- from http://www.boardgamegeek.com/image/1297711
Trei pe un board game va prezinta
Heroes of Graxia
In care miniaturile se razboiesc cu carti, sau cartile se razboiesc cu miniaturi, sau producatorul cu rabdarea noastra.
- from http://www.boardgamegeek.com/image/1352155
Si umbra razboiului se asterne incet peste eroi...
Ce-i place ei
Jocul in sine: ideea jocului este sa distrugi monstri si ocazional sa ravasesti oastea partenerului (partenerilor) de joc. Este palpitant si interesant deoarece poti sa-ti alegi armele si poti construi cea mai eficienta armata de eroi. E un joc ce poate satisface spiritul razboinic din fiecare dintre noi.
Pasiune si extaz: pare ciudat ca am ales exact aceste doua cuvinte pentru a-l descrie, dar ideea e ca mecanica jocului te poate duce la agonie sau la bucurie sublima pentru victoria cu greu si sacrificii obtinuta. Este jocul perfect pentru a regla conturi in doi sau chiar in mai multi. Este simplu si usor de invatat, ceea ce pentru jucatori fara prea multa rabdare este un argument in favoarea lui.
Si moartea le intuneca ochii: eroii pe care ii plamadesti cu greu din lutul randomizarii cartilor isi fac datoria cu onoare. Fiindca tot jocul e o continua lupta, interactiunea dintre jucatori este la un nivel maxim, ceea ce pentru mine satisface pe deplin ideea unui board game (aceea de a petrece cat mai mult timp cu familia, prietenii etc.). Din punctul meu de vedere, este un joc mai mult pentru familii dat fiind ca nu este atat de complex si exerseaza matematica elementara. Jocul ofera multe posibilitati de combinatii si gasesc acest lucru foarte atragator deoarece imi place sa-mi construiesc armate cat mai puternice (desi s-a dovedit ca Adi le mai distruge din cand in cand).
Grafica si simbolurile: monstrii si eroii sunt desenati superb, te introduc in lumea feerica a taramului de dincolo de granitele realului si iti ofera premisa pentru o aventura in necunoscut. Imi place atentia pentru detalii si ma bucura sa cercetez indeaproape eroii, armele sau diversele obiecte pe care le cumpar. Simbolurile de pe carti (bani, aparare, atac) sunt usor de inteles si nu provoaca migrene. In concluzie, la acest capitol, jocul castiga prestige points.
Ce-i place lui
Nu regret dupa ce il joc: (clar primul lucru care imi place) maimutica mea este o maimutica aparte, am spus-o de atatea ori, dar ma repet - vrea jocuri pline de interactiune, dar uraste cu pasiune interactiunea mea in jocul ei. Invers se pare ca nu o deranjeaza. In HoG ii place atat de mult lupta incat este singurul joc in care nu trebuie sa-i cer confirmare scrisa pentru a o ataca.
Te atac: intr-o lume in care mai toate jocurile cu carti sunt solitaire/semisolitaire avem bijuteria aceasta care aduce interactiunea la rang de arta. Arta unei gloate bete care vrea doar sa vandalizeze, dar tot arta este.
Phoenix baby!: sa pierzi o lupta nu este atat de grav, pentru ca iti alegi (da, da alegi, nu iei la intamplare) o treime din carti si cate carti ai luat atatea actiuni ai tura viitoare (fata de cele doua standard). Razbunarea este si mai dulce asa.
Nu dureaza mult: chiar daca adversarul sterge cu tine pe jos, runda dupa runda, macar nu dureaza mult agonia - 25-30 minute pentru doi jucatori, 30-45 pentru patru.
Cutia: nu este nici prea mare, dar nici prea mica, incapand in ea cartile protejate.
Antreneaza creierul: la fiecare tura ai de adunat viata, atacul sau armura. Poate nu vei juca mai bine, dar nu o sa te mai fure vanzatoarea la paine.
Family game: daca ai parteneri de joc de tipul „dar de ce nu putem sa jucam constructiv? de ce atata distrugere? Gaia! Gaia!!”, HoG se poate juca numai PvM ca orice alt joc. Fie ca cel mai pasiv sa castige!
Ce-i place lui Jenny
Si fortele raului pot avea propria armata.
privirea standard pentru o pisica fotografiata - azi reprezinta „voi domina lumea furnicilor!/nu vreau sa fiu pozata, ia-ti alta muza!”
