0. Prezentare generala
Dynasties este un joc pentru 2 persoane creat in 2005 de Al Newman si cu o pozitie nu foarte stralucita (http://www.boardgamegeek.com/boardgame/18745/dynasties) in topul BGG. Este un joc de strategie abstracta care simuleaza o batalie istorica intre Sun Tzu si Generalul Shao, joc care se termina in 30 minute si care nu e deloc usor de castigat dar e foarte fun.
1. Componente
Cand am deschis prima oara cutia am fost dezamagit. De fapt, am fost dezamagit cand am tinut-o in mana si am simtit cat e de usoara. Jocul e chiar uratzel as zice, dar odata inceputa batalia veti uita de designul cartilor sau de aspectul spartan al tablei de joc.
Hai sa incepem cu tabla. E mica (a mea e si putin deformata, probabil din cauza caldurii) si gazduieste in centru cele 5 provincii pentru care se vor lupta cei doi adversari. Pe partea laterala stanga sunt insirate rundele - 9 la numar - iar pe partea laterala dreapta sunt insirate punctele de-a lungul carora indicatorul de scor se va misca in timpul jocului inspre un jucator sau celalalt. In dreptul fiecarui jucator sunt trecute cele 5 nume de provincii pentru ca acolo se vor aseza cartile de joc care vor hotari soarta bataliilor.
Ca tot am pomenit de carti: sunt putine la numar, au o grafica destul de neinspirata si majoritatea contin citatele lui Sun Tzu din "Arta Razboiului". In pachetul de baza avem cate 18 carti pentru fiecare jucator (numerotate de la 1 la 10, apoi 2 carti "Plague" si cate 3 marcate cu +1 respectiv -1). Exista si cate 2 carti pentru o varianta de joc mai dificila (marcate cu +2 si +3) si inca 4 carti pentru o versiune "expert", carti care vor genera actiuni speciale si nu neaparat imediate, asa cum fac celelalte carti.
Avem apoi cate 21 cubuletze pentru fiecare jucator si 2 pioni care vor fi folositi pentru marcarea rundelor, respectiv a scorului.
Mai exista 9 placute care sunt folosite pentru a determina punctajul provinciilor. Pe ele sunt trecute cate trei valori: prima va reprezenta numarul de puncte alocat provinciei la sfarsitul rundei 3, cea de-a doua numarul de puncte la sfarsitul rundei 6, si ultima numarul de puncte alocat provinciei pentru runda decisiva.
2. Regulament
Regulamentul e scurt, foarte usor de inteles si bine explicat. E format in exclusivitate din text, dar nu cred ca pozele ar fi avut vreo contributie la o mai buna intelegere.
3. Mecanica/desfasurarea jocului
Ma voi rezuma la a descrie jocul in versiunea de baza cu 18 carti.
Acestea sunt impartite in 2 categorii: cele numerotate de la 1 la 6 au cifrele de culoare galbena si vor putea fi folosite in fiecare din cele 9 runde de joc. Celelalte - cu cifre de culoare alba - vor putea fi folosite fiecare o singura data, apoi vor trebui scoase din joc.
Setup-ul se face extrem de simplu: dupa ce sabiile au fost ascutite, camasile de zale a fost imbracate si coifurile au fost asezate pe cap, tabla de joc se aseaza intre cei doi jucatori si se desemneaza aleator 5 din cele 9 placute de scor, cate una pentru fiecare provincie. Jucatorii isi iau in posesie cubuletzele de culoarea preferata (armatele, care-va-sa-zica) si cartile corespunzatoare culorii. Cartile numerotate de la 1 la 6 se pun deoparte si celelalte se amesteca temeinic. Dintre acestea, primele 4 se alatura celor 6 si ele vor constitui mana de start. Jucatorii vor executa in ordine 2 actiuni in fiecare runda:
- mai intai vor aseza fiecare cate o carte cu fatza in jos in dreptul fiecarei provincii, incercand sa cucereasca acea provincie sau sa invinga inamicul prezent acolo;
- apoi, pentru fiecare provincie in parte vor incepe sa intoarca simultan cele doua carti asezate si vor rezolva pe rand conflictele.
