel mai des in 3 persoane, am zis ca poate fi adaptat foarte usor prin printarea unei noi planse proprii si adaugarea de inca un tile cu alegeri multiple de bunuri. Am testat pe Tabletopia sa vad cum ar fi in 3 si nu mi-a dat cu virgula.
Problema a aparut cand am luat jocul si l-am jucat. E un joc slab! Nimeni nu isi dorea o a doua partida, dar cu greu am convenit ca hai sa ii mai dam o sansa. Acelasi rezultat: submediocru.
Aduni resurse in rondel precum in Glen More, iar cel ramas in urma mereu este la rand, apoi construiti cartonase, platind bunurile inscrise, si alea aduc puncte si bonusuri.
Ce nu mi-a placut: Daca la prima vedere parea un fel de Glen More/Patchwork/Tokaido style game, in care ala ramas in spate face urmatoare mutare si cu cat sari mai mult cu atat alt jucator are sanse sa "curete" masa de bunuri, tensiunea aia specifica acestui mecanism nu s-a simtit deloc. Si tineti cont ca am jucat 3, si nu 2. Daca in 3 nu a fost pic de tensiune, in 2 nici nu vreau sa imi imaginez ce plictiseala o fi. Jocul arata binisor si productia e buna, dar tile-urile ce formeaza orasul, arata ingrozitor, parca sunt din alt joc. Urat desenate, totul prea mic si parca prea inghesuit (ca ii durea buzunarul sa puna un tile mai mare unde sa aiba loc de artwork si detalii) iar scorul de la final "a pain in the ass". Petreci aproape cat o partida intrega sa calculezi si sa distingi fiecare bonus pe care il da fiecare tile in parte. N-am rabdare de asa ceva, mai ales pt un joc ce se vrea un filler.
Concluzie: Primul joc produs in 2020 pe care il joc, dar pe care nu il pot recomanda nimanui. Nimic nou, nimic antrenant care sa te faca sa vrei sa il rejoci. Daca e sa compar cu alte jocuri din categoria asta de 2 jucatori produse de Kosmos, Lookout, etc, asta nici nu ar incapea intr-un top 100. Nu stiu cum am reusit sa ma pacalesc cu el (cred ca entuziasmul lui Rahdo e de vina), dar oricum si-a facut deja bagajele si o sa aterizeze in alta casa. Si da stiu, ca poate cine l-a jucat si il considera bun, o sa spuna ca am stricat balansul mareului joc, ca l-am jucat neadecvat in 3 (Who cares?!), dar nu de aici i se trage nota mica, ci de la gameplay si modul de scor. Totul o mare pierdere de timp, indiferent ca e in 2 sau 3.
Nota 6,5
Hotshots (o partide in 4 jucatori si una solo) : Un joc cooperativ, foarte tematic, mai ales pentru 2020 si problemele din Australia de la inceputul anului. Pe scurt, padurea a luat foc, vantul se intensifica la fiecare minut (tragere de carte) si totul pare sa scape de sub control iar locul sa se faca scrum. Dar nu-i nimic, ca aici aparem noi, echipa de soc, pompierii bravi ce vor stinge flacarile care mistuiesc totul in cale!
Oare? Oare chiar o sa reusim sa facem asta?
Se poate incadra foarte usor in seria Forbidden ...something (aici completati voi care va place)
sau chiar Pandemic, si marea diferenta fata de acestea, e ca iti rezolvi actiunea de a stinge focul cu ajutorul zarurilor. Lucru ce nu e chiar atat de facil, mai ales cand la final de tura mereu tragi o carte ce are mari sanse sa intensifice flacarile.
Ce nu mi-a placut: Faptul ca vine cu figurine din alea din carton care stau infipte intr-un stand. URASC cu inversunare chestia asta si normal, ca in cele din urma, am scos pionii de la alt joc si am jucat asa. Aproape in fiecare tura ne intrebam unu pe altul: Care esti tu, care sunt eu?
Pe langa faptul ca sunt mici, toti sunt imbracati in echipament portocaliu si singurul mod de a-i deosebi e dupa ce obiect au in mana. Dracu` sta si se chioraste in timp ce ne facem planul si e adrenalina specifica acestui gen de joc, ce tine ala in mana, sa nu cumva sa mut alt personaj.
Concluzie: Dar in afara de acest aspect negativ, jocul mi-a placut tare mult, si l-as incadra undeva la mijloc intre Forbidden Island (cel mai slab) si Forbidden Desert (foarte bun). Zarurile iti pot juca feste uneori, dar exista moduri de a lucra in echipa sau tokens cu bonusuri care sa te ajute. Poate daca o partida nu dura chiar atat de mult, ar fi luat si o nota mai mare. Si inca ceva: e foarte greu! Iar asta imi place mult. Ca nu e ca Forbidden Island unde in primele 3 partide am castigat de 2 ori si deja ne-am cam plictisit de el.