Ce nu-i place ei
Cartile cu rani si de prestigiu: sunt foarte asemanatoare, iar daca ai un erou cu vreo 16 rani (el avand viata 18 sau 19) stai cu turma de erinii razbunatoare in spatele cartilor cu eroul respectiv. As fi fost un om mai fericit daca ar fi avut o alta modalitate de contabilizare a ranilor. In ceea ce priveste prestige points, cartile respective au exact aceleasi culori cu cele de rani si nu se deosebesc aproape cu nimic in afara de scris. In febra jocului, cand nu ai timp sa stai sa buchisesti fiecare carte, se pot confunda foarte usor.
Randomizarea cartilor: ideea e ca tu iti cumperi carti si apoi daca ai noroc iti vin in mana si le poti atasa eroilor. Foarte frumos si in majoritatea cazurilor functioneaza, dar sunt situatii in care sotul machiavelic decide sa te atace si tu nu ai nici macar o vraja de aparare in mana. Nu ma deranjeaza foarte tare (daca iti iei multe carti eficiente, se reduce posibilitatea de a ramane descoperit in fata dusmanului), dar acest element de surpriza poate constitui un inconvenient.
Ce nu-i place lui
Oboseste creierul: pe multi, se stiu ei, cei care si punctajul de la Dixit il fac pe calculatorul telefonului, ii va ucide jocul asta.
Exemplu de PvP:
- Cat ai atac?
- 4 + 3 + 5 +....+ 6 + 3 = 47
- OK, eu am armura 3 + 7 + 4 +...+ 2 + 2 = 35
- Deci cate rani iti fac?
- Cum cate? Cat aveai atacul?
- Am uitat. stai sa numar.
- Hai ca mai numar si eu armura o data!
Evident, poti folosi un pix si hartie, dar unde mai este farmecul? Si calculele se refac la orice runda.
Carti in plus: a cui a fost ideea minunata de a pune carti de rani si prestigiu in loc de tokenuri? Miniaturile, desi complet inutile, imi sunt indiferente.
Manualul: oribil, pur si simplu, oribil. Oare ei nu citesc ceea ce scriu? Nu le pasa? Ne urasc?
Diversitatea: nu e chiar un lucru negativ, pentru ca rejucabilitatea este mare, dar sunt doar 35-40 de tipuri de carti diferite in cele 240. M-ar incanta o extensie.
Durata: simt acelasi lucru ca si la Quarriors. Pana reusesc sa strang niste carti jocul se termina. De obicei 1-2 PvP-uri sunt suficiente pentru a strange prestigiul necesar. Se poate repara prin ridicarea pragului.
Ce nu-i place lui Jenny
Doar un stapan neiubitor de pisici putea sa ma pozeze cu „aura of puriches”.
Parerea ei
Pentru mine este un joc foarte placut, perfect pentru vacante datorita cutiei mici in care sunt depozitate toate cartile. Nu dureaza foarte mult si antreneaza spiritul razboinic al jucatorilor. Nu te poti supara pe adversar ca te ataca deoarece stii ca razbunarea se serveste rece si planuiesti deja o tornada ravasitoare asupra eroilor nemernici care au indraznit sa te atace. Pe principiul „nu calca dragonul pe coada ca te arzi”, asa poti sa-i servesti o lectie usturatoare umanoidului infam care ti-a atacat imparatia. Partea cu matematica in mod surprinzator imi place deoarece stiu ca in cazul in care calculez gresit pe mana mea pierd. Prin urmare, trebuie sa fiu atenta. Pe scurt, e un joc amuzant pe care nu il recomand totusi decat celor care sunt dispusi sa mai piarda in fata sotului (sotiei) ca sa se simta si el (ea) bine.
Parerea lui
Lupta dintre jucatori ii asigura un loc caldut in colectia noastra. Si ce daca are probleme? Prefer sa iau un joc stricat cu o mecanica noua/unica pe care sa-l refac dupa bunul plac decat unul perfect, dar care nu-mi trezeste nici cel mai mic interes. Daca v-ati saturat de „tragi carte - joci carte - calculezi punctaj” si v-ar incanta un „tragi carte - joci carte - ii distrugi toate cartile adversarului, cu multa truda si lacrimi stranse - calculezi punctaj”, atunci Heroes of Graxia este alesul. Din pacate, este cu mult subestimat pentru atmosfera pe care o ofera.
Parerea lui Jenny
Un joc in care poti sa-ti terorizezi adversarii, in care poti sa blufezi pentru a scapa dintr-un atac iminent, in care poti sa pierzi o lupta/mai multe lupte, dar sa castigi razboiul. Miorlauuu-ha-ha-ha-ha. Ce faci, Jenny? Nimic, nimic! Dominarea lumii m-a obosit, ma gasiti la soare!