Primele impresii - Castles of Burgundy

Forum rules
Va rugam sa postati in aceasta sectiune doar articole tip review sau articole cu impresiile voastre despre un anumit joc (articole ce pot fi apoi bineinteles discutate in cadrul topicurilor respective).

Pentru discutiile generale necentrate pe ideea de "review" va invitam in forumul Discutii generale.
Post Reply
User avatar
adelindumitru
Super Moderator
Super Moderator
Posts: 2056
Joined: 11 Sep 2016, 01:25

Primele impresii - Castles of Burgundy

Post: # 107155Post adelindumitru
16 Feb 2020, 02:10

Am auzit de Castles of Burgundy încă de când am intrat în lumea jocurilor de societate, dar, dintr-un motiv sau altul, niciodată nu l-am jucat. Ba mi s-a părut tema anostă, ba m-au speriat culorile spălăcite ale ediției din 2011, ba nu era pe stoc, ba am avut alte priorități. Cumva însă am intrat în posesia noii ediții a Castles of Burgundy.

Citind atâtea păreri negative despre această ediție, am avut așteptări foarte scăzute cu privire la componente. Am fost însă plăcut surprins - culorile nu mă deranjează, harta nici măcar când este ocupată nu este copleșitoare, și doar prin prisma noului design grafic mi se pare un joc mai atractiv - dar această dimensiune vizuală este până la urmă cât se poate de subiectivă, și nu pot spune că aș avea înclinații artistice ca opinia mea să valoreze ceva.

Image

Ce contează însă mai mult este modul efectiv în care se joacă Castles of Burgundy. Este primul meu Feld, și nu pot spune decât că mă bucur că l-am descoperit acum, când mi-am rafinat întrucâtva gusturile în materie de board games, și nu mai devreme, când poate nu aș fi savurat cum se cuvine un așa design excelent. Da, este o ”salată de puncte”, dar, departe de a fi o caracterizare peiorativă, mi se pare unul din principalele motive pentru care jocul este atât de bun. Faptul că poți face puncte din atât de multe lucruri înseamnă că nu ești dependent de apariția anumitor tile-uri, ci îți poți adapta foarte ușor strategia fără a avea prea mult de suferit. Acest lucru este foarte important mai ales când vine vorba de un joc cu zaruri. Dacă alte jocuri care folosesc zaruri îți dau posibilitatea să le schimbi valoarea la un cost ridicat (vezi Marco Polo, unde trebuie să folosește prețioasele cămile) sau îți oferă șansa de a mai da o dată cu zarurile în speranța că va pica ce cauți (Grand Austria Hotel), Castles of Burgundy vine cu o modalitate mult mai flexibilă de a schimba valoarea unui zar - folosind muncitori pentru a mări sau scădea valoarea zarului, inclusiv de la 6 la 1 sau viceversa. Mai mult, sunt atât de multe lucruri pe care le poți face, încât de foarte puține ori simți că nu prea ai ce să faci, că ”ți-au picat zaruri proaste” sau că ”lucrurile merg împotriva da”.

Foarte interesant mi s-a părut și modul în care îți plasezi tile-urile mai întâi în rezervă și de abia apoi în ducat. Diferitele tipuri de tile-uri, fiecare cu propriul său rol, fac de asemenea jocul interesant. Mi-a plăcut și competiția pentru obținerea cartonașelor de bonus aferente completării tuturor zonelor de o anumită culoare de pe planșa unui jucător, precum și faptul că, pe măsură ce jocul progresează, primești tot mai puține puncte pentru completarea unei regiuni.

Ediția din 2019 vine cu nu mai puțin de 10 extensii, unele arătând foarte interesant - sunt atâtea planșe diferite în cutie, încât nu știu când vom reuși să le folosim pe toate! Pentru moment, însă, cele de început, în care nu există o asimetrie a locațiilor din ducat, par excelente și aștept să explorez noi strategii.

Alte puncte pozitive ce nu au fost menționate până acum:
:tu: jocul este excelent în 2 și rundele sunt foarte rapide, neexistând nici un moment în care să te plictisești.
:tu: există prea puține momente în care simți că nu faci ceva relevant ci doar strângi resurse (cum se întâmplă în unele worker placement games).
:tu: jocul este foarte rewarding, te simți bine când vezi că ai realizat ceva, fie că ai adunat multe puncte din completarea unei regiuni, fie că ai plasat noi cartonașe cu animale, fie că ai achiziționat acea clădire pe care ai ochit-o de la început.
:tu: faptul că banii sunt folosiți pentru a-ți da practic o nouă acțiune este foarte interesant, și mi se pare de asemenea bine din punct de vedere al rejucabilității faptul că a insista pe acumularea banilor și pe cumpărarea tile-urilor negre nu pare a fi o strategie dominată.


