Sertarul cu pareri - Race for the Galaxy - FINAL

Review-urile comunitatii au fost mutate in acest nou sub-forum. Participati si voi!
Post Reply
adixor

Sertarul cu pareri - Race for the Galaxy - FINAL

Post: # 5661Post adixor
12 Jul 2010, 00:40

Alte Review-uri din serie:
- Sertarul cu Pareri - Dominion
- Sertarul cu Pareri - Agricola
- Sertarul cu Pareri - Mr. Jack
- Sertarul cu Pareri - Small World
- Sertarul cu Pareri - Puerto Rico

from http://www.boardgamegeek.com/image/271269


Race for the Galaxy este un joc de dezvoltare cu tematica SF care, desi foloseste ca si componente doar un set de carti, este foarte complex si provocator prin mecanicile pe care le aduce. Una din acestea este mecanica de selectie de roluri: exista 5 posibile actiuni care se pot alege in fiecare runda, independent de ceilalti jucatori. Actiunile permit:
  • constuirea sau popularea de noi lumi (punerea in "tabloul" de carti de pe masa, vizibil, al jucatorului a cartilor tip "lume", care pot produce bunuri)
  • dezvoltarea (prin punerea in tablou a unor carti de "dezvoltare" ce ofera anumite bonusuri)
  • producerea de bunuri pe lumile capabile de productie (bunurile sunt reprezentate tot de carti de joc din acelasi set, care in momentul cand sunt amplasate ca bunuri isi pierd semnficatia de pe ele)
  • consumarea unor bunuri deja produse (transformarea lor in puncte sau carti ce pot fi trase din teanc in mana)
  • explorarea (tragerea unui anumit numar de carti din teancul central cu scopul gasirii unei anumite carti necesare sau cu scopul de a strange carti in mana, acestea putand constitui la nevoie si "moneda" din joc - pentru a construi o lume cu costul de 3 cartea cu lumea respectiva este pusa jos si jucatorul decarteaza alte 3 carti din mana ca si plata)
Mecanica de selectie roluri este asemanatoare cu cea din San Juan sau Puerto Rico: cand un jucator alege o actiune, fiecare jucator poate face acea actiune, dar doar cei care au ales actiunea primesc un anumit bonus (de exemplu mai putin de plata in cazul plasarii unei tehnologii in tabloul jucatorului).

Este deosebit in acest joc si faptul ca se pot folosi cartile de joc si pentru ceea ce reprezinta ele (lumi, tehnologii, etc) dar si ca moneda in joc sau ca bunuri produse, lucru ce aduce decizii interesante: am cu adevarat nevoie de aceste carti sau le pot folosi ca sa platesc o alta carte? etc. Scopul final este acumularea de puncte oferite prin consumarea bunurilor sau prin alte bonusuri.

Jocul a beneficiat de 3 extensii pana acum fiecare aducand lucruri interesante. Jocul de baza are 114 carti + carti de selectie rol + puncte + 4 summary sheets.

from http://www.boardgamegeek.com/image/263142


from http://www.boardgamegeek.com/image/496122


In cele ce urmeaza veti urmari opiniile succinte a 5 utilizatori ai forumboardgames.ro asupra a 8 subiecte dupa cum urmeaza:

1. Componente
2. Regulament (claritate, complexitate)
3. Mecanica/Desfasurarea jocului
4. Complexitate / Fun Factor
5. Recomandat in (nr. jucatori) / Rejucabilitate
6. Pro
7. Contra
8. Alte observatii si consideratii


1. Componente

1. Carti, carti si iarasi carti. Ah, si cateva bucatele de carton pentru scoring. Necesita infoliere. (Chuckila)
1. Carti (putin peste 100 de bucati), plus cateva "chip"-uri din carton. Impresia initiala ar putea fi ca nu merita sa dai atatia dai doar pentru "o mana" de carti. (jakkal)
1. O gramada de carti de joc, marea majoritate unice. Grafica tematica, poate un pic cam prea intunecata. (fixpix)
1. In jur de 150 de carti, dintre care cam un sfert se folosesc pentru alegerea actiunii dintr-o anumita tura a jucatorilor de la masa. Plus cateva jetoane cu rol de VP. (alexddumitru)
1. Carti cu grafica SF f. bine realizata care contin simboluri (sunt de tip: lumi si development), cateva carti de alegere a rolurilor si chips cu puncte de victorie (chrislove)
1. O gramada de carti de foarte buna calitate, foarte frumos desenate (tematica SF). Avand doar carti (si puncte), e foarte portabil. (adixor)

