WELCOME TO THE DUNGEON
STIL DE LUPTA: press your luck / memorie / bluffing / eliminare jucatori
PALMARES
1. rapid, intens, amuzant - durata foarte scurta a partidelor se preteaza la meciuri "in serie", iar tensiunea creste pe masura ce se construieste "temnita", concomitent cu eliminarea diverselor componente ale echipamentului eroului. La fel de importanta este partea de bluf - ok, nu e chiar "Coup", dar de multe ori trebuie sa-ti "citesti" adversarii - la care se mai adauga si doza de "curaj" a celorlalti jucatori - degeaba pregatesti o capcana mortala, daca toti se dau loviti in aripa, si cand vine randul tau, trebuie sa intri in "temnita" si sa dai piept cu lighioanele pe care le-ai pus cu mana ta inauntru
Ideal de jucat in "gasca", bun suport pentru o portie sanatoasa de hlizeala 2. date partial cunoscute - unul din principalul factor al mentinerii unui puls alert pe toata durata jocului; doar jucatorul care scoate un echipament din joc stie motivul: pentru a "ghimpa" adversarii, sau poate pentru ca acel obiect nu mai este necesar (monstrul corespondent fiind eliminat)? Indiferent, ai inima cat un purice cand vezi cum ramane eroul in pielea goala, iar deck-ul "temnitei" este plin
3. setup inexistent - se pune pe masa in cateva secunde.
4. portabilitate - este efectiv un joc "de buzunar"; nu are multe carti, cartonasele erou / echipament sunt mici, extrem de usor de transportat.
5. se invata imediat - 1 minut este suficient; jocul este extrem de simplu, se joaca practic "out of the box".
6. productia - calitate maxima (idem varianta romaneasca)! Sincer, "umfla" jocul binisor (in sensul bun).
CONDITII K.O.
1. eliminare jucatori - poate fi un impediment, dar (IMO) durata scurta a partidelor "indulceste" potentialul gust amar; nu de putine ori este la fel de amuzant sa privesti de pe margine cum "si-o ia" tocmai cel care te-a scos pe tine din joc
2. lipsa varietate - dupa ce inveti ce face fiecare echipament, nu mai este loc de surprize, jocul e mereu cam acelasi. Amuzant, desigur, dar nesurprinzator ("samey"). Asta nu inseamna ca automat devine si mai usor - o singura miscare (echipament) gresita, si ai primit cartonas galben.
3. "subtirel" - este un "filler", si se comporta ca atare; vei simti nevoia sa iei si continuarea ("Welcome Back to the Dungeon"), fie numai pentru acel micro extra continut cu care vine la masa. Un pic ciudat poate pentru un joc atat de mic si simplu, dar zau ca i-ar prinde bine ceva expansiuni: mai multi eroi & monstri, echipamente, poate chiar ceva evenimente...etc.
DRAGON RUN
STIL DE LUPTA: press your luck / take that / eliminare jucatori
PALMARES
1. staif si pedigree: Bruno Cathala, baby!
2. setup minimal: ajunge repede pe masa.
3. portabilitate: joc de "rucsac" (poate deveni "de buzunar", daca renunti la tabela de scor).
4. tactic: pe tura sa, un jucator poate fie sa dea usa de perete si sa intre in hruba cu nenorociri, fie sa inainteze precaut; sau... sa planga ca un bebelus. Ultimele 2 variante costa, dar iti scapa pielea. In plus, se pot juca potiuni si talismane, care fie te vor scoate din belea, fie iti vor baga in cofa adversarii. Si nu in ultimul rand, fiecare caracter are un as in maneca - o abilitate de unica folosinta, care jucata la timpul potrivit, poate face diferenta.
CONDITII K.O.
1. eliminare jucatori - se intampla mai repede ca in "Welcome...", si uneori in mod neasteptat (vezi 2).
2. prea multa tactica pentru nimic: ai 9 sanse sa scapi cu bine din groapa cu balaur, si tot atatea carti care-ti dau in cap. Printre ele, 2 bucati "Talisman of Redirection", care permit unui jucator sa redirectioneze "decisiva" primita de la soparloi direct in curtea ta. Alte 2 talismane transforma "plansul" intr-o afacere foarte scumpa, iar alte 4 carti iti permit sa te benoclezi dupa bunul plac in deck-ul dragonului. Mi-aduce aminte de "defileul dracilor" (cine a jucat in anii de scoala?): se forma un "culoar" din mai multi (baieti, de regula), iar curajosul trebuia sa traverseze dintr-un capat in altul, in timp ce aia-i puneau piedica si-i mai "plantau" cate un bocanc la turloaie...numai ca in cazul asta, te mana focul (la propriu) de la spate... pe scurt: poti scapa dintr-o confruntare directa cu dragonul, si tot sa dai ortu' popii inainte de finalul turei, "multumita" colegilor de joc.