Nota 8,3
Il Vecchio (2 partide in 3 jucatori) : Un joc in care te plimbi de colo-colo prin Italia, cu scopul de a face rost de niste sigle, ce iti ofera cheia de intrare in orasele importante, de a ocupa loc in consiliul orasului, ceea ce iti va aduce puncte si nu in ultimul rand de a-i face maniosi pe cei din familia Medici. Planificarea si anticiparea mutarilor, sunt cheia in acest joc, plus puterile speciale si tile-urile cu obiective, ce iti dau un tel de urmarit pentru finalul de partida.
Ce nu mi-a placut: La inceput iconografia prezenta peste tot, mai ales pe acele tile-uri din Florenza, dar pentru care am printat un ghid si am inceput sa le invat in cele din urma.
Concluzie: Un joc surprinzator de bun, care nu ne-a lasat sa ne plictisim nicio clipa.
Pentru mine, in continuare jocurile astea vechi, raman niste giuvaiere si imi face mare placere sa le descopar.
Nota 8,8
Lorenzo...ceva ceva...the card game (vreo 7-8 partide in 3 jucatori) : Cine a mai aruncat un ochi peste aberatiile mele de p`aici, stie ca anu` trecut am facut praf jocul Lorenzo il Magnifico, si ca mi-a creat o mie de nervi pe parcursul partidelor si nu suport acel joc. Si foarte greu mi-a fost sa "scap" de el din colectie, gasind dupa mult timp pe cineva sa accepte un schimb, ca de vandut, nicio sansa.
Asa ca faptul ca acum am luat Lorenzo the card game (care e 200 lei pt un card game) spune despre mine 2 lucruri: 1. ori sunt masochist si vreau sa mi-o iau si a doua oara de la Lorenzo
2. ori am un pom cu bani in fata blocului si cumpar orice, doar sa vad si eu cum o fi jocul ala
Si am citit despre el, am vizionat pe youtube, am testat pe Tabletop de 2 ori, l-am pus in cos, l-am scos, iar l-am adaugat. Si dupa un somn bun, a doua zi m-am trezit cu gandul la Lorenzo si bilele sale (no homo) și am trimis comanda. Numai la tampenii va ganditi! Jocul vine cu un dispenser de bile, oarecum precum in Potion Explosion/Gizmos. Si aproape toate actiunile din joc sunt dictate de modul in care te joci cu acele bile. Da, stiu, am cam luat-o pe aratura, dar asa se intampla cand te apuci de scris dupa 2 pahare de vin. Inspiratia apare din cai nebanuite, din strafundul creierului, acolo unde stau ferecate cele mai ciudate ganduri. Imi asum , asa ca sa continuam.
Deci ziceam ceva de bile si de dispenser, cum ca fiecare mutare de bila, iti va aduce anumite bunuri, pe care le pui intr-un dulap cu locuri limitate si apoi cumperi carti cu puncte si cu abilitati de a converti bunurile tale. Stiu ca suna cam plictisitor, un candy crash cu convertire infinita de bunuri?! Dar jocul a fost un hit pentru toata lumea. O zi cred ca numai pe asta l-am jucat de dupa masa pana seara. Nu stiu de ce, dar e incredibil de fun sa faci actiuni cu acel dispenser si apoi sa iti creezi un tablou de carti care sa iti ofere combo dupa combo cand te apuci de convertit.
Ce nu mi-a placut: Poate calitatea cartilor, dintr-un carton cam subtire. La pretul asta ma asteptam la niste carti cu un finisaj asemanator cu ceea ce regasesti in Arboretum.
Concluzie: Ne-am indragostit iremediabil de acest joc si va avea un loc de cinste atat pe raft dar si in topul personal, unde va urca vertiginos in scurt timp. Nu seamana chiar asa mult cu Lorenzo il Magnifico, poate doar grafica si ideea cu track-ul de religie. E mai mult 60% Potion Explosion + 20% Ulm + 20% Lorenzo jocul de baza.
Nota 9,8
Mercado (vreo 4 partide in 3 jucatori) : Un fel de racing game imbinat cu o doza de bag builder. Un family game rapid, in care tragi banuti din sac si ii asezi in dreptul unor produse, incercand sa fii tu primul care e capabil sa intruneasca culorile cerute. Punctele primite de la acel produs, sunt de fapt mutari pe o plansa de joc, care si ea vine cu bonusuri in functie de unde ai picat.
