Fii atent! Este in spatele tau!

[acidutzu]

Hai sa va mai plictisim putin cu aventurile noastre extraludice.

Si asa nu va putem incanta cu minireview-uri sot-sotie (am vazut ceva asemanator pe Bgg si am zis ca ar fi o idee buna sa se auda pe aici si o voce mai diafana – daca Marina Orlova* poate, atunci de ce nu ar putea si pisica mea?), dar inca asteptam caricatura cu noi trei, ca intro – nu are rost sa spun de cat timp, pentru ca poate citeste si pictorul si ne scuipa pe capodopera – si fara ea nu vreau sa pornim la drum.
* pentru cei care nu o stiu pe Marina Orlova, profesoara mea favorita de filologie, iata un mic exemplu:

Cu un an in urma, cand am descoperit-o, o urmaream fascinati impreuna. Pentru prima data foloseam DEX-ul din placere. Dar cu timpul s-a sters din memoria noastra. Si acum voiam sa gasesc un filmulet cu fete pisicoase, pentru exemplificare. Hentai-uri nu mergeau, pentru ca aveau voci pisicoase doar fara haine, iar in alte filmulete erau doar fete care aveau impresia ca vorbind asa ar fi sexy si baieti care nu aveau curajul sa le spuna ca nu sunt. Si, surpriza mare, mi-am adus aminte de EA. Ia sa vad cine ghiceste ce rezultate mi-au aparut cand am cautat pe Google „sexy teacher”. Nu degeaba ii spun Oanei ca, fara porn, internetul dispare in zece zile. Apoi mi-am amintit ca e rusoaica si am incercat un „sexy russian teacher”, rezultatul fiind doar schimbarea pozelor. Dar dupa doua ore de filtre si nervi am redescoperit-o.
Dar destul cu divagarea si sa ne intoarcem la poveste.