3. lipsa echilibru caractere: daca aveti boala pe cineva, invitati-l sa joace "Dragon..." si dati-i rolul de "Mentalist"; justifica "tocana" administrata post-joc si rezolva si eventualele regrete ulterioare. Iar in franceza, avantaj necinstit se scrie "Razboinic" (no damage + bonus treasure cards). Balans, nene!
4. jocul are un curs nefiresc: ideea este ca esti Forrest Gump si poti alerga suficient de mult si repede, incat dragonul, desi cari toata casa lui in spate, sa zica: "da-l dreq, ma duc sa ma culc". De unde inteleg ca dragonul este foarte gras si cardiac, ca altfel nu vad cum naiba fuga dupa ala de i-a golit barlogul il calmeaza... in fine, mie mi s-a parut ideea bizara.
5. dependent de numarul de jucatori: schiopateaza tare de tot in 2. Pur si simplu nu exista "presiune"...
TSCHAK!
STIL DE LUPTA: hand management / memorie / selectie simultana actiuni
PALMARES
1. tactic: tura de tura, joci fix cu aceleasi carti ca si adversarii; dupa prima tura, poti deja anticipa posibilele combinatii. Poti incerca sa castigi o tura, sau dimpotriva - in functie de recompensa. Modul de etalare al cartilor se schimba de la o etapa la alta (1-1-1 / 1-2 / 3). Cartea de final de tura inseamna puncte directe de scor, asa ca merita sa pastrezi un as in maneca. Pe de alta parte, anumite carti (multiplicatoare de putere, sau vrajitori cameleon) au valoare doar daca sunt jucate in timpul turei (la final valoarea lor este 0), asa ca sincronizarea conteaza.
2. simulator jucator: 2 cartoane (frumos desenate) tin loc de al 3-lea, respectv al 4-lea jucator, astfel incat "Tschak!" se joaca la fel, indiferent de numarul real de jucatori.
3. modalitate inedita de departajare: se foloseste grafica de pe carti (ex: dintre 2 razboinici de numar egal, castiga cel care in imagine este echipat cu topor; sau cu toiag, in cazul vrajitorilor - etc).
4. punctaj: pe langa cele cu puncte normale, este o serie intreaga de carti (atat pozitive: inele, cat si negative: troglodites) care pot modifica dramatic punctajul. Combinatiile sunt interesante (si exasperante).
5. productie: totul este la nivel maxim, cu atentie pentru detalii. Jocul arata foarte, foarte bine
6. substanta: format mic, dar portia este satioasa. Are greutate - si la propriu, si la figurat.
CONDITII K.O.
1. dureaza pana intri in ritm: nu este chiar atat de simplu pe cat pare. Sunt destule chestii de asimilat si dureaza cateva partide sa-ti formezi o buna imagine de ansamblu, sa poti juca la modul confortabil si tactic.
2. prea multa munca pentru nimic: tactica si strategie, dar pe datorie... oricate combinatii interesante ai gasi, uneori (mai des decat ai crede) recompensele nu merita "deranjul" - pentru ca ai de ales intre cateva puncte negative... si alte puncte negative. Iar uneori totul se joaca pe o carte - la propriu. Pe mine chestia asta m-a cam "racit"...
3. dependent de numarul de jucatori: desi designul sugereaza ca ar merge uns in 2, in realitate este "extrem", din cauza cartilor comoara.
IN RING!
1. "Welcome..." este genul de distractie tampita de ocupat timpul intre 2 ture de bere; nu ocupa mult spatiu, asa ca incape si punga cu grisine pe masa - ba chiar si cutia de pizza. Si merge ok(ish) si in 2. Pe cand "Dragon..." intra in picaj. Iar "Tschak!"... teoretic este facut sa mearga uns indiferent de numarul de jucatori, dar in realitate, jumatate din cartile comoara / monstru ar trebui scoase din joc, ca sa nu para chiar macel pe fata. Eu zic: 1:0 "Welcome...".
2. "Dragon Run" este "Welcome to the Dungeon - by Designer" - un fel de "boxeri by Botezatu"; Bruno Cathala este rege pe felia lui, asa ca jocul pare a avea toate ingredientele necesare pentru a face dintr-o idee buna, precum "Welcome..." o chestie cu scoala: ai pivnita cu "bau bau", dar si puteri speciale pentru fiecare jucator - ba chiar si potiuni magice si talismane; are si "take that"... ce mai, de toate pentru toti! Si totusi... cel putin pentru mine, al dreq daca nu este plicticos! Prea alambicat pentru un joc construit in jurul unei idei simple (care, fie vorba intre noi, e un pic ciudatica in sine: fugi de babalau, pana oboseste ala si se duce la culcare ?!? Really ?!?). Caracterele nu sunt echilibrate (Razboinicul este singurul care poate "parlamenta" la un pahar de sabie cu "soparla", in timp ce toti ceilalti jucatori miros florile de la radacina, fara drept de apel - huh? Sau Mentalistul - o "bomboana" de baiat - genu' ala care-ti dadea peste ce aveai in mana pe holurile scolii...). Optiunile in sine nu sunt atat de spectaculoase sau permisive precum par pe hartie: "pivnita" are doar 10 carti, din care una e dragonul - yup, va veti intalni des, si orice intalnire de gradul 3 "se lasa rau"... joaca de-a pitulusul e cam meh (si scade presiunea in "cazan"), iar sa plangi ca un bebelus nu este chiar asa misto (mai ales ca te costa)... nu poti decat sa te rogi sa nu te salute "the red one" de la cartea a 2-a, si sa te feliciti in gand ca ai reusit sa strangi la masa numarul maxim de jucatori - pentru ca altfel vei face febra musculara la mandibula de atata cascat plictisit. Asa ca de data asta, "less is more": 1:0 pentru "Welcome..."