2. Regulament (claritate, complexitate)

2. Regulament relativ bine structurat, care lasa unele semne de intrebare; acest lucru vine din cauza conceptelor jocului. A se citi cu cartile de joc in mana, altfel e poezie. (Chuckila)
2. Regulamentul este destul de clar, dar trebuie citit cu foarte mare atentie. Nu este structurat prea ergonomic, dar isi face datoria. (jakkal)
2. Regulament concis si clar, fara prea multe lipsuri. Usor de urmarit si de inteles. (fixpix)
2. Regulamentul este clar, tipic jocurilor Rio Grande (cu varianta prescurtata pe manseta fiecarei pagini). Totusi, e nevoie de un joc (2-3?) ca sa te acomodezi cu simbolurile. (alexddumitru)
2. Regulamentul e scris cu destule exemple, si totusi e mai greu de inteles in primele jocuri pana jucatorii se obisnuiesc cu toate cartile. F. utile sunt review-urile video (chrislove)
2. Regulament bine scris dar datorita simbolurilor din joc mai greu de asimilat. De baza sunt tutorialele video are creatorului (adixor)

3. Mecanica/Desfasurarea jocului

3. Vindem carti sa primim carti sa punem carti sa umplem tabloul sa facem victory points. Cat mai repede si mai multe! (Chuckila)
3. Fiecare jucator alege in secret o actiune, cel care o alege primeste un bonus. Toate actiunile alese se executa de catre fiecare jucator. Cartile au multiple roluri: lumi, developments, bunuri si "bani". (jakkal)
3. Mecanica gen "selectie de roluri" (Puerto Rico). (fixpix)
3. In fiecare tura jucatorii isi aleg cate o actiune (sau 2 la jocurile advanced in 2). Actiunea aleasa de un jucator este jucata si de ceilalti, cel care o alege primind si un bonus. Scopul jocului este acela de a acumula cat mai multe VP. (alexddumitru)
3. Fiecare isi construieste un tablou de carti, care la sfarsit ii aduce puncte. Asta se face prin alegerea secreta a unui rol (care ii da si bonus), jucat apoi si de ceilalti. (chrislove)
3. Mecanica tip alegere de roluri (san juan, puerto rico). Cartile joaca rol de: "lumi" construite, "dezvoltari", "bani" sau "produse". (adixor)

4. Complexitate / Fun Factor

4. Este genul de joc in care vrei sa faci 10 lucruri si poti face doar 1. Conceptele se deprind dupa o curba exponentiala, dar dupa ce face click, jocul incepe sa isi dezvaluie potentialul. (Chuckila)
4. Nu este foarte complex, dar necesita rabdare pana cand se invata toate simbolurile de pe el (primele 3-4 jocuri). Apoi, este foarte distractiv si captivant. (jakkal)
4. Are o curba de invatare de citeva jocuri, in mare parte datorata icoanelor. In rest e un joc foarte usor de inteles si jucat. (fixpix)
4. Complexitatea este medie, ridicata mai ales de folosirea aproape exclusiva a simbolurilor pe carti. Dupa primele jocuri, cand simbolurile nu mai sunt un impediment, se contureaza strategiile de joc. (alexddumitru)
4. Complexitatea e data initial de obisnuirea cu cartile, ca apoi sa vina din aleregea strategiei optime. Nu e un joc fun neaparat, desi e f. placut de privit si jucat. (chrislove)
4. Joc complex, se pot face strategii complicate, exista diverse "combo-uri" (combinatii de carti ce functioneaza bine impreuna). Fun: mediu (e de gandire) (adixor)

5. Recomandat in (nr. jucatori) / Rejucabilitate

5. Il prefer in 2 cu regulile advanced. Evit astfel haosul din jocul in 4. Unii prefera fix invers. (Chuckila)
5. 2 jucatori, versiunea advanced. Rejucabilitate maxima. (jakkal)
5. Minim 3 jucatori. Exista doar doua strategii iar in cadrul lor sint mai mute combinatii posibile, deci jocul are un grad mare de rejucabilitate. (fixpix)
5. Recomandarea ar fi in 2 (mai ales varianta advanced – mai fun). Rejucabilitatea este foarte mare datorita numarului ridicat de strategii. (alexddumitru)
5. Il recomand in 2-3, desi interactiunea intre jucatori e destul de subtila. Rejucabilitate mare (chrislove)
5. Latura "multiplayer-solitaire" este destul de dezvoltata deci functioneaza bine si in 2 si in 4. Interactiune mica (in jocul de baza). Rejucabilitate f. mare. (adixor)

