Cum tot mai multa lume are colectii care mai de care mai bogate si frumoase, hai sa vedem daca formatul Math Trade va prinde si pe aici pe la noi. Pe BGG sunt destul de multi useri care participa la aceste Math Trades pentru a-si improspata colectia cu titluri noi. Unii zic ca ar da dependenta
Pe scurt, ce este un Math Trade?
Ca sa nu reinventez roata, va ofer exact traducerea de pe BGG: Este un schimb intre mai mult oameni in acelasi timp, folosind un algoritm care decide cine si ce joc ar trebui sa trimita cui. Din cauza algoritmului folosit poti primi doar un joc pe care ti l-ai dorit, in schimbul jocului pe care il oferi (sau in cel mai rau caz, iti pastrezi jocul original).
De ce Math Trade si nu Schimb/Ultima Trade?
Fata de un simplu schimb, avantajul unui Math Trade este ca implica mult mai mult oameni care doresc schimburi. Sansele sa gasesti un joc ce te intereseaza intre titlurile propuse de 20 useri este mai mare.
Fata de un UT, avantajul este algoritmul din spatele tranzactiei. Acesta produce automat o matrice maximizata a schimburilor intre userii care si-au exprimat dorintele de schimb. Cel mai simplu este sa va ofer un exemplu la scara mica luat din linkul anterior. Sa zicem ca persoana A vrea jocul Queen's Necklace iar persoana B are o copie pe care ar fi dispusa sa o dea la schimb. Persoana B nu este interesata de nimic din ce are de oferit persoana A, insa si-ar dori jocul Jambo. Persoana C ofera Jambo, dar nu doreste nimic din ce are de oferit Persoana B. Insa Persoana C isi doreste Razzia, pe care persoana A o are oferita spre schimb in acest Math Trade. Prin urmare, chiar daca nu exista nici un trade direct care ar multumi persoanele A, B si C, cei trei cuplati de catre algoritmul math trade-ului pot primi jocul pe care si-l doresc. In exemplul de mai sus, fiecare va trimite/primi urmatoarele jocuri:
Persoana A trimite Razzia Persoanei C, si primeste Queen's Necklace de la Persoana B
Persoana B trimite Queen's Necklace Persoanei A, si primeste Jambo de la Persoana C
Persoana C trimite Jambo Persoanei B, si primeste Razzia de la Persoana A
Multiplicati chestia asta de cateva ori si veti obtine imaginea unui Math Trade. Ce se obtine de fapt este un cerc de schimburi intre participanti.
Presupun ca nimanui nu-i place sa citeasca ditamai posturile/wiki-urile despre cum merge un Math Trade. Un user de pe BGG a facut un super tutorial video, impartit in 4 parti, despre aceste Math Trades. In aproximativ 15 minute ofera tot ceea ce este nevoie sa stie cineva care doreste sa participe la un asemenea schimb.
Daca e cineva interesat de un exemplu de Math Trade in derulare: May European Maths Trade.