Ce nu mi-a placut: Uneori poate sa sufere de sindromul liderului plecat ca din pusca pe care nimeni nu il mai poate ajunge. Cutia prea mare cu mult aer in ea.
Concluzie: Un joc simplist dar foarte fun si rapid, care se lasa cu multe partide la rand. Se incadreaza oarecum in aceeasi categorie cu jocuri precum Quacks of Quedlinburg (care e mai bun) sau cu Orleans (de care eu inca nu sunt foarte convins si posibil sa plece din colectie).
Nota 8,4
Moorea (o partida in 3 jucatori) : Un Jaipur mult mai lung si mai complex, daca vreti, cu tematica hawaiana. Un set collection cu o gramada de carti pe care le iei din pachet sau din market, deblochezi abilitati si incerci sa gasesti cele mai bune moduri de a face cat mai multe puncte. Fie prin convertiri, fie prin colectari.
Ce nu mi-a placut: O partida tine cam mult pentru acest gen de joc. Cred ca in jur de 45-50 minute. Insertul care pare o idee buna la inceput, nu prea imi place, toate cartile stau inclinate si sfarsesc prin a se amesteca atunci cand cari cutia.
Concluzie: Cred ca se adreseaza catre 2 tipuri de persoane:
1. Cei care vor ceva mai complex decat Jaipur sau jocuri de genul asta cu set collection
2. Celor carora le place foarte mult Bora Bora si si-au dorit dintotdeauna o varianta card game. Cred ca daca pe cutie ar fi scris Bora Bora the card game by Stefan Feld, ar fi avut un succes mai mare. O mica salata de facut puncte, cu tematica de vacanta, insula exotica...lipita.
Nota 7,8
Muza (5-6 partide in 4 jucatori) : Un fel de Dixit mai slab, dar interesant. Cred ca multi dintre noi au luat acest pachet de carti numit Muza, tocmai pentru a juca Dixit cu el. Noi am facut asta si nu prea ne-a placut. Cartile parca nu sunt la fel de inspirat desenate si nu au atatea intelesuri oricat le-ai intoarce incat sa gasesti ceva prin ele. Asa ca am decis sa testam si Muza.
Un Dixit combinat cu Codename, jucat pe echipe, in care echipa adversa alege din 6 carti un complicata, ti-o inmaneaza tie, care esti liderul celelalte echipe, si acum tu trebuie sa dai un indiciu foarte bun, incat coechipierul tau sa ghiceasca acea carte din toate cele 6.
Doar ca lucrurile nu sunt chiar asa simple, pentru ca indiciul tu trebuie sa il dai in functie de ce iti dicteaza cartea din acea runda: exemplu, poti da un indiciu folosind doar cifre, sau doar onomatopee, sau doar expresii faciale, ori locuri de pe pamant, etc
Iar asta poate fi uneori un mare impediment in a te face inteles fata de coechipierul tau, mai ales ca si echipa care iti alege tie cartea din cele 6, stie ce fel de indiciu trebuie tu sa dai si normal ca o sa o aleaga pe cea mai complicata. Daca voi ati dat-o in bara, cartea ajunge la echipa adversa.
Primii care strang 5 carti, au castigat.
Ce nu mi-a placut: Cu toate ca sunt frumoase, parca nu au aceeasi fantezie pe care o regasesti in cartile din Dixit. Noi cel putin, nu o sa le mai folosim pentru a juca Dixit, ci o sa ne rezumam sa le folosim doar in Muza.
Concluzie: Daca iti plac Dixit si Codename, atunci Muza e un must have. Spre deosebire de Dixit, poate insa sa sufere de momente de AP, in care cealalta echipa decide ce carte sa aleaga din cele 6, apoi iar timpi morti cat capitanul de echipa cauta un indiciu potrivit si jocul poate sa intre intr-un con de umbra daca nu aveti grupul potrivit. Noi am patit asta cu Mysterium, dar Muza a fost acceptat. .
Nota 8,8
Pay Dirt (3 partid3 in 3 jucatori) : Un joc de minerit dupa pepite de aur, despre care nu stiam, dar multumita lui Andrei, care a scris luna trecuta despre el, dar si Regatului care mai avea exact o copie pe stoc, am pus mana pe el. Si e un joc de aur.
Jocul are o primza faza de licitatie, in care fie cumperi masinarii de sapat, fie muncitori experti, fie alte mine de unde sa scoti aur. Apoi vine faza de asezare a muncitorilor, care in general este un fel de glisare a unui token, de la stanga la dreapta, pas cu pas, pana ce acesta ajunge in masinaria de spalat si cernut, loc in care in sfarsit intorci tokenul cu mizerie pe partea opusa, si vezi exact cat aur ai cules.