În loc de final, și câteva aspecte mai puțin plăcute:
:td: Cutia este extrem de flimsy, nu mă așteptam ca un joc produs în 2019 să aibă o cutie atât de firavă.
:td: Tile-urile sunt foarte mici. În general, nu mi se pare neapărat o problemă, dar când ai atâtea tipuri diferite de clădiri, fiecare cu alte efecte, devine enervant să trebuiască să te uiți cu lupa pentru a vedea ce clădire este desenată.
:td: Nu înțeleg de ce tile-urile galbene, care îți dau abilități speciale sau îți oferă noi modalități de scor la final, nu au descrise efectele și pe planșa jucătorilor. Evident, pe măsură ce ne vom familiariza cu jocul, nu vom mai avea nevoie de regulament pentru a vedea ce face fiecare clădire, dar pentru niște începători este destul de complicat.

Odată cu primul joc de Castles of Burgundy ne-am mai dat seama de ceva: ne plac jocurile în care construim ceva, cel puțin cât acel ceva nu constă doar în cărți. Așa pot explica de ce ne-au plăcut atât de mult Castles of Burgundy, Terraforming Mars, Grand Austria Hotel, și de ce ne-au displăcut sau ne-am plictisit repede de Imperial Settlers sau Architects of the West Kingdom. Bănuiesc că de acum va trebui să pun ochii pe mai multe titluri ale lui Feld....

User avatar
danielM
King Meeple
King Meeple
Posts: 1667
Joined: 13 Jun 2012, 15:23
Custom Rank: general de sufragerie

Re: Primele impresii - Castles of Burgundy

Post: # 107172Post danielM
16 Feb 2020, 14:30

Mi-ai făcut mare pofta de Castles of Burgundy ediția veche, in cazul meu :) ! Foarte bun joc!

LE: eu unul nu am avut vreo problema in a distinge tile-urile din ediția veche; într-adevăr, cromatica nu este cea mai fericita pentru cineva cu oarecare probleme de vedere, însă mie chiar îmi place ediția veche; cea nouă arata și ea bine.
Last edited by danielM on 16 Feb 2020, 14:36, edited 1 time in total.

User avatar
emisanSB
King Meeple
King Meeple
Posts: 976
Joined: 02 Apr 2016, 15:40
Custom Rank: Executioner
Location: Sibiu

Re: Primele impresii - Castles of Burgundy

Post: # 107173Post emisanSB
16 Feb 2020, 14:32

adelindumitru wrote:
16 Feb 2020, 02:10
:td: Tile-urile sunt foarte mici. În general, nu mi se pare neapărat o problemă, dar când ai atâtea tipuri diferite de clădiri, fiecare cu alte efecte, devine enervant să trebuiască să te uiți cu lupa pentru a vedea ce clădire este desenată.
La editia noua, designul cladirilor a fost schimbat si multa lume se plange de asta.
La editia veche distingeai perfect orice tip de cladire.

User avatar
emisanSB
King Meeple
King Meeple
Posts: 976
Joined: 02 Apr 2016, 15:40
Custom Rank: Executioner
Location: Sibiu

Re: Primele impresii - Castles of Burgundy

Post: # 107174Post emisanSB
16 Feb 2020, 14:33

adelindumitru wrote:
16 Feb 2020, 02:10
:td: Nu înțeleg de ce tile-urile galbene, care îți dau abilități speciale sau îți oferă noi modalități de scor la final, nu au descrise efectele și pe planșa jucătorilor.
Pentru ca dupa aia, planșele personale nu ar mai incapea in cutie. Si poate nici pe masa de joc. :)

User avatar
rabesandratana
King Meeple
King Meeple
Posts: 1300
Joined: 29 Jun 2017, 13:05
Location: Bucuresti

Re: Primele impresii - Castles of Burgundy

Post: # 107177Post rabesandratana
16 Feb 2020, 14:50

adelindumitru wrote:
16 Feb 2020, 02:10



În loc de final, și câteva aspecte mai puțin plăcute:
:td: Cutia este extrem de flimsy, nu mă așteptam ca un joc produs în 2019 să aibă o cutie atât de firavă.
:td: Tile-urile sunt foarte mici. În general, nu mi se pare neapărat o problemă, dar când ai atâtea tipuri diferite de clădiri, fiecare cu alte efecte, devine enervant să trebuiască să te uiți cu lupa pentru a vedea ce clădire este desenată.
1. Daca puneau carton mai gros pt cutie, fie saraceau cei de la Alea fie jocul costa 300 lei.

