Post: # 81627Post
VickdaReaper
18 Aug 2017, 20:51
Eu am suficiente jocuri carora le acord nota maxima si inca suficiente altele care bat la poarta notei maxime. Dar ca sa nu incep cu lista, hai sa redactez si un preambul, unde am sa subliniez ca pentru mine un joc de zece trebuie sa adune si imbine mai multe calitati (si nu cantitati), cum ar fi mecanici clare si bine interconectate, rejucabilitate medie sau ridicata, componente "curate", care isi indeplinesc scopul, scalabilitate buna si reala, adancime si multitudine a decizilor de luat, cai multe spre victorie, tematica atractiva, dar si altele. Niciuna dintre calitatile enumerate nu este obligatorie, ci doar suficienta (i.e. imi plac si jocurile abstracte, jocurile cu o singura mecanica centrala, cu componente mai putin placute, etc.) De asemenea, incerc pe cat de mult pot sa extrag jocurile din context si sa le notez "cinstit" (eu tind cel mai adesea spre nisa jocurilor dificile, dar ma bucur si de jocurile mai simple si incerc sa nu le depunctez doar pentru ca sunt prea simple).
Dar suficient cu vorbaraia pe langa subiect, asa ca sa trecem acum la lista de jocuri. Lista pe care am ordonat-o alfabetic, ca sa nu existe discutii...
Biblios - un joc simplut care imi place mult, mult, mult. Ai foarte putina informatie la dispozitie despre ce urmaresc adversarii, incerci sa deduci cat mai mult pe masura ce avanseaza jocul, iar in tot acest timp incerci sa iei cele mai bune decizii in privinta cartilor care iti trec prin mana. De asemenea, e foarte important sa stii cand sa licitezi in partea a doua a jocului, cat sa licitezi si cum sa manipulezi zarurile cu cartile care iti permit acest lucru. Stiu ca probabil jocul nu are acelasi farmec cand sunt doar doi oameni la masa, dar in patru jucatori este sublim. Motiv pentru care primeste 10.
Dixit - si aici ma refer la toata familia. Exemplu de joc simplu care prinde la toata lumea, tineri ori batrani, fete sau baieti, neofiti ori jucatori hardcore. Si tot Dixit este exemplu de joc in care scopul nu este sa castigi (neaparat), ci sa te distrezi jucandu-te. Razand de indiciile date, de cartile puse la bataie pentru un anumit indiciu ori de anumite alegeri facute. Ce sa mai, joc foarte distractiv, meritoriu purtator al notei 10.
For Sale - ramanem in zona jocurilor simple, dar foarte, foarte bune. Premizele lui For Sale sunt foarte simple: incerci sa cumperi cat mai ieftin si sa vinzi apoi cat mai scump. Dar cum faci asta va depinde mult de fiecare mana de carti, fie ele cu proprietati ori cu cecuri de bani. In plus, imi place foarte mult ca dinamica se schimba extrem de mult in functie de numarul de jucatori - cand sunt mai putini jucatori la masa, ai mai mult control asupra licitatiei, cand sunt mai multi ai control mai scazut, deci va trebui sa te gandesti cum sa te pozitionezi atat in licitatia curenta, cat si in cele viitoare. Super filler, super scalabilitate, nota 10 bine meritata.
Hansa Teutonica - sa ne indreptam acum si spre jocurile mai grele. HT este un exemplu de joc in care dinamica, tactica si durata jocului depind foarte mult de ce decizii iau jucatorii si ce strategii urmaresc. Unele jocuri o sa dureze mai mult si o sa permita o dezvoltare mai profunda, pentru ca jucatori sunt mai relaxati cu extinderea pe harta si nu acumuleaza repede cele 20 de puncte, in altele o sa fie o batalie pentru toate oficiile albe, pentru jetoanele bonus si pentru dezvoltarea unei retele de oficii cat mai congruente. Jocul mai necesita si o buna pozitionare pe harta, controlarea directiilor de dezvoltare ale adversarilor, impiedicarea acestora, dar si urmarirea indeaproape a rubricilor de punctare de la final. Joc cu tema minima, spre zero, dar foarte dur, atat tactic, cat si strategic, consumator de materie cenusie. Recomandat si notat cu 10.