Conflictele se rezolva foarte simplu, si anume prin calcularea diferentei dintre valorile afisate de cele 2 carti: daca una din carti arata valoarea 5 iar cealalta arata valoarea 7, al doilea jucator va avea un avantaj de 2 puncte. In functie de situatia existenta in provincie, el va putea pune 2 armate proprii (daca provincia e goala sau armatele lui sunt deja acolo), sau va putea inlatura 2 armate inamice (daca celalalt jucator are armate in provincie), sau va inlatura una inamica si va pune una proprie (daca numai o armata inamica e prezenta). Cartile cu valoare +1 sau -1 vor fi calculate drept valoarea cartii adversarului la care se adauga sau se scade un punct. Cartile de "Plague" nu vor genera lupte, in schimb orice armata existenta in provincie va fi injumatatita, mai putin in cazul in care e una singura.
Odata terminata o astfel de runda, ambii jucatori vor lua inapoi in mana cartile numerotate 1-6 pe care le-au jucat, vor inlatura din joc cartile cu cifre albe folosite si vor lua primele 2 carti din cele ramase (3 daca s-a folosit in lupta cartea ce mai mica din joc, cea cu valoarea 1) pastrand 1 (respectiv 2), cealalta urmand sa treaca la fundul gramezii si sa-i vina randul inspre sfarsitul jocului.
Cartea cu numarul 6 este putin mai speciala. Fiind cea mai mare valoare din cele care se pot juca in fiecare runda, ea va putea fi folosita o singura data in fiecare din cele 6 provincii, urmand ca provincia respectiva sa fie marcata cu un cub.
Pare totul foarte simplu, nu-i asa? Atat de simplu incat aparent nici macar nu e nevoie de o strategie. Ei bine, lucrurile nu sunt chiar asa de simple. Jocul nu mizeaza foarte mult pe strategie, cat pe o intrebare pe care jucatorii si-o vor pune constant in timp ce vor aseza fiecare carte: Oare ce crede "dusmanul" meu ca voi juca aici?
O carte foarte puternica si care poate insemna o invazie masiva intr-o provincie (8, 9 sau 10) va putea avea rata mare de succes in fatza unei carti de valoare mai mica, sau va putea fi contracarata cu succes de "Plague" sau de +1. Folosirea prea devreme in joc a cartilor cu cifre albe s-ar putea traduce intr-un avantaj la inceputul jocului, urmat de pierderea acestui avantaj inspre final. Folosirea lui 6 in multe provincii prea devreme va insemna ca aceasta carte va deveni inutila inspre final. Dupa cum vedeti, simplitatea lucrurilor din mecanica si grafica nu se regaseste chiar peste tot in joc.
La sfarsitul rundelor 3, 6 si 9 jucatorii isi vor calcula punctele aferente rundei respective si provinciei in care au armate prezente si vor muta pionul inspre unul sau inspre celalalt in functie de diferenta intre cele doua totaluri. Daca in timpul jocului pionul ajunge in dreptul marcajului rosu, acel jucator e desemnat castigator. Daca nu, castigator e cel care la finalul jocului are pionul de scor in partea sa de tabla. El va putea apoi lua prazi de razboi din tinuturile cucerite: aur, grane si fecioare, plus tributul platit ani de-a randul in timpul ocupatiei.
4. Complexitate/Fun Factor
Jocul este foarte simplu de explicat si de invatat, dar nu la fel de usor de stapanit. Mecanica este una foarte "clever" din punctul meu de vedere, toti cei cu care am jucat au apreciat jocul si s-au distrat de minune gandind si ras-gandind bataliile.
5. Recomandat in .../Rejucabilitate
Jocul e facut pentru 2 jucatori, dar se poate juca si in 2 echipe daca va place ideea. Rejucabilitatea e mare, se poate folosi bluff-ul cu succes sau se pot aborda diferite strategii care sa adauge un plus de "sare" fiecarui joc. Odata epuizata varianta de baza, se pot adauga si celelalte carti pentru o complexitate mai mare.
6. Pro
Un joc in care poti face diverse jonglerii cu mintea adversarului si iti poti planifica strategia cu multe ture in avans. Scurt si foarte intens, regulile se explica si se invata din mers, insa e nevoie de multe alte lucruri pentru a-l stapani si castiga. Foarte usor, mic si portabil, poate fi luat oriunde.
7. Contra
Grafica uratzica, componentele extrem de simple, calitatea nu foarte ridicata a cartilor de joc. Disponibilitatea poate fi problematica.
8. Alte observatii si consideratii
Jocul este din pacate OOP si nu e de gasit decat pe eBay sau pe marketplace pe BGG - de unde l-am cumparat si eu. Avand insa in vedere ca se vinde sub $15 si greutatea coletului nu e deloc mare, se poate achizitiona cu usurinta din US atata timp cat reusiti sa pastrati cheltuielile de transport sub valoarea jocului.


