2. Exact problema pe care am avut-o noi cand l-am jucat luna trecuta. Super enervant la cate cladiri sunt, sa nu gaseasca o solutie decenta de design. Cea mai simpla, aia pe care am tot spus-o: denumirile cladirilor scrise cu un mic font alb sus sau jos pe tile. Si daca retin bine, noua editie are pe ambele fete cladirile desenate, asa ca daca pe cineva deranja estetic acel text (dar cam greu sa vorbim despre ceva estetic la Alea) puteau sa faca pe o parte cladirile cu denumire poate cu 10-15% mai mici si pe verso cladirile asa cum sunt ele acum, iar dupa ce il joci indeajuns de mult incat sa memorezi toate efectele si formele acelor casute, asezi tile-urile pe partea normala, fara text. Super simpla solutia, eleganta, fara costuri suplimentare si fara batai de cap atunci cand joci jocul cu persoane care il joaca pt intaia oara.

User avatar
emisanSB
King Meeple
King Meeple
Posts: 976
Joined: 02 Apr 2016, 15:40
Custom Rank: Executioner
Location: Sibiu

Re: Primele impresii - Castles of Burgundy

Post: # 107178Post emisanSB
16 Feb 2020, 14:54

rabesandratana wrote:
16 Feb 2020, 14:50
adelindumitru wrote:
16 Feb 2020, 02:10
noua editie are pe ambele fete cladirile desenate
:shock: Nicio sansă.

User avatar
rabesandratana
King Meeple
King Meeple
Posts: 1300
Joined: 29 Jun 2017, 13:05
Location: Bucuresti

Re: Primele impresii - Castles of Burgundy

Post: # 107179Post rabesandratana
16 Feb 2020, 14:59

Da, inseamna ca la alt joc din 2019 am vazut eu unboxing cu tile-uri desenate si pe fata si pe verso. Dar ar fi fost o solutie... si puse in saculet de unde sa le extragi

User avatar
mihnea_1309
Wizard Meeple
Wizard Meeple
Posts: 241
Joined: 14 Jan 2017, 10:27

Re: Primele impresii - Castles of Burgundy

Post: # 107219Post mihnea_1309
17 Feb 2020, 00:09

Mie mi se pare ca oamenii au gasit solutia ideala de la primul printing, dar acum au uitat de principiul 'daca merge nu-l modifica'. Plansele pt. jucatori erau mai mari si contineau un mic tabel cu efectul cladirilor, plus un reminder grafic cu actiunile pe care le poti face pe tura ta. Acum vad ca tipurile de actiuni sunt pe o mica plansa centrala iar tabelul cu cladirile a disparut complet. Intelegeam ideea daca profitau de acel spatiu ca sa mareasca hexagoanele, dar vad ca n-au facut-o deci... :? .
Cartonasele galbene erau intr-adevar explicate doar in regulament, dar cel putin acelea le poti intelege in mare parte de pe iconita daca esti familiarizat cu jocul. La cladiri, nicio sansa.
O parte din cele 10 'extensii' (e mult spus, majoritatea sunt mici promo-uri publicate prin reviste cand ii mai venea cate o idee lui Feld, nu rup gura targului) sunt disponibile gratuit pe BGG (iar sincer daca le printezi pe hartie cartonata iese ceva mai durabil decat plansele astea de 2 lei de la Alea). Unde mai pui si pretul neasteptat de mare, eu zic pas la a-mi upgrada editia veche...

User avatar
adelindumitru
Super Moderator
Super Moderator
Posts: 2056
Joined: 11 Sep 2016, 01:25

Re: Primele impresii - Castles of Burgundy

Post: # 107223Post adelindumitru
17 Feb 2020, 00:55

Există niște tile-uri mari pe care sunt descrise efectele tuturor clădirilor (inclusiv a unor tipuri noi de clădiri din extensii).

