Cand am cumparat versiunea Phalanx de Hannibal:Rome vs Carthage, am ramas putin confuz de cele 3 manuale din cutie, de piesele de joc separate (Hamilcar are deck separat + cateva tokene) si de multitudinea de scenarii adaugate. Mie imi este greu sa pun un titlu heavy pe masa mai mult de 1-2 ori, ce sa mai zic de 18 scenarii pentru Hannibal sau jocul standalone Hamilcar.
Din fericire scenariu 1 din Scenario Book este cel clasic, cu mici modificari de mecanisme (au zaruri pentru actiuni care alta data le calculai dupa niste tabele).
Asa ca am scos ieri jocul pe masa si am lasat amprente de grasime pe cartile superbe ale jocului, insa zic ca a meritat. Pentru partida urmatoare insa planific sa le sleevuiesc.
Deci, ce pot sa spun despre acest joc clasic, laudat si cunoscut? Cum se tine acum, la 24 de ani de la publicare, mai este relevant, sau miroase a naftalina?
Cand eram mic, mergeam la sora mai mare a mamei, care avea parfumuri inca de cand era ea tanara (anii ‘70). Se vedea dupa flacoane ca erau vechi, in unele din ele alcoolul in care se aflau in solutie se mai evaporase, astfel ca devenise mai concentrate. Insa miroseau toate foarte dragut, in contrast cu parfumurile turcesti noi ale fiicei sale, care miroseau ieftin si strident.
Cam asa miroase si Hannibal - nu a naftalina, ci a parfum vechi, scump, insa din alta epoca. Dupa unele reguli se vede clar ca este un joc din “era pre-internet, pre-telefoane, pre-social media”. E un joc care iti cere sa ai rabdare si atentie cand il joc, sa nu-i uiti cumva vreo chichita de regula. Insa e fain.
Hannibal este un wargame CDG, si spre deosebire de alte titluri card driven, chiar iti da ocazia sa caftesti cat ai chef. Sau daca joci cu romanii - sa fii caftit cat ai chef, caci bravul general cartaginez domina campurile de batalie. Pentru batalii, ai un deck separat, cu ajutorul caruia joci un fel de poker - oponentul fiind nevoit sa-ti contreze manevrele tale. Si chiar iti da acel sentiment ca nu dimensiunea armatei este cea mai importanta, ci priceperea generalului, ce armata are initiativa si manevrele pe campul de batalie. E un sistem foarte reusit, pe care l-a mai intalnit in Polis. In Hannibal acesta este totusi mai bine implementat.
Problema este insa ca aceste batalii lungesc durata partidei. Iar Hannibal este un joc destul de lung - noi am jucat prima partida, toate 9 ture, in 7 ore. Am stat mult si cu manualul in fata, insa a durat ceva. Cred ca dupa cateva partide repetate am putea reduce la jumatate timpul de luare al deciziilor, insa nu vad cum scenariul de baza ar cobora vreodata sub 3 ore.
Cea ce e ok, pentru ca Hannibal este un joc epic, ce simuleaza o campanie de 17 ani. Te tine in priza pe toata durata partidei, astfel incat ambii jucatori uitasem sa mancam, sau oponentul meu sa fumeze vreo tigara.
Jocul a fost unul placut si strans. Oponentul meu a castigat la ultima carte din joc, iar daca as fi schimbat eu ordinea de joc la inceputul turei, pentru a juca eu ultima carte - probabil as fi castigat eu. Desi jocul pare dezechilibrat la prima vedere, puternic inclinat in favoarea Romei, ulterior s-a dovedit a fi foarte echilibrat si strans.
Ce mi-a placut:
Simplitatea joccului. Joci o carte pe tura, si faci ceva cu ea. Foarte simplu Grafica superba a jocului si multitudinea de scenariipe care le am la dispozitie pentru jocuri viitoare Dinamica jocului cu Cartagina (factiunea cu care am jucat eu). Atacam furibund tot jocul romanii, astfel oblligandu-i sa scoata o multime jetoane de influenta politica de pe harta.Ce nu mi-a placut:
Multe reguli mici, situationale. Am rasfoit manualul tot jocul. Timpul maricel de joc. Pentru cat de simplu e, cred ca 3-4 ore e investitia pe care as vrea sa o fac in acesta per partida 
Suffling-ul permanent al deckului de batalie. Ai terminat o batalie? Amesteca cartile.Nota preliminara 9. Am mult de explorat inca in acest joc.