Iar pepitele de aur din joc sunt imenseee. Foarte frumos realizate si foarte stralucitoare, ceea ce va atrage atentia celorlalti jucatori, care o sa inceapa sa te cam urasca. Iar aici vine partea de take that, in care cel mai sarac jucator (in aur), va extrage carti cu nenorociri, el o va opri pe cea mai putin dezastruoasa, apoi restul cartilor ajung la urmamtorul jucator, care va alege una, iar cea mai rea, iti va ramane tie, cel mai bogat in pepite. Un mecanism de a-l prinde pe lider, foarte interesant integrat in joc, si tematic, pentru ca lucram in Alaska, loc unde mediul nu e prea prielnic si pot sa apara multe necazuri.
Jocul e un engine-builder, in care iti cumperi cat mai multe masinarii mai rapide, care o sa transporte si curete rapid murdaria, incat sa vezi ce ai reusit sa extragi.
Ce nu mi-a placut: Poate faptul ca e un pic repetitiv, mai ales cand extragi aurul si tot ce faci e sa asezi muncitorii incat sa faci slide unui token catre aparatul de spalare/cernut. Si grafica e putin cam intunecoasa. Poate un pic de control fin la contrast nu ar fi stricat, inainte de printare.
Concluzie: Un euro foarte tematic, cu componente de calitate, subapreciat, care se incadreaza perfect in aceeasi oala alaturi de alte jocuri de acest gen: Coal Baron sau Haspelcherncht (ceva de genu`, stiti voi la ce joc cu carbuni ma refer) si imi e foarte greu sa spun care dintre cele 3 imi place mai mult.
Nota 8,7
Small Islands (3 partide in 3 jucatori) : Cand te uiti la el, seamana cu Carcassonne, dar dupa ce il joci, e cu totul altceva. Da, si aici trebuie sa potrivesti tile-urile perfect si poti daca vrei sa inchizi insula creata, dar actiunea din urma nu e una neaparat necesara.
E jun joc ce seamana mai mult cu ce se petrece in Murano, in care fiecare are cate un obiectiv secret de indeplinit, dar toti lucreaza pentru a mari insulele, ceea ce poate sa te ajute sau sa interfereze mult cu ceea ce ai tu de realizat.
Ce nu mi-a placut: Sunt vreo 2 carti cu obiectiv pe care nu le-am inteles si nu am gasit explicarea lor in regulament.
Concluzie: Simplu, rapid, cu productie buna. Un joc care te tine in tensiune pana la finalul rundei, in care iti creste inima cand vezi ca altii muncesc si te ajuta exact la obiectivul ales de tine, sau din contra, speri sa mai prinzi o mutare si sa pui un tile de care ai nevoie, pentru a face cateva puncte si nu zero. .
Nota 8,6
Space Park (o partida in 4 jucatori si 3 solo) : Habar nu aveam de existenta acestui joc pana luna trecuta, dar o propunere de schimb mi l-a adus in casa si s-a dovedit a fi o copie de Splendor destul de reusita cu ceva tematica lipita. Un joc de tip rondel, in care cele 3 figurine cu navete spatiale apartin tuturor si cand iti vine randul, muti una si iei actiunea din locatia de unde tocmai ai decolat. (ia o piatra rosie, schimba poatra intr-un punct, rezerva o carte, plateste pietrele cerute de carte pentru a lua punctele si o abilitate). Locul in care aterizezi, va fi practic noua locatie de unde isi va putea face urmatorul la rand o actiune, asa ca trebuie sa iei in calcul nu numai ceea ce doresti tu dar si ceea ce o sa ii lasi celuilalt. Destul de interesant concept, si pana nu demult, unic, doar ca designerul a ales sa isi copieze propriul joc si sa faca altul pe nume Kingswood (l-am testat pe Tabletop si mi-a dat eroare cand dupa cateva ture simteam ca parca de curand am mai jucat jocul asta), dar cu alta tematica. Si daca nu gresesc, si Parks merge tot pe ideea asta, ca e acelasi designer. Omul pare ca stie una si buna.
Ce nu mi-a placut: Tematica inexistenta. Nu stiu ce se intampla exact. Cred ca vizitam planete si luam de acolo niste pietre pretioase pe care apoi...le dam pentru niste carti cu puncte. Naiba stie ce a dorit autorul, dar nu i-a iesit.