Le Havre - cel mai bun joc al lui Uwe, de departe. Nu este prea scalabil (se joaca super cu 2 sau 3 jucatori), nici varietatea nu este prea mare, dar este un joc atat de bun altfel, incat uit complet aceste neajunsuri. Joc in care trebuie sa stii sa urmaresti un plan strategic si sa te tii de el aproape pana la sange, in care trebuie sa stii cand sa iei resursele din piata (pana nu este prea tarziu si le ia un adversar), cum, cand si cat sa upgrade-ezi (din) aceste resurse, cum si cand sa constuiesti (cladiri si/sau barci) si cum sa transporti cat mai multe resurse valoroase, care si alea trebuiesc obtinute cumva, la niste timpi propice. Un deliciu de joc care necesita buna planificare strategica, decizii tactice uneori cruciale, un timing bun al executarii planului de lucru si o buna cunoastere a valorii bunurilor/cladirilor. Si toate acestea pe un schelet de actiuni minimal - iei un grup de resurse sau muti omul si activezi o cladire, cu niste mici vanzari si cumparari ici si colo. Pentru toate aceste calitati "Portul" primeste indubitabil un 10 din partea mea.
King of Tokyo - nu mi-am dorit niciodata sa fiu un monstu kaijudo, care distruge orase si metropole, dar imi place tare, tare mult sa joc KoT. Premizele sunt simple - dai cu zarurile de (maxim) trei ori si fie strangi puncte, fie te vindeci, fie strangi energie, fie ataci ceilalti monstri. Scopul jocului, la fel de simplu - sa strangi 20 de puncte sau sa fii singurul supravietuitor al luptei. Iar de la aceasta fundatie simpla pleaca un joc simplu, dar foarte, foarte distractiv. Cel mai adesea vei spera din tot dinadinsul sa pice zarurile izbavitoare, fie cele care iti aduc multe puncte, fie cele care te ajuta sa omori un monstru, fie cele care te vindeca. Iar zarurile aducatoare de energie nu sunt nici ele de aruncat la cos, pentru ca deseori poti sa iti creezi avantaje bune din carti, ori sa dezavantajezi unul sau mai multi adversari. Dar totul se rezuma la zaruri si la cat noroc iti atribuie Fortuna (zeita, nu casa de pariuri) si la cat de mult vei risca. Esti un monstru, te lupti cu alti monstrii pentru suprematie, haosul, atat din carti, cat si din decizii si zaruri este garantat. La fel de garantat este nota 10 pe care i-o acord jocului. Nota - nu am jucat King of New York (pentru nu stiu ce motiv, sincer sa fiu), dar sunt sigur ca mi-ar placea la fel de mult.
Liar's Dice - desi putin exagerata metafora, acesta este Patul lui Procust The Dice Game... Daca jocul anterior este un haos de zaruri, acesta este si mai si. Dar nu acest lucru primeaza, ci cat de bine estimezi fetele zarurilor, cum controlezi matematica sanselor si nu in ultimul rand, cum iti minti adversarii. Si mai trebuie ceva, sa stii cand sa nu cazi in capcana, ci sa opresti pacaleala pana nu te va costa mai mult. Ambele moduri de joc mi se par atractive si meritorii, desi prefer modul in care zarurile raman sub pahar. Iar regula cu pierderea unui singur zar pe tura, indiferent de dimensiunea erorii, este doar pentru fricosi. In jocul de Liar's Dice ori joci, ori pierzi. Nu e rost de amanari, mai ales ca se joaca foarte, foarte repede. Si tot la fel de repede si de zgomotos ii dau eu un 10.
