ZunTzu - probabil cea mai buna platforma de jocuri pe PC.

tipuri de jocuri, recomandari, aranjarea soldateilor in cutii, filme in care apar boardgames sau ORICE altceva va trece prin cap si e legat de boardgaming
Post Reply
adixor

ZunTzu - probabil cea mai buna platforma de jocuri pe PC.

Post: # 386Post adixor
15 Jan 2010, 21:00

Probabil multi ati vazut cel putin un board game in varianta de PC, mai bine sau mai rau implementat. Exista totusi niste oameni care s-au gandit sa faca o platforma software mai generala, pentru ca pana la urma nu mereu programul trebuie sa aibe AI (artifficial intelligence) sau sa fie complicat ci doar sa fie o interfata intre utilizator si piesele unui joc. Dintre toate platformele disponibile, de departe cea mai aratoasa si dintre toate este programul ZunTzu (www.zuntzu.com).

Atentie: e bine sa plecati cu mind-set-ul corect in calatoria prin boardgame-urile in varianta PC. Dupa cum am scris si in alte post-uri, jocurile pe PC iti pot da posibilitatea sa vezi cum e un joc inainte sa-l achizitionezi, te pot lasa sa joci cu un prieten cu care ti-e greu sa te intalnesti face 2 face, prin internet, etc. Jocurile astfel jucate insa iau 90% din placerea unui joc in grup, fata in fata, cand simti tokenurile, banii, piesele, cand arunci cu zarul nu faci dublu click, etc. Un joc poate parea in multe cazuri mai rau decat este in realitate, atunci cand este incercat in variantele pe PC. Folositi cu incredere aceste unelte software dar fiti constient de limitele lor si oricare ar fi concluziile despre un joc astfel jucat, ganditi-va bine la acest paragraf.

Programul ZunTzu pleaca de la o idee desteapta: de ce sa ne complicam sa facem un program in care sa se poata juca doar Memoir'44 ? Si apoi unul in care sa se poata juca Mr. Jack? Si apoi unul in care sa se poata juca 1960: The Making of the President? De ce sa nu facem ceva general valabil? Si ... s-a facut.
zuntzu1.jpg
Programul ZunTzu nu este la baza decat un soft care te lasa sa plimbi imagini pe ecran, sa dai cu zarul, si sa grupezi alte imagini in "teancuri". Fara un "gamebox" (implementarea unui joc pe care oricine poate sa o faca) programul afiseaza un ecran negru si atat. Insa flexibilitatea lui este maxima. Pentru ca el te lasa sa introduci (sa zicem scanate) toate componentele de care ai nevoie, sa le plimbi de colo colo cu mouse-ul, sa faci zoom, etc. Programul NU stie ce este aceea o tabla de joc, ce sunt cartile de joc, sau diverse token-uri. Pentru el, toate lucrurile sunt imagini, de aici si flexibilitatea. Cine doreste sa "creeze" un gamebox, adica sa implementeze un joc in ZunTzu, va scana componentele jocului respectiv si programul ii va pune la dispozitie cateva elemente de organizare a lor. Astfel, aproape orice joc poate fi implementat si jucat in ZunTzu. Bineinteles,sunt multe jocuri cu mult prea multe componente a caror implementare ZunTzu ar fi nepractica, altele ca Dominion de exemplu ar fi si ele greu de implementat datorita cartilor care se amesteca foarte des si ar fi nevoie de mii de click-uri intr-un joc. Dar multe alte jocuri se preteaza foarte bine acestui format.

Pentru a testa programul nu trebuie decat sa-l instalati de pe zuntzu.com (pe windows doar, nu si linux sau mac) si preferabil din internet explorer. Dupa setup, va trebuie sa intrati in sectiunea Files si sa downloadati "gameboxuri", si anume jocuri facute de altii. Sunt o gramada disponibile. Din pacate apare o problema de legalitate pentru ca nu orice producator accepta scanarea componentelor jocului si uploadarea unui gamebox pe internet, dar unii (notabil ZmanGames cu care am discutat pe tema asta) nu au nici o problema. De aceea nu prea veti gasi jocuri de la Days of Wonder de exemplu (desi battlelore si shadows over camelot le gasisem undeva pe net, pentru ca ele au fost online pe zuntzu.com pana DoW au decis scoaterea lor).

Din facilitatile importante (din care multe mi-au placut, eu folosind ZunTzu mult sa ma joc cu Teox si Oli de pe forum in serile din timpul saptamanii cand nu ne puteam vedea):
1. orice miscare/mutare este transmisa tuturor participantilor conectati realtime; senzatia de "masa de joc" e astfel mult mai pregnanta cand vezi pe ceilalti cum misca piesele de colo colo
2. exista o zona speciala in care fiecare jucator poate sa-si tina, de exemplu, cartile de joc sau alte componente secrete
3. exista zaruri care se rotesc foarte frumos si destul de realist si 3D :)
4. softul nu consuma banda multa de net (nici nu ar avea cu ce) si merge foarte bine chiar cu multipli utilizatori conectati
5. softul contine si o parte de transmisie de voce (gen skype/yahoo messenger) dar va sfatuiesc TARE sa folositi alternativele din paranteza pentru ca nu s-a insistat pe partea asta in dezvoltarea softului si scartaie rau
6. componentele definite de creatorul gamebox-ului ca si "carti de joc" pot fi grupate intr-un teanc (deck) de carti, amestecate, intoarse, impartite in mai multe deck-uri, etc
7. componentele pot avea 2 parti (fetze) si pot fi intoarse, rotite, mutate
8. unele jocuri sunt facute foarte bine si arata foarte imbietor; jocul are si functie de zoom, foarte bine facuta
9. SE POATE SALVA JOCUL !! (de cate ori nu as fi vrut asta in timpul unui joc de 4+ ore ...)
10. Se pot face capturi de ecran (screenshots) si cred si video, dar nu am folosit video
11. Se poate face UNDO (refacere mutari)
12. Exista o functie basic de chat
etc.
zuntzu2.jpg
Acestea fiind spuse va invit sa incercati si asta, macar de curiozitate, s-ar putea uneori sa va ajute. Pentru mine acesta a fost programul care am crezut ca ma va scapa de a cumpara unele jocuri si care m-a facut sa cumpar mai multe :) (Pandemic l-am cumparat instant cand l-am vazut in ZunTzu).

Distractie placuta! Sa-mi spuneti daca ati gasit ceva interesant!

p.s. pe windows vista nu se vad zarurile si nu exista rezolvare la asta; pe windows xp si windows 7 totul e ok

Post Reply

Return to “Discutii generale”