User avatar
adelindumitru
Super Moderator
Super Moderator
Posts: 2056
Joined: 11 Sep 2016, 01:25

Re: Primele impresii - Castles of Burgundy

Post: # 107364Post adelindumitru
18 Feb 2020, 17:25

Am jucat pentru a doua oară jocul, introducând primele ”extensii”: 2 tipuri noi de clădiri (una care îți oferă o acțiune suplimentară folosind valoarea aferentă zarului alb și una care te lasă să folosești efectul oricărei clădiri DIN JOC, chiar dacă o ai în ducat sau nu), și a fost absolut minunat. Deși muream de somn, a fost una din cele mai plăcute experiențe din board gaming. Să vezi cum se leagă lucrurile, cum poți să plasezi chiar și 3 tile-uri dintr-o singură mutare, să completezi regiuni și să vezi cum planșa ta se umple de tile-uri este încântător. Dacă în primul joc mă deranjau componentele, am trecut deja peste și pot să înțeleg de ce este atât de sus în topul BGG și de ce probabil va sfârși prin a fi unul din jocurile mele favorite.


Ducatul meu:
Image

Ducatul Ameliei, care a și câștigat:
Image

Imago
Administrator
Administrator
Posts: 1551
Joined: 13 May 2014, 23:05
Location: Bucuresti

Re: Primele impresii - Castles of Burgundy

Post: # 107367Post Imago
18 Feb 2020, 18:15

adelindumitru wrote:
18 Feb 2020, 17:25
și pot să înțeleg de ce este atât de sus în topul BGG și de ce probabil va sfârși prin a fi unul din jocurile mele favorite.
De unde ai venit domnule, toti anii astia ai hibernat in vreo pestera cumva?:)
Dupa o singura partida e greu sa iti faci o parere solida. Mai ai inca multe partide pana treci prin toate fazele "E fain" , "E luck driven", "e prea simplu", "Animalele sunt prea puternice", "Cladirile sunt prea puternice", etc:)
Enjoy.

User avatar
adelindumitru
Super Moderator
Super Moderator
Posts: 2056
Joined: 11 Sep 2016, 01:25

Re: Primele impresii - Castles of Burgundy

Post: # 107368Post adelindumitru
18 Feb 2020, 18:20

Am jucat 2 jocuri deja. Cât despre fazele menționate... Nu e luck driven, faptul că iei puncte din atât de multe lucruri înseamnă că nu ești dependent de apariția anumitor tile-uri. Nu ni s-a întâmplat niciodată să fim blocați sau încurcați de un dice roll, pur și simplu ne-am reconfigurat strategia. Nu e simplu, sunt atâtea lucruri de explorat folosind doar planșele de bază, ca să nu mai zic de multele planșe adiționale incluse în cutie. Animalele nu sunt așa puternice, uneori poate fi mai avantajos să încerci să completezi regiunile mai mici în primele 2 runde ale jocului. Nici clădirile nu par overpowered, pentru că sunt suficient de multe încât fiecare să aibă acces la câteva. Cel puțin cu planșele de bază, pare foarte balansat.

User avatar
emisanSB
King Meeple
King Meeple
Posts: 976
Joined: 02 Apr 2016, 15:40
Custom Rank: Executioner
Location: Sibiu

Re: Primele impresii - Castles of Burgundy

Post: # 107370Post emisanSB
18 Feb 2020, 18:26

adelindumitru wrote:
18 Feb 2020, 18:20
....., uneori poate fi mai avantajos să încerci să completezi regiunile mai mici în primele 2 runde ale jocului.
Nu doar uneori. ;)

User avatar
26octombrie
King Meeple
King Meeple
Posts: 4162
Joined: 30 Aug 2012, 15:24
Custom Rank: Awesome Silly Bard

Re: Primele impresii - Castles of Burgundy

Post: # 109151Post 26octombrie
29 Mar 2020, 00:16

Ma bucur tare mult ca-ti place!
But, man, the buildings!!!! Tocmai imi faceam mea culpa ca am fost nedreapta judecand noua editie si spunand ca nu-mi place, de fapt nu arata asa rau,.... si am vazut cladirile! Sunt atroce, toate seamana intre ele si, crede-ma, in cel vechi ERAU DISTINCTE! Ovidiu, te rog sa ma ierti ca te-am certat, acum inteleg ce zici. Nu pricep cum le-a dat prin cap sa ia ceva bun si sa-l strice absolut gratuit :shock: :? :cry:

Imago
Administrator
Administrator
Posts: 1551
Joined: 13 May 2014, 23:05
Location: Bucuresti

Re: Primele impresii - Castles of Burgundy

Post: # 109160Post Imago
29 Mar 2020, 12:13

Nici nu stiu de ce s-au mai chinuit sa updateze grafica. Daca prima era suportabila, a doua e de-a dreptul hidoasa. In ziua de azi, cand avem productii kickstarter de print run-uri minuscule ce arata fantastic, e bataie de joc sa ai CoB editia (revizuita grafic) atat de urata.

Post Reply

Return to “Review-uri si impresii”