3. Atat "Tschak!", cat si "Dragon Run" beneficiaza de grafica aceluiasi (in mare voga) Vincent Dutrait (un fel de Ed Repka al board game-urilor). Pe de o parte, asta inseamna ca jocurile d.p.d.v. grafic arata extrrem de bine, iar pe de alta parte... ca arata cam la fel. In special dragonii - par frati nascuti din acelasi ou
"Tschak!" insa musteste de umor destept, "cu trimitere" (aluziile sunt dragute, si relativ usor de recunoscut), pe cand "Dragon Run" schiopateaza putin. Clar: 1:0 "Tschak!" (ba chiar 2:0 - simpatic "Welcome...", dar nu este la acelasi nivel).4. In ceea ce priveste componentele, layout-ul, etc: "Welcome..." este mic si hazliu, "Dragon..." are ceva mai multa carnita pe costita, dar castigator la puncte este "Tschak!", care nu-ti da impresia unui joc de buzunar - so: 1:0.
5. "Tschak!" da cu o mana si ia cu alta: pe de o parte, jucatorii au ocazia de a utiliza exact aceleasi arme ca si adversarii (seturile de carti), in rotatie. Daca stai bine cu memoria, poti forma o strategie de joc, pentru ca stii exact ce carti au jucat adversarii, si implicit, ce vei avea la dispozitie in turele urmatoare (ba mai mult, si in ce ordine). Insa pe de alta parte, premiul pentru toata munca asta intelectuala nu este pe masura...nu doar monstrii sunt crunti (multe puncte negative), ba si unele comori sunt blestemate (yup, alte puncte negative)! Si atunci, vei ajunge in situatia in care nu vei dori sa castigi o runda, pentru ca ambele "recompense" sunt la fel de proaste. Si peste toate astea se adauga o carte ce strica tot balansul jocului: "monster trophy" - orice punct negativ monstru devine pozitiv! In numar maxim de jucatori face in mod clar diferenta, dar in 2, pur si simplu omoara cheful de joc...
Pe scurt: "Tschak!" este interesant, dar dezechilibrat, "Dragon..." este prea complicat pentru binele lui (chiar trebuie sa stai sa inveti ce face fiecare potiune, pentru 5 minute de joc?!? Come on!), si implicit plictisitor, in timp ce "Welcome..." este genu' ala de baiat simplu, dar cinstit, care nu stie prea multe, dar ce stie, stie bine! So (IMO): 1:0 "Welcome...".
VOTUL PUBLICULUI
Primul joc cumparat a fost "Welcome...". L-am jucat in familie, cu prieteni, etc. Prinde! Este amuzant, iar tensiunea se pastreaza pe toata durata partidei. Dar deh, joc de buzunar...
Pe urma am dat de recenzii pentru "Dragon..." si mi-am spus: "aha! omu' meu are mana de aur, e clar ca da clasa japonezului!"... si nu a fost asa. Pare complicat doar de dragul complicatiunii, iar anumite componente sunt cam degeaba (tabela de scor cu pionul aferent, de ex). In plus, este dependent de limba (varianta mea este in franceza - atroce! suna bine doar in filmele lui de Funes, in rest este "antifun", parol), iar manualul lasa de dorit (lipseste fix textul care explica atributele fiecarui caracter).
In ultima instanta, am dat peste "Tschak!", si din prezentari, parea in sfarsit un "Welcome..." killer. Chiar aveam asteptari: jocul arata super bine, avea destula substanta, era desteptatel, ce mai, parea ca are jocul in picioare. Pana si ideea "fructului otravit" mi s-a parut initial interesanta... pana cand l-am incins in cateva partide. Pe scurt: de multe ori pur si simplu nu se merita sa tragi tare, pentru ca recompensa e praf in drum, iar punctele negative se strang atat de repede, si in numar atat de mare, incat finalul face orice expeditie din "Lost Cities" sa para o joaca de copii.
Asa ca in mod absolut surprinzator pentru mine, centura de campion se duce la "Welcome to the Dungeon" (si continuarea). Este genial in simplitatea sa!