No Thanks! - ba Multumesc! pentru ca exista acest joc. Acest joc poate fi prezentat sucint astfel: simplitatea ca definitie si joc. Iei o carte sau dai un ban ca sa nu. Pentru ca scopul e sa nu. Sau sa da doar daca e un da cu greutate de banuti, care banuti iti vor da voie sa nu alta data. Sau da, da, da doar daca poti sa legi intr-o serie, caz in care doar cea mai micuta carte conteaza. Dar si cand e da, da, da, parca ai mai vrea si niste banuti, pentru ca stii ca pentru adversari e nu. Dar cat te intinzi pana sa da? Mai mult? Mai putin? Simplitate delicioasa de joc si un 10 caruia ii spun da din prima.
Samurai - jocul lui Reiner Knizia, ca sa nu fie confuzie. Si nu orice joc al doctorului, ci cel mai cel daca ma intrebati pe mine. Strategia si tactica merg mana-n mana si sunt ambele imperios necesare pentru a face treaba buna la joc. Iar premizele sunt cat se poate de simple - pune un jeton (cel mai adesea) si incearca sa obtii cat mai multe avantaje cu el, fie influentand una sau mai multe figurine, fie blocand accesul unui jucator, fie furand o figurina de sub nasul cuiva. Iar in tot acest timp urmareste un plan strategic care sa-ti aduca macar o majoritate folosind doar cele cinci jetoane pe care le ai la dispozitie la un momentdat. Si nu mai spun ca tipul de lupta difera in functie de numarul de jucatori - cu doar doi te lupti din prima pana-n ultima secunda, in timp ce cu patru ai mai mult spatiu de lucru, evaluezi altfel fiecare figurina si ai mai mult loc de furt. Desi abstractizat bine, jocul imi da voie sa-mi imaginez o lupta intre doi pana la patru daimyo japonezi din era samurailor, iar pentru aceasta si pentru restul calitatilor ii dau nota 10 (ca sa nu fiu indrumat de catre shogun sa-mi fac seppuku).
Tigris & Euphrates - stati! stati! opriti presa! Vine Vick si zice ca Samurai e cel mai bun joc al lui Knizia, ii da si 10, dar apoi vine si zice ca si Tigris si Euphrat e joc de nota 10. Pai cum vine asta? Cum sa vina, altfel decat bine!? Daca si acest joc este bun si delicios si merita sa incaseze un zece, cine sunt eu ca sa nu-i recunosc meritele? Da, pot sa il cantaresc in paralel cu Samurai si sa zic ca cel din urma este mai pe sufletul meu, dar asta nu ma impiedica sa nu imi placa din plin si T&E. Care imi place pentru volatilitatea sa, pentru cat de cruciale sunt conflictele, fie ele interne sau externe, pentru cat de bine trebuie sa-ti folosesti mana de jetoane, pentru cum trebuie sa te pozitionezi, pentru cum trebuie sa stii sa ataci si cand, pentru tehnica de a declansa conflicte externe si a rupe apoi favorabil doar tie regatul reunit in regate mici, care dezavantajeaza adversarii. Iar daca la Samuraiul lui Knizia te stradui sa urmaresti trei categorii de resurse, aici munca este si mai grea, avand in vedere ca lucrezi cu patru resurse, ca suma lor se schimba de la o tura la alta, iar conflictele externe pot arunca numerele de la cer spre pamant. Exista pe lumea asta unele persoane care spun ca Raiul ar fi existat chiar pe Pamanat si ca ar fi fost situat undeva in taramurile fertile si bogate dintre cele doua rauri, Tigru si Eufrat. Chiar daca acest fapt este adevarat ori ba, jocul de fata este un mic colt de rai ludic care merita cu prisosinta nota mea 10.