Totul s-a petrecut cu mult, mult timp in urma: Adica ieri!
Povestea este simpla: un el si o ea merg la film.
El si ea nu prea merg la film, pentru ca doar filmele cu adevarat minunate din punctul de vedere al imaginii merita sacrificiul popcornului rontait in ureche, vorbitului la telefon sau comentariilor inutile ale „tineretului din ziua de azi”. Si astfel de filme sunt unul-doua pe an. „Artistul” pot sa il vad si acasa, „Sucker Punch” e fad fara un ecran de trei metri. Ruleaza vreun film atractiv acum? Nici pe departe, dar zeita Fortuna ne-a mituit cu doua invitatii la film. Cand am intrebat-o pe Oana daca vrea sa vina la film, mi-a raspuns: „Ce film?”.
„Film gratis, cel mai bun film din cate exista!” Ce alt raspuns puteam sa-i dau?
Am plecat cu trei ore mai devreme, pentru ca mallul e loc de pelerinaj. Se pare ca nu putem intra fara sa vizitam TOATE magazinele de haine si incaltaminte deoarece am da dovada de proasta crestere. Traficul era la fel ca in fiecare zi, adica stationar, asa ca o buna parte din drum am mers pe jos. Si cu ce sa ne umplem timpul, ca ne cunoastem de atata timp, incat ne-am spus tot ce era de spus pana acum. Asa ca ne tachinam! Prima data am patit-o eu. Tocmai cautasem alte carti fantasy cu care sa-mi umplu timpul si imi manifestam nemultumirea ca toate sunt bagate la categoria copii. De ce daca au troli si dragoni intra la copii, iar daca au nave spatiale si nedragoni intra la adulti? Am primit raspunsul repede: „Pentru ca esti inca o fetita visatoare!”. Am stat putin pana mi-am scuturat praful, strans in cantitati uriase dupa ce tocmai se stersese pe jos cu mine. Eu ma fac ca ma supar, ea se face ca nu se excita prea tare (am creat un monstru, dar cat timp rezultatele sunt bune, nu conteaza) si mergem mai departe. Insa, nu dupa mult timp, vine si randul ei. Vorbind de una, de alta ajungem si la geologie (subiect frecvent intalnit la cupluri de toate varstele).
– Cate continente sunt de fapt? intreaba ea.
– Sapte! zic.
– Cum sapte? Sunt doar sase!
– Cum sase? Pai avem America de Nord, America de Sud...
– Pai nu sunt unite? Nu sunt un singur continent?
– Atunci si Europa, Asia si Africa sunt un singur continent si atunci avem doar patru.
– Pai Africa nu e unita! O desparte ala... cum ii zice...
– Canal? incerc eu.
– Da!!!
– Canalul Panama? (Incerc sa o ajut, incurcand-o.) A stai, stai ca ala e intre Americi, canalul Suez! Dar stai, Suezul desparte doua continente, dar Panama-ul nu poate? De ce, pisico? (Aici trebuia sa intervina un emoticon cu spranceana ridicata, care priveste cu suspiciune, dar daca nu avem, nu avem!)
– Bine, bine, America 1, America 2, Europa, Africa, Asia... mai este si aia mai mica...
Cum puteam sa o ajut, pastrand in acelasi timp latura ironica? Intai am chibzuit foarte bine ce trebuie sa spun, apoi am mai chibzuit oleaca, pentru ca, om fi noi impreuna „pana ce moartea ne va desparti”, dar e de preferat sa nu se intample asta din cauza faptului ca cineva l-a impins pe altcineva in fata masinii, in timp ce mergeau la film. Asa ca am oprit-o din mers, am luat-o de maini, mi-am ales cea mai blajina fata cu putinta si m-am riscat:
– Vrei sa spui cumva... CANGURIA? Continentul ala mai mic?
Cat timp sunt amuzant, scap! Oricum i-am promis ca intr-o luna, doua ma voi plictisi de cuvantul asta si nu-l voi mai repeta (azi l-am folosit doar de trei ori, mult mai bine fata de cele douazeci de ori, cat l-am utilizat ieri).
Asa am ajuns la tramvai, care ne-a dus cale lunga sa ne-ajunga.
Si asta a fost drumul.