Concluzie: Simplu, rapid, cu productie buna. Merge bine si solo dar e cam simplu de batut. Din 3 partide, am castigat 2. Ramane in colectie datorita dimensiunilor mici.
Nota 8,2
Wizards Wanted (3 partide in 3 jucatori) : Nici de acest joc nu stiam pana luna trecuta, cand tot dupa un schimb mi-a intrat pe usa. Un joc cu figurine, frumos desenat si colorat, ce pare ca e un joc rupt dintr-o lume de basm, doar pentru copii, la prima vedere. Dar nu il vad chiar asa, pentru ca e un pick up and deliver cu mutari pe diferite rute, planuire inainte de a face actiunile si calcule de ordin financiar, despre cum sa faci rost de bani, cat sa cheltui in urma mutarilor tale si cat sa pastrezi pentru a face obiectivele.
Ce nu mi-a placut: Au facut rabat de la productie, adaugand niste figurine din plastic de calitate mediocra si cele mai mici carti de joc pe care le-am vazut vreodata. Nici nu stiam ca se pot face niste carti atat de mici. Imaginti-va cartile mici din Ticket to Ride, doar ca asta le are cam pe jumatate
. Le-am asezat pe o coala A4 pe toate si au incaput toate fara probleme.
Concluzie: Jocul ne-a placut, pentru ca te tine concentrat mereu, si te face sa iti planuiesti fiecare miscare cu grija. Si in ciuda unor minusuri la productie, aspectul sau e unul foarte placut.
Nota 8,4
Jocul lunii: Dupa o luna cu 13 jocuri foarte bune si unul mediocru, cel mai bun de departe, Lorenzo the card game.
Mentiune: este vorba de versiunea Arcane Wonders.
Pax Transhumanity - Pana la urma i-am dat 8 
Transatlantic - Jucat pe yucata. Am incercat cu 2, 3, si 4 jucatori, base game, president variant, alternate ship market, deci cam tot ce se poate. E clar mai bun cu 3-4 jucatori (3 cred ca e perfect), ca ai mult mai multa interactiune pe oceane si mari (practic niste coloane in care pui navele ca sa faci comert). Pe scurt: fiecare jucator are aceeasi mana de carti la inceput, ca in Concordia, si e un joc in care cumperi nave si transporti diverse lucruri, si din cand in cand joci o carte care-ti permite sa strangi toate cartile jucate in mana (la fel, ca in Concordia), dar e si singura modalitate de a lua o carte avansata dintr-un card display. Ai un incentive de a lua cartile in mana doar cand ai 6 sau 8 jucate (inclusiv cea care activeaza recuperarea), dar asta inseamna mai putine carti avansate. Pana la urma e aproape Concordia fara harta, dar tocmai de aia nu e mai mult de 8 
On Mars - Alt joc de la care speram mai mult. Imi place tematica legata de Marte (cam ca orice e legat de spatiu), si in general mi-a placut jocul si cum te face sa te gandesti daca vrei sa te muti de pe planeta in spatiu pentru ca in fiecare parte ai acces doar la anumite actiuni. Explorarea si construirea pe harta insa au insa prea multe preconditii (evident ca am gresit cateva), si e enervant ca ai actiuni "suplimentare" care de fapt sunt la fel de complexe ca actiunile principale. Prea multa complexitate pentru gameplayul pe care-l ofera. Prefer in continuare mai mult jocurile unde complexitatea vine din interactiunea cu ceilalti sau din cum iti insirui actiunile, si nu din faptul ca trebuie sa-mi amintesc 5-6 lucruri suplimentare de fiecare data cand fac o actiune. Doar 8 
Tainted Grail - E o poveste/aventura mai mult decat un joc. Mecanismele sunt foarte simple, si jocul nu te pedepseste foarte rau daca joci cam neeficient (cel putin in primul capitol). L-am jucat in Story mode (putin mai usor), si cu inca un house rule propus de Paul Grogan (Gaming Rules) ca sa faca jocul si mai usor, pentru ca pana la urma povestea e interesanta. Nu credeam ca o sa-mi placa avand in vedere caracteristicile astea, dar e chiar foarte bun. Din pacate nu o sa apuc sa joc prea curand celelalte capitole, dar abia astept sa pot. 9 
Tekhenu - Noul "T" game de la Daniele Tascini (Tzolk'in, Teotihuacan), de data asta cu David Turczi. Medium-heavy dice placement game, unde alegerea zarurilor e mult mai interesanta decat in multe alte jocuri. Partea cu punerea in balanta a zarurilor insa nu ma incanta, e mai mult added fiddliness decat altceva. Obeliscul arata superb in poze, si e super enervant in joc. L-am scos pe la jumatea jocului. 