Trajan - ave Caesar Traian imperator, Victor moriturus te saluta. Stefan Feld este un designer spre a carui jocuri sunt iremediabil atras. Da, cel mai adesea sunt jocuri foarte seci, atematice si doar mecanice, dar mie imi plac mult. Mai ales pentru ca sunt jocuri in care trebuie sa creezi combo-uri sau sa te pui in pozitia de a lua actiuni cat mai profitabile. Ce imi place atat de mult la Trajan, in dauna altor jocuri ale lui Feld, este mancala pe care este bazat jocul. Daca la alte Feld-uri ai un numar de actiuni si iti bati capul cum sa le folosesti mai bine, aici trebuie sa-ti bati capul cum sa manevrezi mai bine mancala pentru a-ti bate apoi capul cum sa scoti cat mai multe puncte. Da, multa bataie de cap in Trajan. Scalabilitatea este grozava, caile spre victorie sunt multiple, tot timpul ai ceva de facut, fie sa te pozitionezi pentru o mutare grozava, fie sa faci o mutare grozava, fie sa furi o oportunitate grozava. Este Trajan o salata de puncte in adevaratul sens al cuvantului, dar este o salata grozava, de nota 10 in ochii mei.
Troyes - jocul despre zaruri strategice; sau jocul de strategie cu zaruri. Spuneti-i cum vreti, dar Troyes este un joc grozav. Se bazeaza pe zaruri, dar te lasa sa le manipulezi, deci nu te vei simti niciodata la indemana capriciilor Fortunei (din nou, zeita, nu casa de pariuri). Iar o data ce ai terminat de lucrat cu zarurile, trebuie sa te pui pe treaba si sa le folosesti cu cap, pentru ca orasul Troyes nu s-a dezvoltat si aparat de probleme cu oameni neputinciosi. Un joc cu o economie (atat a banilor, cat si a reputatiei) foarte stramta si capricioasa, in care trebuie sa cunosti bine cartile care pot veni, precum si sa ochesti vultureste combinatiile dintre cartile de activitate ce apar intr-un joc anume. Si nu in ultimul rand, un joc in care economia zarurilor (de fapt, principala economie) este cel mai adesea cruciala si facatoare (si desfacatoare) de castigatori. Da cu zarurile, fa-ti un plan temeinic, urmeaza-l, mai adjusteaza-l pe alocuri ca urmare a deciziilor adversarilor, dar nu-ti uita niciodata tinta/tintele si fa cat mai multe puncte. E simplu, nu? Dar joaca intai Troyes si ai sa vezi ca nu e chiar atat de facil. Singurul lucru care este facil, cel putin mie, este sa ii dau lui Troyes un 10.
Primul grup contine jocuri care inca nu au primit nota 10, dar este, cel mai probabil o chestiune de timp (si de joc) pana o vor primi. Aici regasim: Grand Austria Hotel, Isle of Skye, Onirim, Port Royal, Terra Mystica, Terraforming Mars, Tzolk'in.
Iar cel de-al doilea grup contine jocuri pe care eu le vad drept candidati viabili la nota maxima, dar care pana acum nu m-au convins. Poate pentru ca nu le-am jucat suficient, poate pentru ca nu am vazut ce trebuia sa vad, poate pentru ca eram prea necopt. Sau pentru orice alt motiv. Dar ele sunt acolo, in apropierea notei si au sanse. Iar numele lor sunt: Agricola, Andean Abyss (desi aici ma refer la seria COIN), Arboretum, BattleCON, Castles of Burgundy, Cyclades, Dominant Species, Eclipse, Endeavor, In the Year of the Dragon, Julius Caesar, Mombasa, Race for the Galaxy, RoboRally, Twilight Struggle, Tzaar, Vinhos, Voyages of Marco Polo, Yinsh, Yspahan. Iar lista sigur poate continua.
Dar aleg sa ma opresc aici cu enumerarea mea. Si sa incalec pe o sa, pentru ca v-am prezentat lista mea. Actuala...
Pentru board games sunt fidel cum era Castro pentru Cuba...
Colectie
(prefer un joc prost unei intalniri plicticoase 
)
Dar ramâne pe locul întâi!