6. Pro

6. Jocul e o cursa. Cel care reuseste sa ghiceasca adversarii si sa foloseasca in mod optimal cartile distribuite, castiga. And I love that! (Chuckila)
6. Place sotiilor/prietenelor (criss)
6. Foarte multe strategii de dezvoltat, foarte rapid (15-20 min in 2), foarte portabil (ca orice joc cu carti). (jakkal)
6. Durata (cam 10 minute per jucator), nivelul echilibrat de complexitate (echilibrat si pentru un jucator nou, dar si pentru unul care cauta strategii de joc). (alexddumitru)
6. Durata unui joc e scazuta (aprox 30 min), cartile arata f. bine, challenge-ul e maxim (chrislove)
6. Rejucabilitate deosebita datorita numarului mare de carti (lumi, etc), grafica deosebita si feelingul dat de carti (dark, SF). Extensii interesante. (adixor)

7. Contra

7. Jocul e o cursa .... scurta. Cei care vor un civilization building game, vor avea un acut sentiment de insatisfactie. (Chuckila)
7. Prea scurt, prea mult noroc, doar carti de joc, greu de invatat, mult inferior lui Puerto Rico (criss)
7. Necesita mai multe jocuri pana cand se ajunge la un nivel de intelegere a simbolurilor de pe carti, ceea ce ii poate descuraja pe unii jucatori. (jakkal)
7. Curba de invatare, norocul pare a fi un factor prea important (desi poate ca nu e chiar asa), uneori pare ca se acumuleaza prea multe reguli de care trebuie tinut cont la executarea unei actiuni. (alexddumitru)
7. Uneori poate fi greu sa pastrezi strategia de la inceputul jocului, trebuie schimbata pe parcurs. Risc de disipare. (chrislove)
7. In majoritatea timpului nu veti simti grafica frumoasa (va veti uita doar la simbolurile de pe carti) deci in timpul jocului nu se prea simte tematica SF. (adixor)

8. Alte observatii si consideratii

8. Daca as ramane singur cu Lavinia pe o insula pustie, iar RftG ar fi singurul board game care l-am avea, l-as putea folosi ca momeala la peste. Nu este pentru oricine. (Chuckila)
8. Este un joc excelent, mult mai interesant/complex decat San Juan. Daca ar trebui sa aleg un singur joc din colectia mea pentru a-l juca tot timpul, acesta ar fi. (jakkal)
8. E un joc bun, pentru ceea ce este. Am renuntat la el dupa ce am cumparat prea multe expansiuni si a devenit un efort prea mare, atit din punct de vedere al regulilor, cit si al organizarii. (fixpix)
8. Jocul este extrem de interesant pentru jucatori dintre cei mai diversi, este genul de joc pe care il poti juca la orice ora, fara teama de plictiseala. (alexddumitru)
8. Sunt mare fan a jocului, l-as juca la orice ora. Nu e un joc usor, dar e f. incitant. (chrislove)
8. Mecanica da dependenta, strategiile pot fi vaste dar se poate si juca rapid fara super-strategii (jocuri mai rapide dar veti pierde in fata unui "ganditor") (adixor)

reviewul a fost creat pe baza feedbackului din acest topic: [forum]viewtopic.php?f=25&t=404[/forum]. multumesc participantilor si scuze pentru intarzierea publicarii.

User avatar
alexddumitru
King Meeple
King Meeple
Posts: 403
Joined: 21 Jun 2010, 13:47
Custom Rank: Blogger@„Ce Jucăm?”
Location: Bucuresti

Re: Sertarul cu pareri - Race for the Galaxy - FINAL

Post: # 5673Post alexddumitru
12 Jul 2010, 13:13

Ai iesit foarte tare. Cred ca zilele astea ma ocup si de un review solo (i must look so proud of myself :D)


Post Reply

Return to “Sertarul cu Pareri - review-uri comunitate”