Am urcat sa ridicam biletele. Dar ce sa vedem? Eliminari au fost usor de facut. (Biletele nu erau atat de gratis incat sa mergem la „Mirror, Mirror”, comediile de doi lei nu meritau consumarea invitatiei, iar despre „Bel Ami” nici nu are rost sa ma justific – pe deoparte le are pe Christina Ricci si pe Uma Thurman, dar il are si pe tipul din „Twilight” si nici macar homosexualul din mine nu s-ar uita la asa ceva; homosexualul din mine era oricum ocupat sa ma convinga sa mergem la „Mirror, Mirror”: „Heeiii, dude, poate se si canta! Dude!”) Ramaneau doua filme: „The Hunger Games” – care ulterior a fost eliminat, pentru ca venisera prea multe fete tinere sa-l vada, iar o parte a cuplului a hotarat ca nu mi-ar face bine sa fiu inconjurat de atatea nimfe, care mi-ar distrage atentia de la scopul principal, si anume sa o venerez pe EA – si „The Woman in Black”, care ne multumea pe amandoi (horror pentru mine si Harry Potter pentru doamna, multumesc! Si sa fie reci!). Evident ca „The Woman in Black” a fost filmul pentru care venisem, dar daca ii spuneam de la inceput ca mergem la horror nu mai reuseam sa o scot din casa, cu tot cu „Hai ca mergem la un Mac dupa!”.
Acum este momentul pentru o mica pauza pentru a descrie ce fel de degustatori de horror suntem noi. Ne uitam la orice ne poate ingrozi, cat timp e de calitate. Insa nu ne uitam la slashere (sau suntem foarte selectivi in privinta lor – o retina taiata cu laserul merge, o jumatate de ora de feliere cu un cutit bont nu merge).
Sa ne luam pe rand.
Ma uit la filme horror pentru adrenalina pe care mi-o produc. Dupa zeci de filme tot ma sperii. Doua, trei zile refuz sa urc singur in lift si merg cu Jenny in brate prin intuneric, dar clipele de teroare din timpul filmului sunt mai bune decat sexul (poate pentru ca nu trebuie sa iau televizorul in brate dupa). Cel mai terifiant moment l-am avut post-„Paranormal Activity”. Oana plecase cu colegele prin discoteca, asa ca mi-am chemat amanta de horror si ne-am uitat la el. Dupa film, ea a plecat acasa, eu am ramas singur in casa groazei. Pai, baieti si fete, cand m-am trezit la 3.00 noaptea, inconjurat de o tacere mormantala, constient ca demonul nu numai ca exista, dar ma si asteapta, am inlemnit in pat. Membrele nu imi raspundeau, pulsul mi se triplase, ochii imi inghetasera. Ala a fost primul meu preinfarct. Dupa vreo cinci minute, cat zece ore, am reusit sa ma calmez si sa o chem pe Jenny. Am tras-o langa mine si am adormit. Mai bine sa o ia intai pe ea decat pe mine.
Oana se sperie mai rau decat mine. Pe ea o sperie si filmele Disney, daca tasneste ceva brusc. Ea traieste alaturi de personaje. Iubeste impreuna cu ele, rade impreuna cu ele si se sperie impreuna cu ele. De aici si titlul povestii. M-am afundat in scaun de rusine cand, la „Doom”, toata sala a auzit-o cum, cu vocea taiata de teroare, ii spune eroului „Nuuu!!!Fii atent! Este in spatele tau!”. Si atunci de ce se uita, mai ales ca am mentionat deja ca am amanta de horror. Sunt micile concesii de cuplu. NOI ne uitam la fete posedate, care se urca pe pereti, si la monstri care tasnesc din pieptul victimelor si tot NOI ne uitam la „Mulan”, la „Pocahontas”, la „Biutiful” si la „Un long dimanche de fiançailles” (recunosc, totusi, ca la filmul asta m-as mai uita si pro bono – my dirty little secret).
Asa ca ne-am inhamat la „The Woman in Black”. Am luat biletele si ne-am pierdut timpul prin magazine. Camerele de supraveghere imi sunt martore ca am vrut sa-i fac cadou o pereche de cizme – cu toc cui si lungi pana la cea mai scurta fustita, doar cadoul este cadou, nu? Si nu a vrut! Atunci de ce tot bate apropouri ca i-ar mai trebui o pereche de cizme? Cizmele nu sunt cizme? Cine sa le inteleaga?! Poate doar m-a testat sa vada daca o ascult cand imi vorbeste.
Si a inceput filmul.
Aici voi fi cel mai scurt, pentru a nu da detalii, dar ca atmosfera am avut parte de tot ce mi-am dorit: si de rontaitul enervant in ceafa (bine macar ca nu au luat seminte), si de prostul salii cu „HA, HA! Uite, fato, ce de maimute are in casa!”, si de telefonul superimportant (probabil taranul detinea codurile de lansare a bombelor atomice, sau leacul impotriva cancerului, sau solutia pentru eradicarea foametei de a tinut mortis sa raspunda – „Da! Da, ma! Da, am luat! Da, ma uit la un film. Da, te sun mai incolo! Da! Da! Da!” si peste o jumatate de ora iar „Da, ma. Da, am zis ca te sun mai incolo! Da. Da, am luat! Da, mergem! Da! Da!”. Ce puteam sa fac? Cum sa ma intorc la el si sa-i dau in cap cu punga de floricele a vecinului rontaitor, cand noi faceam contrabanda cu sucuri? Pai, cat timp pe sticla nu scrie „Atentie, aceasta sticla a fost umpluta cu truda de trei copii nepalezi, care au orbit la terminarea redactarii etichetei. Eticheta este facuta din frunze rare de stevie africana si sticla din lacrimi laminate de lamantin”, eu nu pot sa dau pe doua sucuri mici cat pe un bax de sase sticle la doi jumate'. Nici macar o data pe an. Asa ca l-am lasat sa continue cu „Da. Da.”. Filmul? A da, filmul mi-a placut. Atmosfera a fost destul de apasatoare incat sa-mi tina iubita in suspans. O auzeam chitaind din cand in cand. Eram mai ocupat sa-i tin mana lipita de scaun, ca sa nu-si dea un pumn in fata cand isi acoperea ochii. Nu are rost sa mentionez ca, din sase fete, una singura traia filmul cat toate la un loc. Nu are rost sa-i dau numele, pentru ca i-am promis ca nu o fac de ras. Dar scaunul din stanga mea a fost cel mai zdruncinat din toata sala. Chiar pot sa jur ca la un moment dat mi s-a parut ca o aud „Expecto patronum, Harry! Expecto patronum!”.
Si s-a terminat filmul.
Eu oarecum nemultumit de final, ea jurandu-se ca nu mai doarme la noapte. „Nu-i nimic, draga, ne jucam ceva!” E superdraguta pisica dupa astfel de filme, pentru ca e susceptibila la orice. Eu doar voiam sa intalnim o femeie in negru, ca sa vad cum reactioneaza. Nu stiu de ce, dar nu a vrut sa facem o plimbare romantica prin parc. Cizme nu, plimbari prin parc nu! Poate are pe altul/alta! Pe drum, in timp ce asteptam tramvaiul care nu mai venea, i-am marturisit ca as vrea sa opreasca in fata noastra o masina, sa i se deschida incet geamul, sa ne aplecam cu teama, la volan sa fie doamna in negru, sa ne zambeasca, cu zambetul ei viermanos, si sa ne intrebe daca vrem sa ne duca undeva. Oana mi-a marturisit ca nu. Atunci asteptam in frig!
De obicei, dupa filme horror, mai ales cele care ne impresioneaza, urmeaza micul nostru tango numit „Cine doarme la margine?”, tradus „Cine cade primul prada monstrului?”. Ieri, dupa negocieri aprinse, am fost delegat eu ca victima sigura. Dar am profitat de faptul ca a vrut sa mai stea la calculator (la macelarit de gaini) si m-am lipit de perete. Si asa am scapat de teroare. Si asa s-a scufundat Oana in teroare. Noi dormim fiecare cu fata spre marginea patului, implicit spate in spate. Aseara a fost prima si singura noapte in care iubi s-a intors cu fata spre mine. Noapte. O vad nelinistita.
– Ce faci?
– Nu pot sa dorm asa!
– Pai nu imi spui tu de fiecare data ca nu poti dormi decat cu fata spre margine? Ca ai nevoie de spatiu? Ce fel de femeie puternica, independenta si de succes esti tu daca te lasi doborata de o femeie desfigurata, care probabil se taraste inspre pat in timp ce noi vorbim? Ce daca te vei trezi noaptea cu mana ei rece pe fata? Ce daca ochii ei luciosi deja te pironesc?
– Ia-ma in brate!
– Pai nu ai nevoie de spatiu?
– Nu mai am.
Asa ajungem la final!
Filmele horror intaresc relatiile si apropie oamenii.
Iar pe unul dintre ei m-au facut sa visez zeci de poze de epoca in care aparea, greu observabila, dar intotdeauna acolo, Femeia in negru! Mai aproape! Si mai aproape!! Si mai aproape!!!

P.S.: Pentru acest film voi mai calca pragul cinematografului anul asta. Evident si pentru „Prometheus”, daca apare in 2012.

Evident merg sa-l vad pentru Rihanna. Putin imi pasa ca se vor inclesta in lupta un Cuirasat si o nava spatiala. Detaliile alea sunt pentru cei care nu pot aprecia o actrita de succes.

Multumesc si felicitari celor care am facut fata acestui mic maraton. Celor care au ramas blocati pe Marina Orlova le urez spor la buchisit.